Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR) a anunţat la începutul acestei luni că s-a finalizat proiectul de decontaminare a depozitului de deşeuri care stătea în calea Autostrăzii Transilvania. Însă, cu doar patru înainte, tot CNADNR, condusă atunci de clujeanul Mircea Pop, a semnat un contract de consultanţă cu firma EPMC Consulting pentru ca această societate să găsească banii necesarii pentru decontaminarea solului din zona comunei Moldoveneşti. Firma respectivă este deţinută de Iuliana Cristina Corpodean, soţia fostului director de la Casa Studenţilor Cluj şi actual director tehnic în cadrul UBB. De fapt, succesul firmei poate fi atribuit şi faptului că a aparţinut fostului ministru Sulfina Barbu şi a fostului ofiţer Silvian Ionescu.

La începutul acestei luni, CNADNR a făcut anunţul potrivit căruia s-a finalizat “proiectul ,,Eliberarea amplasamentului de materiale periculoase (HCH) DN1, de pe secţiunea 2B, km 10+500, Autostrada Braşov-Cluj-Borş”.

Pentru ca procurorii să localizeze cât mai bine investiţia este vorba de un “Proiect, cofinanţat din Fondul European de Dezvoltare Regională prin Programul Operaţional Sectorial „Mediu”, Axa Prioritară 2 a POS Mediu „Dezvoltarea sistemelor de management integrat al deşeurilor şi reabilitarea siturilor contaminate istoric”, Domeniul Major de intervenţie 2 ”Reabilitarea zonelor poluate istoric”, este în valoare totală de 124.656.192 lei, inclusiv TVA. Obiectivul general al acestui proiect de remediere a fost limitarea impactului activităţilor istorice anterioare asupra sănătăţii umane şi a mediului înconjurător Obiectivul specific l-a constituit schimbarea destinaţiei terenului prin transformarea acestuia din depozit de deşeuri într-o zonă de utilitate publică, fiind în prezent parte componentă din Autostrada Transilvania”.

Cu toate acestea, în urmă cu patru luni, tot CNADNR, care la data respectivă era condusă de clujeanul Mircea Pop, a semnat un contract de consultanţă cu societatea EPMC Consulting, o firmă din Cluj Napoca, patronată de Iuliana Cristina Corpodean.

Contractul de servicii cu nr. 44648 din data 03.07.2013 a avut ca obiect prestarea de “servicii de consultanţă privind identificarea sursei de finanţare şi pregătirea documentaţiei de atribuire pentru decontaminarea solului contaminat cu hexaclorciclohexa (HCH) şi mercur (Hg) rezultat din eliberarea amplasamentului (n.red. este vorba de zona comunei Moldoveneşti din traseul Autostrăzii Transilvania”. Preţul acestei lucrări a fost de 77.178,24 de euro plus TVA de 83.760 de lei.

 

Să plătim cu zâmbetul pe buze

Însă, anunţul făcut de Companie la începutul acestei luni arată că “Proiectul a avut două componente: Componenta 1 – Lucrări de eliberare a suprafeţei de 12.614 mp situată pe depozitul poluat istoric HCH-DN1, care reprezintă culoarul autostrăzii, inclusiv o zonă de protecţie de 10 m (pe ambele părţi); această etapă implică lucrări de excavare şi transport a pământului contaminat la depozitul temporar de la Fata Dealului;

Componenta 2 – Lucrări de decontaminare ex-situ a solului contaminat. Pentru aceasta s-a prevăzut amenajarea depozitului temporar de la Fata Dealului, care are o suprafaţă de cca 60.000 mp, necesare desfăşurării lucrărilor de depozitare sol şi decontaminare, inclusiv organizarea de şantier. Investigaţiile desfăşurate pe sit sugerează faptul că depozitul de lindan este principala sursă de contaminare a aerului, solului şi a apei subterane”.

Cu alte cuvinte, chiar dacă la decontaminarea solului se lucrează de câţiva ani, CNADNR a semnat un contract de consultanţă în iulie 2013, iar după patru luni, proiectul a fost finalizat. Iar firma EPMC Consulting, a primit bani de la Companie pentru a îi spune lui Mircea Pop că solul este contaminat şi că otrăveşte aerul din zonă şi de unde CNADNR ar putea face rost de bani pentru neutralizarea deşeurilor. Din fondurile europene care au fost accesate în urmă cu câţiva ani!

După ce reporterii Gazeta de Cluj i-au spus Iuliei Corpodean motivul pentru care a fost contactată, patronul EPMC Consulting a declarat că se află în cadrul unei şedinţe şi nu are timp.

 

O Sulfina cu succes!

Iniţial, firma lui Corpodean se numea KVB ECONOMIC filiala Cluj şi beneficiază de legăturile fostului ministru al Mediului Sulfina Barbu şi al “locotenentului” ei, Silvian Ionescu, care înainte de a fi partenerul Sulfinei Barbu, pe vremea lui Ceauşescu, a fost ofiţer.

Compania “mamă”, KVB Economic SA a fost administrată de Stan Răzvan Zamfir, un fost consilier PD la Comisia de învăţământ şi unul dintre apropiaţii lui Liviu Negoiţă. În 2007, după ce au rămas fără funcţii publice, Sulfina Barbu şi Silvian Ionescu au intrat în acţionariatul firmei, alături de o serie de şefi de la Mediu. În 2009, când Barbu a devenit deputat PD-L şi Ionescu şef al Gărzii de Mediu, KVB Economic a încheiat un contract cu OMV-Petrom. Octavian Popa, unul dintre foştii şefi ai Gărzii de Mediu, a dezvăluit că această societate este suspectă de o serie de tranzacţii ilegale, iar inspectorii Agenţiei Naţionale de Integritate au derulat o anchetă. Însă după circa jumătate de an de investigaţii, ancheta inspectorilor ANI a rămas în coadă de peşte pentru că cei doi oficiali PD-L au renunţat la acţiuni, iar KVB Economic a renunţat la contractul cu OMV-Petrom şi cazul a fost clasat.

În momentul de faţă, KVB Economic SA este administrată de  MATEI ILEANA MADALINA, iar asociaţi sunt  RADULESCU CAMELIA ILEANA, GEORGESCU VIRGINIU TEODOR, VISOIANU VLADIMIR EMIL şi MATEI ILEANA MADALINA.

 

1,3 milioane de lei de la CJ Cluj

În 2011, Consiliul Judeţean Cluj a atribuit o lucrare de 1,3 milioane de lei, pentru asistenţa tehnică la proiectul Centrul Integrat de Management al Deşeurilor unui consorţiu format din două firme susţinute, la nivel naţional, de contracte publice, KVB Economic şi Blom România. La licitaţia respectivă a participat şi Mott MacDonald Limited, o companie care are 14.000 de angajaţi şi proiecte în peste 50 de ţări, dar a fost respinsă pentru că a depus o ofertă mai scumpă cu circa 150.000 de lei.

 

Răzvan Robu

1 COMENTARIU

  1. Aceeasi mafie ca la toate proiectele statului. Doar ca aici e vorba se foarte foarte multi bani pt mutarea pamantului, evident decontaminarea nefacandu-se deloc. Astia iau pamantul si il muta in „depozit” temporar, unde contamineaza alt sol si fac alte ravagii, lucru care costa infinit mai putin decat sa decontamineze dupa normele europene prin ardere si repozitionarea pamantului. Si la decontaminarea de la Turda s-a facut aceeasi miscare pe 40 mil euro. Atunci erau alti actori principali. Adica hoti.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here