După şedinţa Biroului Executiv Permanent, respectiv şedinţa Consiliului Naţional care au avut loc săptămâna trecută, la București, și desemnarea doctorului Șerban Rădulescu în funcția de președinte executiv, Partidul Puterii Umaniste – social liberal face o primă ofertă politică.

Astfel, Partidul Puterii Umaniste – social liberal și-a manifestat deschiderea către membrii Uniunii Naționale pentru Progresul României (UNPR), nemulțumiți și dezamăgiți de faptul că această formațiune politică va fi absorbită de Partidul Mișcarea Populară al cărui principal exponent este fostul președinte al României Traian Băsescu, și le propune să adere la doctrina umanistă, singura care îi poate reprezenta și în care aceștia se pot regăsi. Nemulțumirea membrilor UNPR este cu atât mai mare cu cât această decizie a fost luată de conducerea partidului fără o dezbatere cu aceștia și  fără consultarea organizațiilor teritoriale.

În aceste condiții, președintele executiv al PPU-sl, doctorul Șerban Rădulescu, a propus liderilor organizațiilor județene să ia în calcul discuţii cu membri sau organizaţii UNPR  care vor să se alăture alăture Partidului Puterii Umaniste – social liberal.

Șerban Rădulescu, președinte executiv PPU-sl: „Trebuie să fim deschişi oricărei discuţii sau negocieri cu alte partide sau membri ai altor partide care doresc să ni se alăture, acceptând valorile şi principiile noastre doctrina umanistă. Însă, fiecare organizaţie judeţeană a Partidului Puterii Umaniste – social liberal are libertatea de a decide oportunitatea unei astfel de acţiuni”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.