Marile partide trăiesc pe datorie. Liberalii au strâns datorii de aproape 32 de milioane de lei. Sunt depăşiţi de social-democraţi, care au restanţe financiare de 34 de milioane de lei. Liderii celor două formaţiuni promit că în următorii ani vor scăpa de aceste probleme.
Potrivit Digi24, datoria PNL a crescut faţă de anul trecut cu aproape şapte milioane de lei şi a ajuns la un maxim istoric. Secretarul general al partidului dă detalii despre cum se vede din interior situaţia restanţelor de 32 de milioane de lei.
Robert Sighiartău, secretar general PNL: „Un partid cu nişte datorii, făcute de către nişte indivizi care acum nu mai sunt în PNL. Noi am preluat nişte datorii istorice pe care am început să le stingem. Avem contracte de reeşalonare cu acei debitori.”
Din cauza datoriilor, liberalii au de mai bine de un an conturile blocate.
Robert Sighiartău, secretar general PNL: „În 2016 am avut anumite conturi blocate.”
Situaţia nu este mai bună nici la PSD, partid care conduce în topul datoriilor.
Mircea Drăghici, trezorier PSD: „Din bilanţul depus la ANAF sunt aproape 34 de milioane de lei pentru 2016. În structura acestor datorii intră inclusiv contribuţiile din alegerile parlamentare din 2016, care au fost rambursate de AEP în 2017 în valoare de 8,6 milioane de lei. Înseamnă o datorie către creditori de 25 de milioane de lei. Acestea sunt datorii curate pentru anul 2016.”
Ca în fiecare an, politicienii nu uită să promită că vor scăpa de aceste datorii.
Robert Sighiartău, secretar general PNL: „Suntem în grafic ca în următorii trei ani de zile să plătim fiecare bănuţ pe care noi îl datorăm.”
Mircea Drăghici, trezorier PSD: „În cinci ani, preconizam că vom stinge toate datoriile istorice ale partidului.”