Patronul Coratim, Daniel Dumitraș, avea permisul suspendat când l-a accidentat mortal pe trecerea de pietoni pe clujeanul în vârstă de 33 de ani.

Daniel Dumitras a avut în 23 mai permisul suspendat pentru că nu a oprit ”la trecerea la nivel cu calea ferată prevăzută cu bariere/semibariere sau semnale cu lumini roșii și/sau sonore, când acestea sunt în funcțiune”, precizează polițiștii, potrivit stiridecluj.ro.

Patronul Coratim avea permisul suspendat

Dumitras nu mai avea dreptul de a conduce, dar a contestat procesul verbal de contravenție și i-a fost restituit permisul. Această șmecherie este practicată de mulți băieți deștepți, care se cred deasupra legii.

În urma verificărilor efectuate în bazele de date scriptice și informatice privind permisele de conducere reținute și a sancțiunilor aplicate conducătorilor de autovehicule sau tramvaie, a reieșit faptul că, la momentul producerii accidentului rutier de pe strada Câmpul Pâinii, persoana în cauză nu avea suspendată exercitarea dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice. 

La data de 23.05.2019, cel în cauză a fost sancționat contravențional pentru nerespectarea prevederilor art. 102 alin. (3) lit. c) (neoprire la trecerea la nivel cu calea ferată prevăzută cu bariere/semibariere sau semnale cu lumini roșii și/sau sonore, când acestea sunt în funcțiune) din O.U.G. nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, iar în acest context, prin proces-verbal de contravenție, a fost aplicată și măsura tehnico-administrativă de reținere a permisului de conducere al acestuia în vederea suspendării exercitării dreptului de a conduce pe o perioadă de 90 de zile. Astfel, i-a fost eliberată dovada înlocuitoare, fără drept de circulație, conform prevederilor legale.

La data de 28.05.2019, pe rolul Judecătoriei Cluj-Napoca a fost înregistrată plângere împotriva procesului-verbal de contravenție întocmit de către polițiști. Ca atare, în data de 04.06.2019, cel în cauză a făcut dovada înregistrării plângerii depuse la judecătorie (certificat de grefă din 28.05.2019), motiv pentru care i-a fost restituit permisul de conducere, fiindu-i validat și dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice conform art. 118 alin. (2) și (3) din O.U.G. nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, până la soluționarea definitivă a cauzei”, precizează Poliția Cluj.

Dacă Daniel Dumitras nu avea dreptul de a mai conduce, accidentul din 25 iunie, soldat cu decesul tânărului de 33 de ani nu s-ar mai fi produs. Legea care permite obținerea permisului după contestarea procesului verbal trebuie schimbată de urgență.

Daniel Dumitras nu a învățat nimic după ce în 23 mai a fost prins trecând calea ferată, deși era roșu sau erau puse barierele. În 25 iunie, putea să iasă din parcarea Coratim spre dreapta, așa cum era regulamentar, dar a trecut linia continuă și a lovit un bărbat pe trecerea de pietoni.

A contestat decizia de suspendare

Dumitras a contestat în 28 mai procesul verbal prin care Poliția i-a suspendat permisul, scrie Actual de Cluj. Milionarul a obținut astfel  automat suspendarea anulării permisului până la soluționarea contestației, așa cum fac mulți șmecherași, care eludează legea și se cred deasupra ei. Aceasta este o practică uzuală, iar mulți șoferi profită de viciul legislativ care permite anularea suspendării pe durata judecății.

Marți 25 iunie, Daniel Dumitras a călcat un bărbat pe trecerea de pietoni de pe lîngă restaurantul Coratim, de pe strada Câmpul Pâinii. Acesta a încălcat flagrant legile de circulație și s-a urcat peste un tânăr care traversa pe trecerea de pietoni. Victima a murit pe loc, fiind strivită, lăsând în urma sa un copil de numai câteva luni. 

Relații în poliția clujeană

Unele surse au declarat pentru Știri de Cluj că Daniel Dumitras are relații sus puse în Poliția clujeană, care l-au ajutat să jongleze pentru a rămâne la volan deși poliția i-a suspendat permisul în luna mai. 

Culmea este că Biroul de Presă al IPJ Cluj nu a furnizat aceste informații din primul moment, iar acum așteaptă lămuriri de la Poliția Rutieră, pentru a explica exact cum stau lucrurile. 

În plus, deși avusese permisul suspendat undeva în intervalul 23 – 28 mai și a reușit să obțină dovada că poate conduce până la soluționarea plângeri depuse împotriva IPJ Cluj, după accidentul mortal din 25 iunie, Daniel Dumitras a primit o nouă dovadă că poate conduce încă 15 zile, fără probleme.

Dumitras este cercetat în libertate pentru ucidere din culpă.


Citeste si Instanțele clujene pline de clemență pentru șoferii criminali

7 COMENTARII

  1. […] La câteva ore, apar noi informații, printre care și o scurtă înregistrare video cu momentul accidentului. Absolut șocant. Șoferul sfidează legile de circulație, taie linia continuă, iar pe trecerea de pietoni îl ia sub roțile SUV-ului său (un „tanc” putem spune) pe Vasile, un tânăr de 33 de ani, soț și recent tată. La nici o zi de la incident aflu cu uimire din presă că șoferul inculpat, potrivit legii din România mai are dreptul să conducă încă 15 zile. Ba mai mult, șoferul avea și permisul suspendat (conform Gazeta de Cluj) […]

  2. Bravo politia Romana ti-ai dat examenul pe care la-i picat cu brio !!!! Cine ia dat permisul de conducere inapoi se numeste botanist pentru ca a pus botul ca un nemernic !!!!

    • legile se aplica d-le avocat.Cand vei fi mare in bransa ,nu pirpiriu vei intelege ca si cei care gresesc au drepturi ce trebuie respectate.

  3. vai de mineeee!…păi ăsta trebuia reţinut imediat pentru 24 de ore!
    vezi cazul fostului prefect din august 2010!
    acum ar trebui reţinut şi cel care i-a dat dreptul de conducere 15 zile!
    văd că la Cluj e mafie în toate!…nu glumă!

  4. pentru „avocat „Pirpiriu Ionel–cind o sa cresti mare ,nu asa pirpiriu cum esti acum, poate vei respecta legile in vigoare.Pacat de clientii care te angajeaza

  5. legile se respecta d-le avocat.Cand vei fi mare in bransa,nu pirpiriu vei pricepe ca si cei care gresesc au dreptul la facilitati care sunt in vigoare.

  6. D-le Adi, eu nu-s avocat. Dar in ce legea lui peste scrie ca poți face ilegalitati daca ai drepturi? Victima nu avea dreptul la viață?
    Șmecherosul ala, daca se știa cu musca pe căciulă, cum de îndrăznit sa mai facă una? Fara supărare, dar aici e evidenta impotenta legiuitorilor si a „organelor”.
    Oricum o dai, un om a murit si se putea evita asta, daca ucigașii ar avea mai puține drepturi.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.