Sediul Serviciului Public Comunitar pentru Eliberarea şi Evidenţa Paşapoartelor Simple Cluj a intrat, începând de vineri, în renovare. Modificările ce se vor efectua la sediu sunt necesare pentru ca spaţiul să corespundă normelor şi să permită instalarea aparaturii informatice în perspectiva introducerii noului sistem de paşapoarte electronice. Lucrările de amenajare vor dura aproximativ o luna, dar activitatea serviciului nu va fi întrerupta. Judeţul Cluj se numără printre primele cinci judeţe din ţară în care va funcţiona noul sistem. Noile paşapoarte vor conţine 18 elemente de siguranţă în plus faţă de paşapoartele vechi. Astfel, acestea vor avea un cip care va include datele personale existente în fila informatizată, precum nume, prenume, data naşterii, codul numeric personal, termenul de valabilitate, organul emitent şi cetăţenia, dar va conţine şi imaginea facială şi amprentele a două degete pereche de la ambele mâini. Vor fi exceptaţi de la amprentare minorii cu vârsta sub cinci ani. Valabilitatea paşapoartelor electronice va fi de cinci ani, iar pentru copii mai mici de şase ani valabilitatea va fi de trei ani.

Simona Curcian-Maleş

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.