Rusu Mircea Ciprian și Abrudean Ioan Călin, asociați în cadrul firmei Ebono Electronics, și foști parteneri în cadrul acestei firme cu Dan Tonchievici, investitor imobiliar și fostul șef al Ligii Tinerilor Întreprinzători PSD Cluj, au fost achitați de Curtea de Apel Cluj. Inițial, ei au primit la Tribunalul Cluj o condamnare de câte 5 ani fiecare cu executare pentru o evaziune fiscală de peste 3,5 milioane lei făcută prin metoda ”caruselul”.

Judecătorii  IVANCIUC Oana Maria și MARIAN Vlad-Valentin de la Curtea de Apel Cluj au decis că în procesul de evaziune fiscală în care au fost judecați Rusu Mircea Ciprian și Abrudean Ioan Călin, doi parteneri de afaceri ai lui Dan Tonchievici, a intervenit prescripția. Pe fond, cei doi au primit pedepse cu executare de câte 5 ani de închisoare fiecare.

”Admite apelurile declarate de inculpaţii Rusu Mircea Ciprian şi Abrudean Ioan Călin, împotriva sentinţei penale nr. 107/06.04.2021 a Tribunalului Cluj, pronunţate în dos. nr. 3832/117/2017, pe care o desfiinţează în ceea ce priveşte modalitatea de soluţionare a laturii penale şi, pronunţând o nouă hotărâre în aceste limite: În temeiul art. 5 din Noul Cod Penal şi Deciziei nr. 265/06.05.2014 a Curţii Constituţionale a României, constată că legea penală mai favorabilă, în raport de care trebuie evaluată situaţia juridică a ambilor inculpaţi, este Codul penal adoptat prin Legea nr. 286/2009 ( Noul Cod penal ), date fiind dispoziţiile art. 155 alin. 1 din C.pen., privitoare la întreruperea prescripţiei răspunderii penale, declarate neconstituţionale prin Decizia Curţii Constituţionale a României nr. 297/2018, astfel cum s-a stabilit prin Decizia Curţii Constituţionale a României nr. 358/2022, iar nu Codul Penal din 1969, cum a apreciat prima instanţă. (…) încetează procesul penal pornit împotriva inculpatului Rusu Mircea Ciprian pentru săvârșirea infracţiunilor de evaziune fiscală (…) şi stabilirea cu rea-credinţă a impozitelor, taxelor şi contribuţiilor, cu consecinţa obţinerii unei compensări nelegale (…) şi înlătură consecinţele penale ale condamnărilor dispuse prin sentinţa apelată, ca efect a intervenirii prescripţiei răspunderii penale. (…) încetează procesul penal pornit împotriva inculpatului Abrudan Ioan Călin pentru săvârșirea infracţiunilor de evaziune fiscală (…) şi stabilirea cu rea-credinţă a impozitelor, taxelor şi contribuţiilor, cu consecinţa obţinerii unei compensări nelegale (…) şi înlătură consecinţele penale ale condamnărilor dispuse prin sentinţa apelată, inclusiv dispoziţia de anulare a suspendării condiţionate a pedepsei rezultate de 2 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 116/11.12.2019 a Tribunalului Sibiu, definitivă prin decizia penală nr. 510/13.08.2020 a Curţii de Apel Alba Iulia, ca efect a intervenirii prescripţiei răspunderii penale. Înlătură dispoziţia de obligare a inculpaţilor la plata sumei de 2.000 lei, fiecare, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat. Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei penale nr. 107/06.04.2021, pronunţate de Tribunalul Cluj, în măsura în care nu contravin dispoziţiilor prezentei decizii. (…) Definitivă. Pronunţată în şedinţa de azi, 23.02.2023”, arată soluția pe scurt a instanței.

Cei doi sunt vinovați de evaziune pentru că judecătorii de la Curtea de Apel Cluj nu au anulat și dispoziția sentinței date de Tribunalul Cluj referitoare la plata a 3.514.903 lei, cu titlu de despăgubiri civile, către ANAF Cluj. Mai mult, cei doi au și dispoziții de sechestru pe bunurile lor până la concurența sumei pe care o datorează.

Ancheta procurorilor l-a pierdut pe Tonchievici

Evaziunea fiscală a fost realizată prin firma Ebono Electronics, în care a fost asociat și Dan Tonchievici, un investitor imobiliar, care a fost șeful Ligii Tinerilor Întreprinzători PSD Cluj. Inițial și Tonchievici a fost cercetat în cadrul dosarului de evaziune, însă, în privința lui, procurorii au dispus neînceperea urmăririi, iar judecătoarea Ariana Ilieș a menținut soluția privitoare la PSD-istul clujean.

Cercetările au început la sesizarea ANAF Cluj. 

Când procurorii au început să se intereseze de afacerea Ebono, Tonchievici și Rusu, care erau patronii Ebono Electronics, au vândut acțiunile către Nistor Angheluș și Radu Gheorghe.

TONCHIEVICI DAN-FLORENTIN, RUSU MIRCEA-CIPRIAN și CRIŞAN IOAN-NICOLAE au fost acuzați de fraudarea statului prin neplata TVA-ului aferent unor tranzacții comerciale. Ei au derulat o serie de tranzacții comerciale intracomunitare fictive pentru a fi scutiți de la plata TVA-ului. Conform inspectorilor financiari care au făcut plângerea, metoda de fraudă folosită de el se numește “caruselul”. Practic, o societate comandă produsele din străinătate prin intermediul altei firme care nu există în acte și care este creată special pentru a face evaziune fiscală. Firma “fantomă” importă produse la un preț mic și le vinde societății la un preț mult mai mare, făcând un profit mare. Societatea ”fantomă” are la dispoziție 55 de zile pentru a își achita TVA-ul și impozitul pe profit, însă în această perioadă face importuri masive. În același timp, patronul firmei “curate” care controlează firma “fantomă” nu câștigă nimic din vânzarea mărfii și nu este obligat să plătească impozit pe profit sau TVA. Ulterior, firma “fantomă” dispare!

Firmele folosite în afacere

Conform plângerii penale făcute de inspectorii financiari, “în urma informării primite de la bănci, s-a constatat că în perioada 30.08.2011 – 02.11.2011, SC Com Tiger Direct a încasat de la SC Marlido suma de 4.652.541 de lei în calitate de furnizor de marfă. concomitent, sumele în valoare de 4.651.194 de lei au fost virate către SC IT Electronic Trading în condițiile în care IT Electro Trading este tot client al societății SC Corn Tiger. SC IT Electro Trading, pentru a putea frauda TVA-ul de la plata către bugetul statului de clara achiziții interne de la Sc Corn Tiger în lunile februarie – iunie 2011. În realitate, SC IT IT Electro Trading făcea achiziții intracomunitare iar marfa o livra ulterior către SC Ebono Electronic și Marlido. Pentru a diminua TVA-ul declara achiziții interne fictive de la SC Corn Tiger. Ulterior, în perioada iulie – septembrie 2011, SC IT Electro Trading, pentru a diminua stocul de marfă creat artificial declara că marfa a fost livrată către Sahray LTD Cipru. Marfa achiziționată de off-shore era trimisă spre păstrare la Agromachine Intertrade LDT, societate bulgară cu un comportament missing trade (firmă fantomă), având același administrator ca și SC Corn Tiger Direct. Având în vedere că în luna ianuarie 2012 marfa livrată în Cipru este returnată în România, SC IT Electro Trading declarând livrări intracomunitare de -5.474.318, avem suspiciunea că această livrare nu a avut loc”.

Procurorul a apreciat că făptuitorii au făcut dovada achiziționării mărfii de la SC CORN TIGER DIRECT SRL. Precizează că răspunderea penală este personală, iar faptul că există probleme cu contabilitatea SC CORN TIGER DIRECT SRL, nu se poate reproșa făptuitorilor. Pe de altă parte, referitor la prejudiciul cauzat de SC IT Elector SRl, arată că majorările și penalitățile cu care se constituie petenta parte civilă nu sunt recuperabile în sfera penalului.

Acuzați de fals și achitați

Dan Tonchievici, alături de Tudor Oltean (membru PSD), Raul Pop, unul dintre prietenii lui Tonchievici, Lorena Pop și Marius Sin au fost trimiși în judecată pentru infracțiunile de înșelăciune și comiterea instigării la infracţiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată. În urma procesului toți au fost achitați.

Clujenii au fost dați în judecată de Gligor Dragoste, un bătrân în vârstă de 76 de ani care, împreună cu fiica lui, au cumpărat o locuință de la Tonchievici. Cu toate acestea, înainte de a plăti ultimele rate, cu ajutorul unor chichițe juridice, Tonchievici i-a luat casa lui Dragoste prin intermediul unei executări silite.

PSD-itul prins cu afișe portocalii sub unghii

Dan Tonchievici

Tonchievici a mai fost în atenția presei în anul 2009, când el a fost acuzat că a vandalizat afișele electorale ale formațiunii PDL. Potrivit unui comunicat al PD-L, membrii PSD Cluj au distrus afişele electorale ale PDL amplasate în mod legal în staţiile R.A.T.U.C. din Cluj-Napoca, un astfel de exemplu fiind Tonchievici Dan Florentin, preşedintele Ligii Tinerilor Întreprinzători Social Democraţi, prins de patrula Poliţiei Comunitare în data de 21 noiembrie 2009, la ora 4:30, rupând afişe PDL în staţia RATUC din Piaţa Avram Iancu, nr. 18.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.