Patru tineri cu vârste între 15 și 20 de ani sunt cercetați de poliție sub acuzația de furt calificat. Aceștia au sustras mai multe biciclete de pe raza municipiului Turda.
Polițiștii din Turda au depistat patru tineri bănuiţi că ar fi sustras, în perioada iulie – august 2016, mai multe biciclete. O parte din tineri, care sunt încă elevi, și-au petrecut practic vacanța de vară furând biciclete.
Potrivit polițiștilor, cei patru au „reușit” ca, în decurs de o lună, să fure nu mai puțin de 12 biciclete.
În continuare poliţiştii desfăşoară activităţi pentru consolidarea probatoriului şi identificarea tuturor participanților la aceste fapte, tinerii fiind cercetaţi sub aspectul săvârşirii infracțiunii de furt calificat, faptă prevazută şi pedepsită de Codul Penal.