Falimentul firmei care a realizat lucrările la parkingul Negoiu a creat probleme serioase în finalizarea investiției. Lucrările începute în 2013 aveau ca termen de finalizare anul 2014, dar au întârziat nici mai mult nici mai puțin de trei ani.

parking negoiu2

Primarul Emil Boc a anunțat marți că lucrările la parkingul Negoiu vor fi gata peste câteva săptămâni, urmând ca din decembrie să fie dat în folosință.

”Parkingul Negoiu cu 376 de locuri va fi gata la sfârșitul lunii noiembrie. În luna decembrie va avea loc recepția parkingului, în vederea dării lui în folosința clujenilor”, a scris primarul pe pagina sa oficială de Facebook.

parking negoiu3

Construcția parkingului a început în anul 2013, de asocierea Construdava – Icco Energ. La scurt timp de la demararea lucrărilor au apărute deja probleme și s-a lucrat tot mai puțin. S-a ajuns la ”performanța” ca în trei ani să se realizeze doar 40% din lucrare din cauza intrării în faliment a uneia dintre firmele din asociere. Abia de anul acesta s-a lucrat într-un ritm mai alert, astfel că acum este posibilă finalizarea investiției.

parking negoiu5

Primarul Emil Boc declara anul trecut că a preferat să continue proiectul cu aceeași firmă pentru că organizarea unei alte licitații ar fi întârziat și mai mult procesul de finalizare a parkingului.

Din 2013 când a fost dat în folosință parkingul de pe strada Fabricii, Primăria nu a mai deschis niciun alt parking nou.

Sursa foto: www.facebook.com/EmilBoc.Intotdeaunapentruclujeni/

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.