Începând de astăzi, 13 octombrie, se va instaura carantina pe timp de noapte în următoarele localități clujene: comuna Chinteni (7,81%), comuna Cuzdrioara (8,22%), comuna Plocoș (9,57%) și comuna Vultureni (7,77%). În aceste localități incidența cumulată la 14 zile a depășit pragul de 7,5 cazuri la mie.

  • se interzice circulația persoanelor în afara locuinței/gospodăriei în intervalul orar 20:00-05:00 cu următoarele EXCEPȚII:
    a) deplasarea în interes profesional, inclusiv între locuință/gospodărie şi locul/locurile de desfăşurare a activității profesionale şi înapoi
    b) deplasarea pentru asistență medicală care nu poate fi amânată şi nici realizată de la distanță, precum şi pentru achiziționarea de medicamente
    c) deplasări în afara localităților ale persoanelor care sunt în tranzit sau efectuează călătorii al căror interval orar se suprapune cu perioada interdicției, cum ar fi cele efectuate cu avionul, trenul, autocare sau alte mijloace de transport de persoane, şi care poate fi dovedit prin bilet sau orice altă modalitate de achitare a călătoriei
    d) deplasarea din motive justificate, precum îngrijirea/însoțirea copilului, asistența persoanelor vârstnice, bolnave sau cu dizabilități ori decesul unui membru de familia

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.