Nepoata lui Boc, angajată de două ori la Primăria Cluj-Napoca

Eugenia Mihaela Boc are o calitate esenţială: este nepoata fostului prim-ministru şi a actualului primar al municipiului Cluj-Napoca, Emil Boc. Toţi protejaţii familiei Boc au reușit să o impună în diverse funcţii publice: a fost prima dată angajată la Primăria municipiului Cluj-Napoca, sub tutela unchiului său Emil Boc. Când unchiul a ajuns prim-ministru, a reuşit să o introducă la cabinetul Ştefaniei Ferencz, iar când portavoce a lui Boc, Radu Moisin, a fost primar, a reuşit pe “ultima sută de metri” să o promoveze. Reîntors la Primăria Cluj-Napoca, primarul Emil Boc a luat-o sub aripa sa pe nepoţică şi a trecut-o la cabinetul primarului. Moisin nu a putut fi contactat pentru a comenta numirea nepoatei politicianului său favorit într-o funcție cheie. Ne întrebăm ce şanse mai are românul simplu, care nu este membru al PDL, să performeze în structurile conduse de Emil Boc…

 

 

La Famiglia lui Boc

Emil Boc este un mare familist. Ţine atât de mult la propria nevastă, încât instituţia pe care o conduce a sponsorizat editura care i-a tipărit cartea, respectiv editura Eikon. Nepotul și l-a angajat la RATUC, deși avea probleme penale. Pe logodnica acestuia a angajat-o în primărie. Gurile rele spun că mai are o nepoata angajată în Primărie. Cu siguranță o nepoata de-a sa, Eugenia Mihaela Boc, este nimeni alta decât fiica vărului primar al lui Emil Boc. El o “plimbă” de la Primăria municipiului Cluj-Napoca la Secretariatul General al Guvernului, iar acum înapoi la Primăria municipiului Cluj-Napoca. Copii şi-i plimbă cu elicopterul Serviciului Român de Informaţii, cum îi şade bine numai unui prim-ministru. Desigur, cursele le plăteşte din jebul propriu, dar câţi copii din România se pot plimba cu elicopterul unui aşa-zis serviciu secret?

 

Patru nepoți ar fi avut primarul de-a lungul timpului în cadrul Primăriei municipiului Cluj-Napoca: Mihaela Eugenia Boc, George Boc, Naomi Boc și încă o persoană care îi poartă numele primarului. Culmea este că cea mai iubită dintre aceste persoane este Mihaela Eugenia Boc, pe care actualul edil ar fi luat-o sub aripa sa și a  ocrotit-o, sugerându-le apropiaților să nu publice poze cu ea pe pagina de Facebook. Deși ar fi apărut la mai multe evenimente organizate de către PDL, Mihaela Eugenia Boc, nu  este în nicuna dintre pozele de rețelele de socializare, dovedind astfel respectarea dispoziţiei primarului Boc de a o ocroti pe apropiata sa.

 

Lipsa declaraţiilor din familia Boc

Pe deasupra faptului că membri familiei Boc sunt protejaţi de criză prin grija primarului, ei mai au şi un statut special în faţa legii: chiar dacă Eugenia Mihaela Boc a fost anul trecut funcţionar public pentru o perioadă de şapte luni de zile, nu şi-a depus declaraţia de avere la sediul instituţiei pe care unchiul o patronează. Crezând că declaraţia de avere depusă la mijlocul anului 2012 este de ajuns, ea sfidează legea României. Agenţia Naţională de Integritate (ANI) ar trebui să se autosesizeze în urma acestui articol.

“Nedepunerea declaraţiei de avere şi a declaraţiei de interese în termenele prevăzute de lege precum şi nedeclararea, în declaraţia întocmită a cuantumului veniturilor realizate, sau declararea acestora cu trimitere la alte înscrisuri(prevedere nou introdusă prin Legea nr. 176/2010) constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 50 lei la 2.000 de lei, Agenţia Naţională de Integritate putând declanşa din oficiu procedura de evaluare”, se arată în regulamentul ANI.

 

Testarea internă a lui Madru

Pentru promovarea Mihaelei Eugenia Boc s-a organizat un concurs în cadrul Primăriei municipiului Cluj-Napoca de către departamentul de Resurse Umane, conform unor surse din interiorul instituţiei. Ulterior aceasta a devenit inspector clasa I la direcţia de Protocol şi relaţii externe. Culmea este că rezultatul concursului de promovare a fost confirmat de către Radu Moisin, portavoce a lui Emil Boc şi unul dintre democrat-liberalii care nu ies din cuvântul actualului primar. Dispoziţia pe care v-o prezentăm în exclusivitate în imaginile alăturate este semnată pe 13 iunie 2012, la trei zile de la alegerile locale, când toată lumea ştia că Emil Boc va fi din nou primarul municipiului Cluj-Napoca. Oricum, Mihaela Boc nu a apucat să se bucure de postul promovat prea mult, căci exact după o lună a fost atrasă de unchiul său în cabinetul primarului. Modificarea s-a făcut pe 7 iulie 2012, dată la care primarul municipiului Cluj-Napoca, era în concediu, însă dispoziţia a fost semnată pe 13 iulie 2012. Surse din cadrul primăriei municipiului arată că aceea nu este semnătura lui Boc, el probabil dirijând această atribuţie ca să nu fie acuzat în mod direct. Surse din administraţia locală arată că potrivit legii 215 Boc îşi poate delega atribuţiile în orice zi, chiar şi semnarea dispoziţiilor. Probabil ca să se spele pe mâini a făcut acest lucru.

Testarea lui Eugenia Mihaela Boc a fost cel mai probabil făcută de Iosif Madru, șeful serviciului de Resurse Umane din cadrul Primăriei municipiului Cluj-Napoca. Acesta nu este membru PDL, dar are și el nepoții lui angajați la Primăria municipiului Cluj-Napoca, conform unor surse din interiorul instituției. Cu această ocazie Madru probabil și-a platit serviciul înapoi față de Emil Boc căruia i-a angajat nepoții în schimbul angajarii propriilor sai  nepoți.

 

 

Nepotul penal al primului-ministru

Cel mai rușine i-a fost lui Emil Boc cu George Sandu Boc, unul dintre nepoții lui. Surse din cadrul Primăriei municipiului Cluj-Napoca ne-au declarat că George Sandu Boc ar fi fost angajat la RATUC, direcție din subordinea Primăriei municipiului Cluj-Napoca, dar nu ar fi prea mers pe la serviciu. Statutul de nepot al primarului l-ar fi „favorizat” în a-și primi salariul chiar dacă nimeni nu l-a vazut la lucru. Culmea este că nepotul lui Boc a fost angajat al RATUC chiar dacă ar fi avut un cazier penal, el fiind condamat anterior pentru furt. El și-a făcut reabilitarea abia la începutul anului 2010 când și-a ispășit și pedeapsa primită: 9 ani de zile pentru furt.” Așa a făcut și Boc, nu și-a ales rudele, dar pe cele pe care le-a avut le-a încadrat în diverse funcți în cadrul Primăriei municipiului Cluj-Napoca.

 

 

Reabilitarea lui Boc

„In baza art. 494 si urmat. C.pr.penala, cu aplicarea art.135, art.137 C.penal Admite cererea de reabilitare formulata de condamnatul BGS si dispune reabilitarea judecatoreasca a acestuia de sub efectele si decaderile sentintelor penale nr. 784/14.04.1998 a Judecatoriei Cluj Napoca, prin care a fost condamnat la pedeapsa de 3 ani inchisoare pentru art. 208, art. 209 alin. 1 lit. a,e,g,i C.penal, definitiva prin decizia penala nr. 101/01.02.1999 a Curtii de Apel Cluj si sentinta penala nr. 670/02.05.2001 a Judecatoriei Cluj Napoca prin care i s-a aplicat pedeapsa de 3 ani inchisoare pentru art. 208, art. 209 lit. g si i C.penal + 2 ani inchisoare pentru art. 208, art. 209 lit. g si i C.penal cu art. 37 lit. b C.penal, definitiva prin decizia penala nr. 17/10.01.2002 a Curtii de Apel Cluj. In baza art. 502 C.pr.pen., dispune efectuarea mentiunilor privind reabilitarea judecatoreasca pe sentintele penale mai sus mentionate, dupa ramanerea definitiva a prezentei hotarari. Cheltuielile judiciare avansate de stat cu prezenta cauza raman in sarcina acestuia. Cu drept de recurs in termen de 10 zile de la pronuntare. Pronuntata in sedinta publica in data de 17.01.2012”, se arată în reabilitarea judecătorilor acordată nepotului lui Boc.

 

Nepoata de la DRDP

Fostul premier a avut și relații la Direcția Regională de Drumuri și Poduri Cluj, din subordinea CNADNR, unde a reușit să își „introducă” o altă nepoată. Unul dintre motivele pentru care Boc nu ar fi dorit să îl schimbe de la șefia DRDP pe Ion Pantelimon nu ar fi fost doar sprijinul democrat-liberal de care acesta ar fi beneficiat, ci chiar un sprijin al propriei familii. Dezvăluirea a fost făcută de președintele PSD Cluj-Napoca, Mircea Jorj.

Nepoata premierului Emil Boc, Dorina Perşa Boc, este şeful compartimentului de relaţii publice şi câştigă peste 4.000 de lei, susţinea liderul PSD Cluj-Napoca, Mircea Jorj, conform Realitatea TV Cluj. Soţul acesteia, Dan Perşa Boc, este şeful unui serviciu din cadrul DRDP, „cu salariu de peste 5.000 de lei”, după cum mai arată preşedintele PSD Cluj-Napoca. Jorj mai subliniază că cei doi soţi au fost introduşi în instituţie chiar de către şeful Direcţiei Regionale de Drumuri şi Poduri (DRDP) Cluj, Ion Pantelimon, când acesta a fost numit în funcţie. Dan Perşa Boc are 39 de ani şi este şef de serviciu trafic la DRDP încă din iulie 2009. El a absolvit Facultatea de Drept a Universităţii „Babeş-Bolyai”, în 2006, şi horticultura, la USAMV, în 1998. „A fost un concurs la care m-am înscris. E greşit să fii angajat la DRDP?”, a răspuns la acea vreme Dorina Perşa Boc la întrebarea cum a ajuns să ocupe postul de la DRDP Cluj.

 

 

Nepoata angajată înainte de logodnă

Noemi Boc a fost soția nepotului cu care fostul prim-ministru nu se laudă niciodată. George Boc a fost căsătorit cu aceasta și au avut un copil care a rămas în custodia acestuia. În schimb Noemi ar fi fost angajată în Primăria municipiului Cluj-Napoca din momentul în care ar fi fost logodită cu George. Și de atunci acolo a rămas. Chiar dacă relațiile dintre ea și nepotul primarului au ajuns la anumite tensiuni, Noemi a prins valul favorabil și s-ar fi angajat în Primăria municipiului Cluj-Napoca în cadrul Direcției de Asistență Socială din cadrul Primăriei municipiului Cluj-Napoca. Un loc călduț care nu îl poate stingheri nimeni. Doar a fost una dintre „nepoatele lui Boc.” Prin alianță, desigur, dar pentru primarul sufletist nu contează…

 

Surplus de pile şi colegi de partid

Emil Boc nu a vrut să spună, într-o conferinţă de presă, câţi dintre colegii săi din PDL lucrează în cadrul Primăriei municipiului Cluj-Napoca.  Se pare că unii încalcă legea, iar Boc îi “acoperă.” Cu toate astea, Primăria municipiului Cluj-Napoca este o instituţie care are mai mulţi angajaţi decât ar trebui să aibă Primăria municipiului Bucureşti. Mai precis, în cadrul instituţiei portocalii sunt 770 de angajaţi, deşi pentru un oraş între 200.000 şi 400.000 de locuitori sunt reglementaţi 350 de angajaţi, iar pentru Capitală 600 de angajaţi.

“Secretariatul General al Guvernului a angajat-o pe nepoata lui Emil Boc, Mihaela Eugenia Boc, în perioada 2.02.2009-7.05.2012, iar ulterior s-a reîntors la Primăria municipiului Cluj-Napoca“, a fost răspunsul oficialilor biroului mass-media

 

Tiberiu Hrihorciuc

3 COMENTARII

  1. Apoi in aceasta feuda condusa de acest MAGAR PORTOCALIU ,nu ne mai mira nimic ! Va rog un articol cu cati MOCANI de alui Neag muncesc in RATUC .Cum naiba a rezistat Neag sub atitia primari ? Chiar asa manager bun este ???

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.