Într-un dosar de cercetare penală cu implicații profunde asupra integrității sistemului urbanistic clujean, patru funcționari publici ai Direcției de Urbanism sunt cercetați pentru abuz în serviciu, neglijență în serviciu și fals intelectual. Cazul a pornit de la o plângere formulată de familia LaGue privind o autorizație de construire emisă pentru un imobil situat pe strada Liviu Rusu nr. 5.
Dosarul, pasat între procuror și judecător ca o minge a responsabilității
Anca Dan Ionuț, Pop Daniel, Rusescu Ramona și Ciuban Corina sunt funcționari din cadrul Direcției de Urbanism a Primăriei Cluj-Napoca, implicați în procesul de emitere a autorizațiilor de construire. Anca Dan-Ionuț este inspector în cadrul Serviciului Autorizări Construcții al Direcției de Urbanism. Daniel Claudius Pop este arhitectul-șef al municipiului Cluj-Napoca, conducând Direcția Generală de Urbanism. Ramona Rușescu este șefa Serviciului Autorizări Construcții din cadrul Direcției Generale de Urbanism. Corina Elena Ciuban este directorul executiv al Direcției Urbanism.
Funcționarii au fost dați în judecată pentru emiterea unei autorizații de construire în anul 2017, care ar fi încălcat reglementările urbanistice prevăzute de lege. Reclamanții au susținut că autorizația a permis amplasarea unei clădiri în afara limitelor de retragere specificate în certificatul de urbanism, ceea ce contravine Legii nr. 50/1991 privind autorizarea lucrărilor de construcții. Aceștia au acuzat funcționarii de abuz în serviciu și fals intelectual, susținând că aceștia ar fi emis documentul cu bună știință, ignorând prevederile legale și favorizând aplicarea unei reguli neoficiale denumite „obiceiul locului”. Drept consecință, reclamanții au suferit prejudicii materiale, inclusiv deprecierea valorii imobilului lor și apariția unor fisuri în locuință, precum și obturarea unei priveliști panoramice.
Probabil că tot „obiceiul locului” spune că fisurile nu sunt defecte, ci aer condiționat natural. Partea cea mai bună e că în toată povestea asta, Legea nr. 50/1991 e tratată ca un ghid opțional, iar clădirile sunt amplasate cu un „merge și-așa”. Cluj-Napoca, unde urbanismul se îmbină armonios cu folclorul local!
Durata excesivă a procesului, contestată cu succes
Procesul a fost amânat de 10 ori între 31 martie 2022 și 13 iulie 2022, pe motivul necesității de deliberare suplimentară și clarificare a aspectelor cauzei. După aceste amânări succesive, pe 22 iulie 2022, instanța a admis plângerea contestatorilor, a desființat soluția de clasare dispusă de procuror și a trimis cauza înapoi la Parchet pentru completarea urmăririi penale, vizând infracțiunile de abuz în serviciu, neglijență în serviciu și fals intelectual.
Doamna Eniko a contestat durata excesivă a procesului penal, argumentând că amânările succesive ale pronunțării hotărârii, întinse pe mai multe luni, au afectat dreptul său la un proces echitabil și la soluționarea cauzei într-un termen rezonabil. Judecătorul a admis contestația acesteia, considerând că seria de amânări, inclusiv cele din martie până în iulie, nu au fost justificate de o complexitate excepțională a cauzei și au generat o întârziere nejustificată. Judecătorul a considerat că procurorul s-a grăbit cu clasarea cauzei și a decis să retrimită dosarul în camera preliminară pentru completarea urmăririi penale.
Povestea asta cu amânările instanței seamănă cu cineva care promite că „mâine se apucă de dietă”, dar în fiecare zi mai comandă o pizza ca să-și „clarifice” motivele. Și când te gândești că s-au deliberat aproape patru luni doar ca să spună „mai bine încercăm din nou”! În plus, procurorul pare genul de student care încearcă să închidă proiectul pe ultima sută de metri, doar că profu’ i-a dat înapoi lucrarea cu un „refă, e varză”.
Netrimiterea în judecată, contestată cu succes
Doamna Eniko LaGue a contestat de asemenea și clasarea cauzei funcționarilor publici implicați în emiterea autorizației de construire, susținând că soluția procurorului de clasare a fost adoptată în mod superficial, fără o cercetare temeinică a faptelor. În urma contestației depuse, judecătorul i-a dat dreptate, apreciind că amânările succesive și modul în care s-a dispus clasarea cauzei au afectat dreptul acesteia la o soluționare echitabilă și într-un termen rezonabil. Instanța a desființat soluția de clasare, considerând că există suficiente indicii pentru a continua urmărirea penală și a clarifica toate aspectele legate de posibilele infracțiuni de abuz în serviciu, neglijență în serviciu și fals intelectual. Astfel, dosarul a fost retrimis la procuror pentru completarea cercetării penale.
Povestea clasică a clasării la foc automat, urmată de episodul în care un judecător face pe Sherlock Holmes și descoperă că poate, doar poate, niște funcționari publici au luat o pauză lungă de la serviciu în interes public. Doamna Eniko LaGue pare să fie mai încăpățânată decât un GPS defect, refuzând să se oprească până nu ajunge la destinația „justiție”. Un procuror care a decis că faptele nu sunt suficient de interesante pentru a merita atenție și o instanță care a ridicat din sprâncene, zicând ceva de genul: „Poate ar trebui să încercați să citiți dosarul înainte de a-l închide.” Și uite cum dosarul se întoarce, ca un boomerang, direct în biroul procurorului – probabil spre groaza acestuia, care deja visa la o vacanță.
Desigur, merită menționat că termen rezonabil în limbaj juridic românesc poate însemna orice, de la câțiva ani de amânări până la eternitate, dar măcar de data asta instanța a zis: „Destul e destul! Gata cu joaca de-a clasarea rapidă.” Și acum să vedem dacă, odată reluată cercetarea, cei responsabili vor găsi mai multe decât dosare prăfuite și cafele reci în birouri.
Incompetența procurorilor ce duce spre prescrierea faptelor
Incompetența procurorilor din România reprezintă o problemă frecvent dezbătută, fiind asociată cu soluționarea superficială a dosarelor, tergiversarea anchetelor și lipsa de profesionalism în gestionarea unor cazuri complexe. Criticile vizează adesea lipsa de pregătire adecvată, influențele externe și presiunile care afectează independența deciziilor. Aceste deficiențe subminează încrederea publicului în sistemul judiciar și ridică semne de întrebare privind capacitatea instituțiilor de a aplica legea în mod echitabil și eficient.
