18 aprilie 2014 – zi decisivă pentru Radu Mazăre, edilul municipiului Constanţa, dar şi pentru afaceristul israelian Avraham Morgenstern. Vineri, doi judecători ai Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a României vor decide dacă Mazăre şi Morgenstern vor fi cercetaţi în libertate ori în stare de arest preventiv, aşa cum doresc procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Secţia de Combaterea Infracţiunilor Conexe Infracţiunilor de Corupţie.
Pe data de 8 aprilie, primarul Constanţei a fost reţinut pentru 24 de ore, pe bază de ordonanţă, fiind acuzat de luare de mită. Tot atunci, tot pentru 24 de ore, a fost încătuşat şi Avraham Morgenstern. Pe data de 9 aprilie, judecătoarea Rodica Cosma a decis punerea în libertate a celor doi, sub control judiciar. Nemulţumiţi, procurorii au atacat cu contestaţie decizia mai sus precizată.
Organele de anchetă susţin că israelianul i-ar fi remis lui Radu Ştefan Mazăre suma totală de 175.000 de euro, pentru ca acesta să-i faciliteze câştigarea licitaţiei care avea ca obiect contractul de construire a campusului social Henri Coandă, în valoare de 40.964.030 lei, fără TVA (circa 10 milioane de euro).