Patronul clinicii Interservisan, medicul Teofil Pop, a încercat să mute judecarea procesului în care s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale pentru ucidere din culpă la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, dar magistraţii clujeni i-au respins cererea, urmând ca procesul să fie judecat în continuare sub jurisdicţia Curţii de Apel Cluj. El este acuzat de malpraxis după ce, în urma unei operaţii de rutină, unul dintre pacienţii lui a murit. Procesul are toate atuurile unui caz de tergiversare, ţinând cont că el a fost înregistrat în ianuarie 2014 şi până acum nu s-a ajuns la nici un rezultat concret.

 

Începând cu ianuarie 2014, pe rolul a două instanţe clujene, tribunalul şi judecătoria, se află opt procese în care medicul clujean şi patronul clinicii Interservisan, Teofil Pop se judecă cu Marinela Costea Bizo, fiica unui clujean care a murit în urma unei operaţii de rutină executate de Pop.

În cadrul proceselor mai mulţi judecători s-au abţinut, iar în cadrul celui mai recent dintre procese judecătorii au trebuit să emită o decizie venită la una dintre solicitările lui Teofil Pop, anume de a sesiza Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru a judeca o serie de aspecte procedurale. La mijlocul acestei săptămâni, judecătorii de la Tribunalul Cluj au respins cererea medicului, urmând ca procesul să fie judecat în continuare în cadrul instanţelor clujene. ”Respinge ca inadmisibilă cererea de sesizare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, formulată de inculpatul Pop Teofil, prin apărător ales. Stabileşte termen de judecată pentru soluţionarea contestaţiei la data de 17.08.2016, dată pentru când se vor cita părţile. Definitivă. Pronunţată în şedinţa camerei de consiliu azi 29.06.2016”, arată minuta sentinţei.

Cazul în care patronul Interservisan, Teofil Pop, este acuzat de ucidere din culpă are toate atuurile unei tergiversări. În 2007, unul dintre pacienţii lui, Constantin Costea a murit în urma unei intervenţii chirurgicale. Rudele lui l-au acuzat pe Pop de malpraxis şi de ucidere din culpă, iar de atunci procurorii care s-au ocupat de caz au ”scăldat-o”. Abia în 2014, după ce fiica lui Costea, Marinela Costea Bizo a contestat soluţia procurorului de netrimitere în judecată, Judecătoria Cluj Napoca a emis o sentinţă de punerea în mişcare a acţiunii penale privitoare la Teofil Pop.

 

La judecătorie s-a ”decis” uciderea din culpă

Magistratul Daniela Anca Moldovan de la Judecătoria Cluj-Napoca a admis plângerea formulată de Bizo Costea Marinela împotriva medicului Pop Teofil pentru uciderea din culpă a tatălui său pe baza noilor probe medicale depuse la dosarul cauzei.

”În paralel cu desfăşurarea cercetărilor pe latură penală, persoana vătămată a formulat o acţiune civilă în pretenţii faţă de Pop şi Centrul Medico-Chirurgical Interservisan, care a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Cluj Secţia civilă cu nr. de dosar –. În acest dosar civil instanţa de judecată a dispus efectuarea unei expertize medico-legale de către Institutul de Medicină Legală C-N. ” se arată în motivarea instanţei. Concluziile acestei expertize sunt că între intervenţia chirurgicală din 8 august 2008 asupra lui Constantin Costea şi complicaţiile infecţioase ulterioare, care au determinat decesul, există un raport de cauzalitate. Instanţa a apreciat că acestea sunt elemente noi referitoare la acuzaţia de ucidere din culpă. Concluziile acestei expertize, coroborate cu declaraţiile martorilor, stau la baza retrimiterii cauzei la procurori.

Însă, de la începutul anului 2014 şi până acum, magistraţii clujeni au pasat de la unul la altul acest proces.

 

Judecătorii care s-au abţinut în cazul patronului Interservisan

Vicepreşedintele Tribunalului Cluj, Farcaş-Hîngan Georgiana Rodica a făcut o cerere de abţinere pentru că, potrivit oficialilor instanţei, este soţia lui Marius Boţogan, unul dintre procurorii care au efectuat acte premergătoare în dosarul de urmărire penală al medicului clujean.

De-a lungul timpului, procesul lui Teofil Pop a ajuns, prin repartizare aleatorie, la judecătorul Simona Trestian, care a formulat o cere de abţinere, motivând că a făcut parte din completul de recurs care a pronunţat decizia penală din 2009, prin care Tribunalul Cluj a respins recursul declarat atunci de Pop Teofil. ”În considerentele hotărârii Tribunalului s-a menţionat faptul că existau indici de comitere de către contestatarul Pop Teofil a infracţiunii de ucidere din culpă a tatălui Marinelei Costea Bizo, prin raportare la înscrisurile medicale ce constituie mijloace de probă în dosar”, se arăta în hotărârea Tribunalului din 2009.

Următorul judecător la care a ajuns cauza, Ariana Ilieş, a formulat, de asemenea, cerere de abţinere, având în vedere că s-a pronunţat, în 2010, în dosarul privind pe Teofil Pop şi Bizo Costea Marinela. Ulterior, dosarul a găsit un judecător care nu a mai avut de a face cu cauza, Liana-Anişoara Cociş.

 

Moarte suspectă după o operaţie de rutină

În februarie 2007, Constantin Costea a fost consultat de medicul Teofil Pop la Centrul Medico-Chirurgical Universitar Interservisan. Doctorul, în urma diagnosticării, a recomandat internarea pentru efectuarea unei intervenţii chirurgicale de scoatere de polipi. Pacientul, originar din satul Vişag, s-a internat la Interservisan şi, câteva zile mai târziu, a fost supus unei operaţii de îndepărtare a 12 polipi nazali. A doua zi după operaţie, pacientul a început să aibă dureri îngrozitoare de cap pe care medicul i le-a tratat cu analgezice, motiv pentru care aparţinătorii au solicitat intervenţia de urgenţă a serviciului de Ambulanţă, pacientul fiind internat în data de 12.02.2007 la Clinica de Neurochirurgie Cluj-Napoca, se  arată motivarea judecătoarei Beatrice Birău.

Medicii de la Neurochirurgie au constatat apariţia unei fistule cranio-nazale  care a rezultat în pneumoencefalie şi meningită. Aceştia au încercat, printr-o intervenţie chirurgicală, să închidă fistula, dar era deja prea târziu. Starea pacientului s-a înrăutăţit şi acesta a decedat la data de 5 martie 2007.

Poliţiştii clujeni l-au cercetat pe Teofil Pop, în urma plângerilor făcute de fiicele celui decedat, pentru ucidere din culpă, dar Parchetul nu putea continua investigaţiile din cauza lipsei expertizelor de la Institutul de Medicină Legală (IML) Cluj.  Ca urmare, în prima fază procurorii au respins solicitarea de începere a acţiunii penale împotriva medicului, arătând că nu se poate face o legătură directă între operaţie şi decesul pacientului, dar o nouă expertiza medico-legală a demonstrat că  decesul s-a datorat manoperei medicale eronate.

 

Acuzat de ucidere din culpă câştigă în contestaţii

De-a lungul proceselor, medicul a formulat o contestaţie în care susţinea că ceea ce relevă ultimul raport de expertiză nu reprezintă elemente ori împrejurări  care să nu fi fost cunoscute de către procurori. ”În realitate, expertiza efectuată constituie doar un mijloc de probă nou, inapt însă a conduce la o soluţie contrară celei adoptate în cauză, de netrimiterea în judecată”, susţine avocatul lui Pop Teofil. În contestaţie se susţine că se cunoştea că există o  legătură între operaţie, complicaţiile infecţioase şi decesul pacientului, fapt surprins de ancheta disciplinară a Colegiului Medicilor Cluj, care au arătat că ”Pop Teofil nu a respectat regulile de bună practică profesională prin neevaluarea completă preoperatorie a unui pacient cu multipli factori de risc”. De asemenea, noul Raport de expertiză nu a fost realizat pentru a fi utilizat în acest proces penal, ca urmare proba ar fi fost nelegal admisă. ”Expertiza nu a putut fi realizată în condiţii optime în cadrul unui proces penal, fiind ulterior efectuată în cadrul unui proces civil pentru alte considerente, pentru ca în final să fie introdusă în dosarul penal şi să i se acorde valoare probatorie relevantă. Rezultă astfel că proba a fost nelegal obţinută”, argumentează avocatul lui Pop.

Sebastian Albescu

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.