Patronii de la Electrogrup, clujenii Simion și Teofil Mureșan derulează negocieri pentru preluarea afacerii NetCity, rețeaua de transmisie de date pozată în subteran din București. Momentan, afacerea este deținută de grupul UTI, controlat de omul de afaceri Tiberiu Urdăreanu, care și-a anunțat intenția de a vinde NetCity. În jurul proiectului NetCity procurorii DNA efectuează cercetări cu privire la fapte de corupție în care ar fi implicați reprezentanți ai administrației Capitalei și persoane responsabile cu acest proiect. O rețea similară, Duct City mai există în Cluj Napoca și este deținută de compania CFO Integrator, o companie controlată de Zoltan Teszari prin intermediul RCS&RDS.
Potrivit unor informații din domeniul economic, patronii de la Electrogrup derulează negocieri pentru cumpărarea NetCity, o rețea subterană de fibră optică prin care se realizează transferul de date din București.
Firma prin care se derulează aceste negocieri este SC Direct One SA, o companie deținută de MURESAN TEOFIL OVIDIU, MURESAN SIMION ADRIAN, PANTAZESCU MARIAN și DOBRESCU MIHAI. Primii doi sunt și patronii companiei clujene Electrogrup, Marian Pantazescu este membru în consiliul de administrație al companiei Poșta Română și fost director tehnic adjunct al Vodafone România în perioada 2004-2008. Compania Direct One, formată în urma unui proces de divizare al electrogrup are, conform propriei prezentări o rețea de fibră optică cu o lungime de 5.500 de km. Potrivit hotnews.ro, în 2014 DNA a deschis un dosar prin care sunt cercetate fapte de corupție care gravitează în jurul proiectului NetCity, însă până acum nu a fost trimis nimeni în judecat. ”DNA a constituit un dosar penal în care se efectuează acte de urmărire penală față de fapta, nefiind pusă sub acuzare vreo persoană, în baza sesizării făcute de ANISP (Asociația Națională a Furnizorilor de Internet) cu privire la proiectul NetCity”. Potrivit plângerii ANSIP, ””În data de 22 noiembrie 2013 am sesizat DNA-ul cu privire la posibile fapte de corupție săvârșite de primarul general al Capitalei, Sorin Oprescu, și a responsabililor de proiectul rețelei de fibră optică NetCity. Reclamația este legată de condițiile abuzive impuse de NetCity furnizorilor care au dus la falimentul a zeci de furnizori de internet. Cu toate că am pierdut 5 procese la Curtea de Apel în încercarea de anulare a acestui aviz, NetCity și Primăria refuză aplicarea măsurilor autorității și nici ANCOM nu ia nici o măsura coercitivă împotriva NetCity”, acuză Mihai Bătrâneanu, președintele ANISP.
Până la închiderea ediției, reprezentanții Direct One nu au emis un punct de vedere referitor la tranzacția menționată.
Duct city, rețeaua din Cluj Napoca controlată de RCS&RDS
În Cluj Napoca există o rețea similară cu NetCity, care se cheamă Duct City. Această rețea a fost cumpărată în 2014 de către RCS&RDS, companie care a preluat acțiunile firmei clujene CFO Integrator, societatea care gestionează afacerea Duct City, de pozare a cablurilor de transmitere de date (internet și telefonie) în subteran. După tranzacție, acționariatul CFO Integrator era format din RCS&RDS și INTEGRASOFT SRL, companie controlată tot de Zoltan Teszari. Această firmă deține acțiuni la SC Music Chanel, o afacere administrată și controlată, în proporție de 50%, de Giovani Francesco, fostul soț al Ioanei Băsescu.
În anul 2006, Primăria Cluj Napoca a dat un contract pentru realizarea unei rețele subterane în care să fie îngrobate cablurile de transfer de date (telefonie, internet, etc) care sunt agățate pe stâlpii din Cluj Napoca. Societatea câștigătoare, CFO Integrator, controlată de grup de oameni de afaceri cu opțiuni liberale, s-a obligat ca în termen de trei ani să facă o rețea de circa 300 de kilometri, pe care să o administreze timp de 20 de ani. În contrapartidă, Primăria Cluj Napoca trebuie să primească 1% pe an din veniturile provenite din exploatarea rețelei și se obliga să îi convingă pe operatorii de date să își mute cablurile de pe stâlpi în subsolul Duct City. Afacerea Duct City este extrem de bună, astfel că “amenințările” care transpar din acest nu sunt decât un mod prin care societatea comercială forțează mâna municipalității, care la rândul ei, îi va presa pe operatorii de date. Conectarea la Duct City va băga în conturile acționarilor CFO Integrator sume de bani care gravitează în jurul sutelor de mii de euro lunar.
În urma unor consultări între primărie și acționarii CFO, s-a hotărât ca suma pe care vor trebui să o plătească viitorii chiriaşi ai acestei reţele, adică firmele de telefonie şi de internet, va fi nu mai mare de 18 euro/100 de metri de microtub/lună. La un calcul sumar, dacă fiecare metru al acestei reţele va fi închiriat la acest preţ, în fiecare lună, în conturile CFO Integrator va intra circa un milion de euro. Din această sumă, firma va trebui să plătească Primăriei Cluj-Napoca o sumă anuală de 1% din venitul brut, dar nu mai puţin de 100.000 de euro, iar contractul cu municipalitatea este încheiat pentru o perioadă de 20 de ani, după care reţeaua Duct City va intra în administrarea primăriei. Milionarii clujeni care au vândut afacerea celor de la RDS, sunt Valentin Nica şi Nicolae Badiu.
Dejeanul Urdăreanu a fost ”pionier” în afaceri cu statul
NetCity este afacerea lui Tiberiu Urdăreanu, care o controlează prin intermediul firmei UTI. Tiberiu Urdăreanu s-a născut la Dej şi la începutul anilor ‘90 a început să construiască imperiul financiar UTI. Pentru început, Urdăreanu a deschis SC Incon SRL, care se ocupa cu activitatea grafică computerizată, procesarea de imagini, subansamble şi accesori pentru calculatoare. Ulterior, a apărut UTI Group care s-a împărţit în UTI Systems (furnizează soluţii pentru sisteme de securitate), Cobra Security (furnizează servicii specifice de securitate pentru bunuri şi persoane), UTI Retail Solutions (furnizează echipamente şi soluţii pentru securitatea spaţiilor comerciale şi a fondului de marfă) şi UTI Instal Construct (construcţia şi instalarea de sisteme electrice). Urdăreanu a fost unul dintre “pionierii” afacerilor cu statul. Prin intermediul UTI, în 1993 firmele omului de afaceri au securizat reţelele Bancorex şi Eximbank, Centrala Nucleară de la Cernavodă. UTI a primit 60 de milioane de euro pentru securizarea Portului Constanţa şi 30 de milioane de euro pentru securizarea Aeroportului Henri Coanda Otopeni. 1,4 milioane de euro şi 239,7 miliarde de lei vechi au fost sumele plătite de stat către firmele lui Urdăreanu pentru securizarea staţiilor de metrou din Bucureşti. UTI a făcut afaceri şi cu Ministerul Administratiei şi Internelor pentru securizarea frontierelor, cu Direcţia Generala a Vămilor, Parlamentul Romaniei, Romtehnica, Ministerul Comunicaţiilor Tehnologiei şi Informaţiilor, CONEL. UTI Italy, societate legată de Urdăreanu,a furnizat diferite servicii şi produse pentru SPP, serviciul care îl apără pe Klaus Iohannis de eventualele “efuziuni sentimentale” ale românilor. Mai mult, UTI Italy a fost şi creditorul SPP-ului (garanţiile guvernamentale cu numerele 705, 5153 şi 5154), pentru 1,6 milioane de dolari şi 2,24 milioane de euro. Dacă în 2004, Urdăreanu a fost decorat de Ion Iliescu cu Ordinul Naţional pentru Merit în grad de Cavaler, după câţiva ani, acelaşi Urdăreanu l-a însoţit pe Traian Băsescu într-o vizită oficială în China.
Ce face Direct One
Direct One este un furnizor de servicii de comunicații “en gros“ către marii operatori din telecom, cum ar fi Societatea Națională de Radiocomunicații (SNR), căreia îi furnizează, în urma unei licitații câștigate în iulie 2015, servicii de închiriere de fibră optică, de mentenanță și de suport tehnic pentru suma de 6,03 milioane de euro, fără TVA, în următorii 4 ani.
Cu afaceri de 48 milioane de lei în 2014, compania a lansat în decembrie 2011 Seenow, un serviciu de video on demand propriu, disponibil pe calculatoare, TV-uri inteligente, smartphone-uri și tablete.
Sebastian Albescu