Două aeronave cu români din Italia au aterizat, vineri seară, în jurul orei 23:00, pe Aeroportul Internațional Mihail Kogălniceanu Constanța (citește detalii AICI), iar o parte dintre aceștia vor ajunge la Cluj-Napoca.

Numărul total al celor repatriați se ridică la 384 de persoane. Printre repatriați se regăsesc foarte mulți clujeni, aceștia fiind îmbarcați în patru autocare ce vor ajunge sub escortă spre seară la Cluj-Napoca, potrivit Info Cluj.

„Am ajuns cu bine la Constanța. Nu știu unde ne vor duce. Se vorbea că vom fi duși la București. Când am plecat de la Constanța au zis ceva de București… de acolo, vom vedea. Acum suntem la Fetești, în ceva parcare. Au fost două zboruri. Toate locurile din avion au fost ocupate. Spre Cluj suntem în patru autocare”, a afirmat unul dintre pasageri.

Doar 81 dintre pasagerii celor patru autocare vor rămâne la Cluj-Napoca. Aceștia vor intra în carantină pentru o perioadă de 14 zile la un hotel de 4*. Mărturia unuia dintre aparținătorii persoanelor repatriate: ”Li se spune că nu sunt locuri în Constanța. Îi urcă iar în autocare, fără apă, fără mâncare, cică îi aduce în Cluj”.

Marea parte a cetățenilor repatriați vineri seara erau persoane angajate cu contracte de muncă sezoniere în Italia. Românii nu s-au mai putut întoarce în țară ca urmare a restricțiilor de circulație și a anulării zborurilor comerciale. Cetățenii români aduși acum prin misiunea umanitară vor fi transportați către județele de domiciliu, nefiind carantinați pe raza județului Constanța. 

Citește și: Un avion cu 80 de pasageri din Londra a aterizat la Cluj

 Avioane cu pasageri din zona roșie au aterizat la Cluj-Napoca EXCLUSIV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.