În mai puţin de o lună, românii vor merge din nou la urne pentru a-şi desemna reprezentanţii în Parlamentul European. Pentru România este primul mandat întreg în PE . Partidele politice din Europa consideră aceste alegeri de grad secund. În România, părerile diferă în funcţie de partid, aceste alegeri fiind  socotite de unii extrem de importante, în timp ce alţii le consideră alegeri de rang trei

Dacă pentru o parte din politicienii de pe continent, Parlamentul European reprezintă sfârşitul carierei politice, pentru cei români un post de parlamentar în legislativul uniunii este, mai degrabă, o rampă de lansare în politică şi de afirmare.

Europarlamentare pentru prezidenţiale

Campania electorală pentru alegerile europarlamentare din 7 iunie este în plină desfăşurare şi, se pare, cât se poate de importantă pentru partidele politice din România. Importanţa acestor alegeri ar fi însă că este mult mai mare pentru viitoarele alegeri prezidenţiale, rezultatele de la europarlamentare fiind un indiciu pentru ceea ce se va întâmpla la alegerile prezidenţiale din toamnă.

Importante pentru partide

Preşedintele PNL Cluj, senatorul Marius Nicoară, consideră alegerile pentru Parlamentul European extrem de importante, un asemenea mandat putând reprezenta o rampă de lansare pentru cel care îl obţine. “Parlamentul European e un for extrem de important. Este un loc în care se pot afirma politicienii şi de unde pot să aducă ceva bun pentru România”, spune liderul liberal clujean. Acesta este de părere că pentru partidele politice din România alegerile europarlamentare sunt, cu siguranţă, de rang principal din punctul de vedere al partidelor politice, dar că, din păcate, pentru cetăţeni nu au aceeaşi importanţă. “Din punctul de vedere al partidelor politice, aceste alegeri sunt, cu siguranţă, de rang principal. Din păcate, din punctul de vedere al populaţiei, cred că alegerile europarlamentare nu sunt nici măcar de rang secundar, ci, mai degrabă, de rang trei. De rang principal pentru populaţie sunt alegerile locale, pentru că acolo votează cu persoanele de lângă ei şi ale căror acţiuni îi influenţează direct. De rang secundar sunt alegerile prezidenţiale şi cele parlamentare, iar cele europarlamentare sunt de rang 3. Pe măsură ce distanţa faţă de cetăţean creşte, interesul pentru alegerile respective scade”, ne-a declarat Marius Nicoară. Cu privire la importanţa acordată de partidele politice alegerilor europarlamentare de anul acesta, liberalul spune că miza este foarte mare, dar nu neapărat pentru posturile din Parlamentul European, cât pentru alegerile prezidenţiale. “Miza, anul acesta, este foarte mare pentru partide. Aceste alegeri reprezintă semnalul care se dă pe piaţă, semnal foarte important anul acesta pentru alegerile prezidenţiale”, spune senatorul PNL. În ceea ce priveşte resursele financiare şi cele umane pe care PNL le pune la dispoziţie anul acesta pentru alegerile europarlamentare, pentru liberali acestea vor fi mai mici decât la alegerile locale. “Nu sunt mai mari sumele alocate faţă de alegerile locale, nici resursele umane. Dimpotrivă, cred că sunt mai mici acum decât la alegerile locale”, ne-a explicat preşedintele PNL Cluj.

UDMR creşte cotizaţiile pentru europarlamentare

Preşedintele UDMR Cluj, Laszlo Attila, opinează că românii nu conştientizează încă importanţa Parlamentului European. “În clipa aceasta nu conştientizăm despre ce e vorba la Parlamentul European sau despre atitudinea politicienilor români vizavi de aceste alegeri, deoarece acum se rediscută structurile Parlamentului European şi ar trebui să ne intereseze”, spune Laszlo. “Nu prea văd miza acestor alegeri. Nu văd nici interesul. Partidele politice se folosesc de aceste alegeri pentru a-şi face campanie electorală pentru alegerile prezidenţiale”, a continuat liderul UDMR. Uniunea a crescut cotizaţiile membrilor în această campanie electorală. “Fiecare filială îşi are atribuţiile sale. Ele vin de la centru”, a conchis viceprimarul municipiului Cluj-Napoca.  

PSD, campanie pentru prezidenţiale

Liderul interimar al PSD Cluj, Valentin Cuibus, este de părere că românii din Parlamentul European ar trebui să se implice serios în activitatea de la Bruxelles şi să facă lobby pentru România. “Cred că europarlamentarii români ar trebui să se implice foarte serios şi să facă lobby pentru România şi pentru zona din care provin. Totodată, ar trebui să aducă specialiştii europeni în România”, a declarat liderul social-democrat. Acesta spune că alegerile europarlamentare sunt extrem de importante. “Alegerile de anul acesta pentru Parlamentul European sunt deosebit de importante. În primul rând, pentru că un trend crescător va însemna mult pentru alegerile prezidenţiale, iar alegerile prezidenţiale vor însemna mult în viitorul ţării. Condiţia ca aceste alegeri să îşi câştige importanţa este ca viitorii noştri europarlamentari să îşi facă treaba la Bruxelles. PSD consideră aceste alegeri deosebit de importante pentru alegerile prezidenţiale, pe termen scurt”, apreciază Cuibus. În privinţa resurselor financiare şi umane, preşedintele PSD Cluj spune că vor fi antrenaţi mulţi voluntari în campanie, iar bugetul va fi unul mai mare decât la alegerile locale. “Toată lumea se agită acum să găsească sponsori pentru aceste alegeri”, spune Cuibus.

“Lipsă de responsabilitate”

Europarlamentarul clujean Rareş Niculescu crede că aceste alegeri sunt foarte importante, dar că, din păcate, anul acesta, partidele au confundat campania electorală pentru europarlamentare cu cea pentru prezidenţiale. “Două dintre cele trei partide politice principale tratează aceste alegeri cu o mare lipsă de responsabilitate. PNL şi PSD confundă aceste alegeri cu campania electorală pentru prezidenţiale, deşi alegerile europarlamentare sunt cât se poate de importante pentru viitorul României”, spune Niculescu, candidat la aceste alegeri pe listele PDL, pe poziţia a noua. Acesta ne-a declarat că PDL nu-şi face campanie electorală pentru prezidenţiale acum şi că încearcă să găsească soluţii viabile pentru situaţia ţării. “Intenţia PDL este de a aduce soluţii problemelor majore ale României. Şi mă refer aici la apărarea fondurilor europene, încercarea de a atrage aceste fonduri către România, introducerea monedei euro, dar şi gestionarea corectă a crizei”, spune Niculescu.

“Chermeză pentru prezidenţiale”

Într-un interviu acordat în această săptămână Gazetei de Cluj, fostul strateg al PSD, Vasile Dâncu, afirmă că, în România, alegerile europarlamentare sunt alegeri de rang trei, politicienii folosindu-se de acestea ca uvertură la alegerile prezidenţiale. “În România sunt alegeri de gradul III. Partidele nu au niciun proiect, se folosesc de aceste alegeri doar ca uvertură la alegerile din toamnă. Păcat, aceste alegeri ar trebui să fie o ocazie pentru a face cu adevărat o dezbatere despre viitorul României şi despre Europa pe care o vrem. În aceste condiţii, însă, alegerile europene sunt o chermeză unde candidaţii la preşedinţie vin să danseze fetele de la tineret şi să pupe babele de pe margine. În aceste condiţii, noi nu avem nicio atitudine. Suntem un fel de naţiune-legumă care aşteaptă doar bani de la UE, se luptă să nu fie reguli şi să-i poată fura politicienii şi clienţii lor, iar dacă banii se taie, nu-i niciun bai. Am mai fost obisnuiţi să plătim biruri, toată istoria noastră: la turci, la austrieci, la unguri, la ruşi şi la alţi licurici, mai mici sau mai mari”, declară Vasile Dâncu.

Simona Curcian

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.