Patronul lanțurilor de magazine Oncos, Vasile Onaca, și membrii familiei Coborzan, Alina și Nicoleta, proprietarele firmelor SC Amareto Prod SRL și SC Bravinvest SRL au fost audiați de procurorii DIICOT într-un dosar de evaziune de aproximativ sase milioane de lei. Firmele se aflau în insolvență din 2014, de dosarul Oncos ocupându-se Casa de Insolvență Transilvania, patronată de Andrei Cionca. Oncos a fost sancționată de către Agenția Națională de Administrație Fiscală(ANAF) pentru că a luat de la angajați drepturile pentru asigurările medicale, dar nu le-a plătit la bugetul de stat.

Spre sfârșitul acestei săptămâni, Vasile Onaca, patronul Oncos, a fost audiat de procurorii DIICOT într-un dosar de evaziune fiscală de aproximativ șase milioane de lei. Potrivit comunicatul emis de procurori, polițiștii, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, au efectuat 19 percheziţii, în judeţul Cluj, la sediile şi punctele de lucru ale unor firme şi la locuinţele unor persoane bănuite de evaziune fiscală.

”Din cercetări a reieşit că, începând cu anul 2012, persoanele în cauză nu ar fi înregistrat în contabilitate operaţiunile efectuate şi veniturile realizate, sustrăgându-se astfel de plata obligaţiilor fiscale aferente activităţii comerciale. Cei în cauză sunt bănuiţi că ar fi folosit în circuitul infracţional creat mai multe societăţi comerciale care au ca obiect de activitate comercializarea intracomunitară de produse agro-alimentare (carne de pui), din judeţul Cluj.”, se arată în comunicatul IPJ Cluj. Potrivit primelor date, prejudiciul cauzat bugetului de stat a fost estimat la 6.000.000 de lei. La activităţi participă şi poliţişti de investigare a criminalităţii economice din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Cluj, reprezentanţi ai Direcţiei Generale Antifraudă Fiscală, precum şi jandarmi.

Casa de Insolvență Transilvania băgată în afacerea Oncos

andrei cionca

Interesant este că firma Oncos, ca și celelalte firme se află în insolvență.

Spre exemplu de insolvența Oncos se ocupă Casa de Insolvență Transilvania, afacere patronată de Andrei Cionca. În martie 2014, reprezentanţii Oncos au făcut o cerere pentru a intra în insolvenţă, iar Tribunalul Comercial Cluj a desemnat doi lichidatori în acest dosar (CASA DE INSOLVENŢĂ TRANSILVANIA SPRL şi BDO BUSINESS RESTRUCTURING SPRL). „Necesitatea restructurării vine în contextul scăderii puterii de cumpărare a populaţiei şi a lipsei unei finanţări corespunzătoare a afacerii, care au cauzat un dezechilibru financiar companiei. Decizia are ca obiectiv însănătoşirea afacerii, care să îi permită să îşi continue activitatea în mod avantajos pentru clienţi, parteneri şi furnizori, şi profitabil pentru companie”, se arată într-un comunicat al companiei Oncos.

„În ultimii ani am resimţit puternic efectele crizei economice, care s-au văzut atât în scăderea puterii de cumpărare a consumatorilor, cât şi în lipsa unor surse de finanţare viabile pe piaţă. Oncos este un business antreprenorial, românesc, care nu beneficiază de sprijinul unui grup sau al unui investitor care să susţină afacerea şi în condiţii economice dificile. În acest context, restructurarea business-ului grupului a venit ca o soluţie firească şi necesară pentru însănătoşirea acestuia”, declara într-un comunicat Vasile Onacă, acţionarul majoritar al Oncos.

Planul de reorganizare al afacerii include creşterea cu circa 25% a capacităţii de producţie şi procesare a cărnii de pasăre. Astfel, în cadrul unui „parteneriat strategic”, vor fi puse în funcţiune încă 12 hale de creştere a păsărilor, cu o capacitate totală de 1,3 milioane capete pe an.

Celelalte trei firme implicate în ancheta celor de la DIICOT, Amareto Prod, Amareto Impex și Bravinvest, deținute de familia Coborzan au intrat în insolvență anul acesta în septembrie.

Vremuri tulburi

Oncos a fost sancționată de către Agenția Națională de Administrație Fiscală(ANAF) pentru că a luat de la angajați drepturile pentru asigurările medicale, dar nu le-a plătit la bugetul de stat. Mai precis, dacă erai angajat la Oncos nu puteai beneficia de servicii medicale care să fie decontate de Casa de Asigurări de Sănătate. Singurul tratament de care ai fi putut beneficia ar fi cele de urgență. Mai mult firme din mediul privat au făcut acest lucru. Fiscul are de recuperat în jur de 8 milioane de lei de la cei mai mari rău-platnici la bugetul asigurărilor de Sănătate, firme private care au reţinut cei mai mulţi bani din salariilor angajaţilor pentru contribuţia individuală la Sănătate (aferentă cotei angajatului de 5.5%) , dar nu i-au virat la buget, scrie economica.net.

ferma-oncos

Reţeaua Oncos

Conform unei prezentări a firmei, Oncos are aproape 1000 de angajaţi, fiind al 43-lea angajator din România – ca mărime şi dinamică – al 17-lea în topul producătorilor români de carne de pasăre, în topul 100 companii cu capital integral românesc.

În cifre Oncos înseamnă: 4 ferme de creştere a puilor de carne (la Gilau, Lomb, Jucu – în judeţul Cluj şi la Panic – în judeţul Sălaj) o fermă de creştere găini ouă consum – în Chinteni, judeţul Cluj, un abator de păsări în Floreşti, judeţul Cluj, o fabrică de pâine, două depozite de mare capacitate în Floreşti, Județul Cluj, 42 de unităţi comerciale răspândite în judeţul Cluj şi în judeţele învecinate.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.