Patrimoniul national, in criza

Comisia prezidenţială pentru Patrimoniu Construit, Siturile Istorice şi Naturale a întocmit săptămâna trecută un raport legat de stadiul actual al patrimoniului naţional. Concluziile acestuia sunt extrem de dure, menţionându-se cauzele principale ale degradării culturii româneşti. De asemenea, realizatorii raportului propun 12 măsuri pentru refacerea patrimoniului naţional, care ar trebui să fie aplicate până în 2012. De asemenea, în cadrul raportului, sunt aduse acuze asupra modalităţii în care a fost gestionat până în prezent patrimoniul României. „În România, situaţia patrimoniului, în ansamblul său, se află în criză. […] Aspectele negative ale patrimoniului sunt starea critică de deteriorare a acestuia, iniţiativele private nepromovate şi lipsite de sprijin financiar, criza de resurse umane specializate etc”, se arată în respectivul raport. Gazeta de Cluj v-a prezentat, în cadrul unei campanii de presă, stadiul “jenant” al monumentelor din judeţ, dar şi faptul că autorităţile neglijează importanţa acestor edificii.

Palatul Banffy, în topul listei

În cadrul acestui raport sunt amintite şi anumite îmbunătăţiri care ar putea fi aduse anumitor monumente din judeţul Cluj, cum ar fi Palatul Banffy din Bonţida. Astfel, se propune o “îmbunătăţire a Centrului de studii şi restaurare de la Bonţida, judeţul Cluj”. De asemenea, este pusă în vedere şi starea deplorabilă a castelului Korniş din Mănăstirea, judeţul Cluj.  “Cu excepţia turnului de poartă, care îşi mai păstrează statura datorită restaurării începute în anii ’70 şi ulterior abandonate, restul ansamblului s-a ruinat, castelul fiind redus, la ora actuală, la o alăturare de ruine. O nouă tentativă de restaurare a ansamblului castelului a avut loc în anii ’90”, se arată în cadrul raportului menţionat. Un alt monument amintit este cel al Bisericii de lemn „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavril”, Calna, comuna Vad. Cazul bisericii este amintit deoarece edificiul a fost construit într-o zonă în care precipitaţiile abundente au crescut nivelul degradării, iar degradarea asupra monumentului este una iremediabilă.

Centrul Clujului, memorie falsificată

Refacerea Pieţei Unirii din Cluj-Napoca este dat drept un exemplu negativ, care “falsifică memoria locului”. “La ora actuală, se execută un proiect hibrid, în afara cerinţelor cunoscute (e adevărat, în alte ţări ale Europei), impuse de arheologia urbană şi într-o lipsă totală de relevanţă pentru punerea în valoare a ruinelor. În concluzie, se poate afirma că memoria locului va fi falsificată, fără niciun beneficiu pentru imaginea centrului istoric al Clujului”, se arată în respectivul raport.  Municipiul Cluj-Napoca este dat drept un exemplu al oraşelor în care clădirile au fost vopsite “superficial”. “Zugrăvirea bine intenţionată, dar superficial concepută şi inadaptată principiului excelenţei în executarea detaliilor, este aplicată în cazul unor clădiri istorice din principalele zone de peisaj cultural urban din Cluj Napoca, Sibiu, Bucureşti”, consideră membrii comisiei prezidenţiale pentru patrimoniu. În numărul viitor al Gazetei de Cluj, vom reveni cu un material amplu legat de acest subiect.

Pe termen mediu, până în 2012, măsurile strategice recomandate la nivel general sunt:

•Asigurarea cadrului de coerenţă (instituţional, legislativ şi financiar) prin care patrimoniul natural şi construit să fie abordat ca factor prioritar în politicile de dezvoltare durabilă (inclusiv prin modificarea Legii dezvoltării);
• Adoptarea unor măsuri preventive şi sancţiuni eficiente pentru a proteja patrimoniul;
• Exproprierea pentru cauza de utilitate publică de către Guvern a proprietăţilor monument istoric (particulare sau publice) care sunt în stare avansată de degradare din vina actualilor proprietari şi care nu pot dovedi că întreprind măsuri concrete de remediere a situaţiei;
• Reformarea instituţiilor centrale şi locale cu responsabilităţi în domeniul patrimoniului natural şi construit, inclusiv prin înfiinţarea sau prin desfiinţarea unor instituţii;
• Completarea nomenclatorului meseriilor şi recunoaşterea acelor meserii care ţin de restaurare,renovare sau cercetare în domeniul patrimoniului;
• Dezvoltarea şi adecvarea structurii administrative de specialitate;
• Implicarea specialiştilor în domeniul patrimoniului în procesul de programare, implementare de proiecte şi evaluare;
• Utilizarea strategiilor culturale regionale ca fundament pentru stabilirea priorităţilor naţionale în domeniul patrimoniului;
• Redefinirea conceptului de dezvoltare – interpretat în România în mod anacronic şi nearmonizat cu prevederile internaţionale în domeniu – şi a raportului dintre conservare şi dezvoltare: în mediul politic, administrativ, în mediul de afaceri şi în învăţământul de urbanism şi arhitectură;
• Investiţii în formarea profesională a personalului cu responsabilităţi legate de patrimoniu (nivel central, regional şi local) în vederea abordării integrate a patrimoniului;
• Identificarea iniţiativelor care ar putea duce la dezvoltarea unor proiecte integrate la nivel local, regional şi naţional, atât în mediul urban, cât şi în cel rural, care să valorifice oportunităţile de finanţare incluse deja în programele operaţionale care includ patrimoniul printre măsurile prioritare;
• Pregătirea unor studii de impact bazate pe monitorizarea proiectelor contractate de diseminare a bunelor practici către potenţialii beneficiari ai finanţărilor (autorităţi locale, instituţii de cult şi de cultură, organizaţii profesionale, mediul privat);
Dezvoltarea abilităţilor de management al proiectelor în cadrul instituţiilor cu responsabilitate în domeniul patrimoniului;
• Identificarea a două regiuni de dezvoltare care să devină pilot în realizarea strategiilor de valorificare a potenţialului moştenirii culturale;
• Măsuri de urgenţă care să asigure informarea la nivel naţional cu privire la priorităţile de salvare a patrimoniului naţional ca factor de dezvoltare şi coeziune socio-economic;
• Dezvoltarea abilităţilor de management al proiectelor în cadrul instituţiilor cu responsabilitate în domeniul patrimoniului;
• Identificarea a două regiuni de dezvoltare care să devină pilot în realizarea strategiilor de valorificare a potenţialului moştenirii culturale;
• Măsuri de urgenţă care să asigure informarea la nivel naţional cu privire la priorităţile de salvare a patrimoniului naţional ca factor de dezvoltare şi coeziune socio-economic;
• Pregătirea unui Memorandum de Înţelegere la nivelul autorităţilor centrale, prin care să se stabilească ca prioritate strategică naţională salvarea şi punerea în valoare a patrimoniului naţional ca factor de dezvoltare durabilă.

Tiberiu Hrihorciuc