2010 a debutat sub spectrul frământărilor în principalele partide parlamentare – PSD şi PD-L.
În timp ce lideri marcanţi ai PSD vor să schimbe ceva în sânul partidului, cu atât mai mult cu cât în decembrie trecut candidatul lor la preşedinţia României a fost „ciuruit”, în PD-L se vrea reformă în ceea ce priveşte politica alegerilor cadrelor.

Schimbările din PSD sunt promovate şi spuse în gura mare de trei lideri marcanţi ai partidului – Miron Mitrea, devenit, începând mai ales de anul trecut, un fel de disident social-democrat, Cristian Diaconescu, care până acum s-a abţinut să facă vreun comentariu la adresa conducerii, şi Adrian Năstase.
În tabăra portocaliilor, europarlamentarul Cristian Preda şi deputatul Sever Voinescu, aprigi susţinători ai PD-L, cel puţin în campania electorală prezidenţială, sunt marii nemulţumiţi ai zile din pricina politicii de alegere a cadrelor în partid.

Obligat să ia atitudine

Vârful de lance în ceea ce priveşte ideea schimbării conducerii Partidului Social Democrat a fost Miron Mitrea. Supărat că partidul din care face parte nu are un candidat propriu pentru alegerile din Colegiul 1 Bucureşti – Camera Deputaţilor, Mitrea scrie pe blogul său personal, în penultima zi a anului trecut, că situaţia este una de netolerat şi s-a văzut nevoit să ia atitudine. „În ultimele zile, lucrurile au luat o turnură inacceptabilă, care mă obligă să iau atitudine. După atâţia ani în PSD, îmi este foarte greu să accept că partidul nu are resursele necesare să participe cu un candidat propriu la alegerile din Colegiul 1 Bucureşti. Suntem anunţaţi că noi îl susţinem pe candidatul PNL”, scrie Miron Mitrea.
Senatorul şi-a exprimat încă o dată convingerea că partidul este condus după interesul lui Viorel Hrebenciuc şi a altora ca el, ceilalţi fiind puşi în faţa faptului împlinit. „Din nou se fac aranjamente politice la masa lui Hrebenciuc în numele partidului. Iar noi suntem puşi în faţa faptului împlinit şi obligaţi să acceptam cu umilinţă aceste mizerii. Până când stimaţi colegi? Cât de umiliţi trebuie să fim ca să ajungem la concluzia că actuala conducere nu mai poate rămâne în funcţie? Ne sunt călcate în picioare identitatea şi demnitatea. Înţelegerea lui Hrebenciuc pentru susţinerea bunului său prieten şi partener de negocieri, Radu Stroe, demonstrează încă o dată că Mircea Geoană conduce partidul după interesele hrebenciucilor din jurul său”, mai afirmă Mitrea. Totodată, senatorul Mitrea îşi avertizează colegii social-democraţi că Mircea Geoană şi acoliţii lui ar putea transforma partidul într-un „partid preş”. „Stimaţi colegi, dacă îi lăsăm pe Geoană şi pe hrebenciucii lui să se joace în continuare cu destinul PSD, n-o să mai putem şterge de pe noi stampila de «partid preş»”, scrie Mitrea în finalul mesajului postat pe blogul său.

Sunt necesare anumite schimbări

Politician echilibrat în declaraţii, Cristian Diaconescu face de data aceasta excepţii de la regulă şi atacă şi el foarte ferm situaţia creată în partid. „Nu vorbesc despre o reformă, dar sunt necesare anumite schimbări, pentru ca PSD să nu-şi piardă identitatea de partid de stânga, socialist”, afirma ex-ministrul de externe social-democrat, la Realitatea TV.
Diaconescu este convins că în PSD există oameni capabili să facă o analiză sinceră pentru regăsirea identităţii partidului, în ideea de a deveni un reprezentant puternic al opoziţiei. „Un partid care trebuie să redevină partidul stângii, pentru echilibrul în politică, trebuie foarte rapid să-şi facă o analiză. Nu cred că a fost foarte potrivită ideea ca această analiză să se axeze pe anumiţi oameni. O stare de stupoare şi de dezamăgire se manifestă acum. E posibil ca politicienii din PSD să câştige în această perioadă de criză. Avem oameni foarte importanţi care au plecat odată cu Revoluţia, avem oameni care au condus procesul de integrare europeană şi integrare trans-atlantică. Toate aceste pături de gândire trebuie să formeze masa critică, pentru recâştigarea identităţii care nu poate fi decât de stânga”, a declarat Diaconescu.

PSD, la mijlocul grupei

Adrian Năstase, fostul lider al social-democraţilor, consideră că PSD a ajuns un partid mic, capabil să producă, eventual, surprize nu să câştige competiţiile electorale, aşa cum ar fi normal. „Dacă în 6 decembrie, candidatul PSD ar fi câştigat, rezultatul ar fi fost considerat o surpriză. Am ajuns un partid mai mic, capabil, eventual, să producă surprize nu să câştige, în mod natural, competiţiile electorale. () Dacă am folosi termeni fotbalistici, semănăm cumva cu România anilor ’90. Atunci câştigam grupele eliminatorii fără nicio emoţie şi mergeam, de fiecare dată, la turneele finale. Acum ne clasăm pe la mijlocul grupei unde din când în când mai facem un egal cu Franţa, la Paris, furnizând un meci urât şi doar o surpriză pentru casele de pariuri”, scrie Năstase pe blogul său.
Fostul lider al PSD consideră că este necesară o analiză aprofundată în cadrul partidului, apreciind că acesta are trei mari probleme. „Ce vreau acum este să reluam, mai organizat, acest exerciţiu al ideilor cu privire la viitorul nostru, ca partid. Fiindcă în urma acestui exerciţiu putem, sper, să rezolvăm cele mai importante trei probleme ale noastre: 1. faptul că am devenit un partid de rangul doi, pierzându-ne obişnuinţa de a câştiga şi combativitatea, 2. faptul că ne-am destructurat organizatoric şi 3. faptul că am uitat să construim proiecte şi viziuni cu privire la viitorul nostru politic şi cu privire la viitorul pozitiv al României. Înainte de a da nume, trebuie să găsim soluţii la aceste probleme. Sigur însă că şi numele, asociate cu aceste soluţii, vor conta. Pentru orice partid, principala provocare constă în plierea sa la nevoile unei societăţi în schimbare, ale cărei caracteristici nu mai sunt aceleaşi ca acum 20 sau chiar 10 ani. Putem să ne uităm doar la modificările din structura electoratului PSD, pentru a înţelege despre ce vorbim”, afirmă Năstase.

Bloggerii pedelişti

Candidatura lui Honorius Prigoană a declanşat bătaia aripilor în PD-L. grupul intelectualilor mişcă în front, acuzând grupul vechilor democraţi de „proasta gestionare a resurselor umane”. Aripa intelectualilor, ai cărei reprezentanţi de seamă sunt Cristian Preda, Sever Voinescu, Traian Răzvan Ungureanu, Monica Macovei, se revoltă cu jumătate de gură faţă de recentele cadre sprijinite politic de conducerea partidului.
Deputatul Sever Voinescu, fost purtător de cuvânt al candidatului Traian Băsescu la recentul scrutin prezidenţial, şi europarlamentarul Cristian Preda, fost consilier prezidenţial, au îndrăznit să critice mai tare decât ceilalţi politica alegerii cadrelor în PD-L: „Un partid modern nu e nici o firmă, nici o închisoare”. Emil Boc, preşedintele PD-L, îi invită să treacă mai des pe la reuniunile de partid, iar vicepreşedintele Ioan Oltean este de părere că aceste probleme trebuie discutate în structurile de conducere ale partidului, nu pe forumuri.

Partidul nu e o firmă

Ce a provocat ieşirea la rampă, explică într-o postare pe blogul său personal Cristian Preda, care scrie că este necesară o modernizare a partidului şi de o clarificare doctrinară. Europarlamentarul este de părere că procesul de reformare a PD-L trebuie să se axeze pe trei dimensiuni: relaţia cu cetăţenii, structura organizatorică şi identitatea doctrinară.
La primul capitol, Preda doreşte ca recrutarea noilor membri ai partidului să nu se facă dintr-o perspectivă clientelară, ci dintr-una civică, ca relaţia dintre afaceri şi politică să fie clarificată mai bine, iar relaţia dintre diferitele generaţii din partid să nu se facă pe o logică de confruntare. „PDL ar trebui să aleagă între sporirea numărului de membri printr-o campanie de recrutare bine chibzuită şi respectiv întreţinerea bazei actuale. Ambele soluţii au avantaje şi dezavantaje. Singura variantă proastă e un parcurs ezitant, adică nedefinit. Sau bazat pe hazardul unor poziţionări parlamentare şi al unor negocieri pripite. Tot aici intră şi construirea unei relații cu cetăţenii şi simpatizanţii care să privească perioada dintre campanii (nu doar cea din campanii) şi care, pe de altă parte, să nu fie legată de o perspectivă clientelară, ci de una civică. O formaţiune politică modernă e una conştientă de faptul că oamenii intră în partide nu (doar) pentru a avea avantaje (materiale sau simbolice), ci şi pentru a avea o tribună”, scrie Preda pe blogul său.
La al doilea punct, fostul consilier prezidenţial vrea ca liderii din conducerea partidului să fie pregătiţi să accepte o mai mare libertate de opinie în cadrul formaţiunii politice. „Un partid modern nu e nici o firmă, nici o închisoare. Voturile nu se strâng precum profitul unei firme, iar partidul trebuie să asume o libertate de opinie considerabilă. El trebuie în plus să articuleze nivelul local şi cel național, cel regional şi cel european. Un partid e modern dacă oferă fiecărui membru o tribună. Un partid nu e modern dacă se îmbată cu iluzia comunicării prin televiziune. Un partid e modern dacă gândeşte, nu dacă plătește propagandişti capabili să vândă un slogan. Un partid nu e modern dacă vorbeşte pe o voce”, scrie Preda.
În ceea ce priveşte identitatea doctrinară, aceasta este considerată de Cristian Preda o urgenţă, impusă de istorie. „Identitatea doctrinară e şi ea o urgenţă. Una impusă în primul rând de istoria recentă. În ultimii ani, PDL a cunoscut atât mutaţii organizatorice (fuziunea PD şi PLD fiind cea mai importantă), cât şi poziționări strategice şi tactice în plan național (doi ani pro-PNL, urmaţi de doi ani anti-PNL şi anti-PSD, după care un an pro-PSD, iar din decembrie 2009 o epocă pro-minorităţi şi i independenţi), dar şi pe plan european (integrarea în familia populară). Opţiunile liberale, creştin-democrate şi de centru convieţuiesc fără frontiere clare în sânul PDL. Nu e nevoie de paşaport, dar parcă o busolă nu ar strica…”
Junele Prigoană, motivul care a iscat această „răzvrătire” este şi el admonestat de europarlamentar. „Ideea că lupta din 17 ianuarie pentru colegiul 1 ar fi legată de o promisiune de reformă a statului e ridicolă. Tânărul Prigoană ar trebui de altfel să înţeleagă sensul competiţiei în care a intrat şi să nu îşi conducă retorica pe un teren mai accidentat decât cel cu care e obişnuit domnia sa, şofer cu numeroase amenzi la activ”, afirmă Cristian Preda.

La PD-L bolile nu sunt cronice

Deputatul PDL Sever Voinescu face şi el o analiză a problemelor interne din partid, punând accent pe cea a resurselor umane, pe care, viitorul Congres al partidului – programat în prima parte a acestui an – ar trebui să o rezolve.
„Da, PD-L are o serioasă problemă de gestiune a resurselor umane. Mare problemă! Sper ca apropiatul Congres să o rezolve în bună parte. În ceea ce mă priveşte, lucrez intens în aceste zile pentru ca la Congres să avem o soluţie modernă şi raţională la problema cadrelor”, scrie Voinescu, pe blog.
Parlamentarul admite, într-un alt comentariu că relele întregii clase politice se regăsesc şi la formaţiunea din care face parte, dar subliniază că aici „bolile nu sunt cronice”. „Eu am intrat în PD-L, am candidat pentru PD-L şi m-am investit cu totul în lupta politică pentru PD-L crezând că e altfel. Lucid, pot să vă spun că PD-L este şi nu este altfel decât celelalte partide. Cu siguranţă că relele întregii clase politice se regăsesc şi la PD-L. Totuşi, la PD-L bolile nu sunt cronice. PD-L este partidul care are cele mai bune şanse de vindecare. De asta sunt aici. Şi eu am avut şi am setul meu de dezamăgiri, unele dureroase, în acest partid. Dar încrederea că la PD-L se poate face curăţenie şi că PD-L poate deveni acel mare partid de dreapta pe care îl visez, este tot mai solidă pe zi ce trece”, scrie Voinescu”.
Deputatul infirmă faptul că PD-L ar fi o „cazarmă”, cum crede multă lume, exemplificând cu propria experienţă. El a votat la un moment dat în Parlament altfel decât hotărâse partidul şi şi-a asumat această poziţie în cadrul grupului. Cu toate acestea, susţine deputatul, nimeni nu l-a sancţionat, ba din contră, a fost în continuare susţinut. „Pentru aşa ceva, «democraticul» PNL a exclus parlamentari din partid”, a conchis Voinescu.

PD-L nu e constituit din bloguri

Ieşirile celor doi reprezentanţi ai democrat-liberalilor nu au rămas netaxate, cel puţin verbal de doi dintre liderii PD-L, Emil Boc şi Ioan Oltean.
„Potrivit statutului PD-L anul acesta avem congresul partidului ceea ce înseamnă alegerea unei noi structuri de conducere a partidului, unele modificări în structura de organizare a partidului de jos până la conducerea partidului. Domnii Voinescu şi Preda au mai puţină experienţă politică în partid fiind şi mai noi astfel încât dacă vor participa mai mult la dezbaterile interne care au avut loc, se vor lămuri”, a declarat preşedintele PD-L, Emil Boc.
Vicepreşedintele PD-L, deputatul Ioan Oltean a declarat PDL nu este un partid constituit din bloguri şi că orice opinie trebuie spusă, democratic, în interiorul partidului, nu în afara acestuia.
„Partidul nostru s-a manifestat întotdeauna ca un partid unitar, ca un partid disciplinat, unit, ordonat şi calat pe problematica generală a partidului şi a naţiunii. Este un partid în care exprimarea unor puncte de vedere individuale întotdeauna au avut posibilitatea să se manifeste, n-a fost un partid în care să fie îngrădită posibilitatea de manifestare a unor puncte de vedere particulare. (…) Politica PD-L nu a fost niciodată făcută pe blog şi nu va fi făcută pe blogurile nici unuia dintre membri, indiferent de poziţia pe care o are. Orice membru al PD-L, atunci când simte nevoia unei atitudini vizavi de comportamentul partidului sau a unor membri, trebuie să o facă în interior, în structurile abilitate să ia decizii. În afara partidului, orice fel de manifestare este permisă, dar nu are un rol pozitiv, nu are rolul pe care şi l-ar dori cel care face afirmaţia respectivă. PD-L nu este un partid constituit din bloguri”, a afirmat Oltean.
Deputatul recunoaşte însă că partidul nu are deocamdată o politică de cadre bine gândită.
„Partidul este în continuă reformare, el s-a reformat din mers. Este un partid modern, constituit pe noile realităţi ale României. (…) Evident, nu a fost atins punctul maxim, mai există elemente care trebuie luate în calcul, există o politică de cadre care este deficitară în PD-L şi asupra căreia va trebui să ne aplecăm cu mai multă atenţie. Acum, când suntem la guvernare ne-am dat seama ca politica noastră de cadre nu a fost una bine consolidată şi foarte bine gândită”, a adăugat Ioan Oltean.

Liana Mureşan

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.