Camera Deputaţilor şi Senatul au fost convocate pe 1 septembrie în ultima sesiune parlamentară a legislaturii, deciziile fiind publicate în Monitorul Oficial.
Deputaţii au fost convocaţi joi, 1 septembrie, începând cu ora 13, în timp ce senatorii sunt aşteptaţi să se reunească la ora 16.00, în ultima sesiune înaintea alegerilor care vor avea loc la o dată ce va fi stabilită de Guvern, după discuţiile cu liderii partidelor, variantele cele mai vehiculate fiind 4 şi 11 decembrie.
În prima zi a sesiunii, deputaţii şi senatorii vor alege componenţa Birourilor Permanente şi conducerea grupurilor parlamentare.
Potrivit regulamentului, grupurile trebuie să propună reprezentanţii în conducerea Camerei şi Senatului, în funcţie de ponderea lor parlamentară, cu excepţia preşedintelui care este ales, în mod normal, pentru un mandat de patru ani, la începutul legislaturii. La Camera Deputaţilor, preşedinţia este asigurată de social-democratul Florin Iordache, ca interimar.