Serviciul Român de Informaţii l-a interceptat ilegal pe Dinu Patriciu, iar acum statul trebuie să plătească despăgubiri de zeci de mii de lei. În timpul procesului,  SRI a dat vina pe Statul Român, spunând că legile din România sunt proaste şi că nu sunt în concordanţă cu legislaţia CEDO.

Serviciul Român de Informaţii era de părere că Statul Român sau chiar legiuitorul ar fi trebuit să răspundă pentru prejudiciile aduse lui Dinu Patriciu, deşi SRI l-a interceptat ilegal pe omul de afaceri. SRI a susţinut că legea din România nu era în conformitate cu prevederile CEDO, aşa că ar fi putut fi tras la răspundere chiar Parlamentul României.

Cei de la SRI spuneau în motivarea recursului că ei au acţionat conform legii interne şi că interceptarea convorbirilor telefonice s-a desfăşurat numai cu privire la Dinu Patriciu.

Mai mult, interceptările nu ar fi vizat în niciun moment comunicaţiile telefonice ale S.C. Rompetrol S.A. Cu toate acestea, instanţa i-a dat câştig de cauză omului de afaceri.

Dinu Patriciu a câştigat definitiv procesul cu SRI privind interceptările telefonice, iar Statul trebuie să-i plătească 50.000 de lei despăgubiri.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.