În 2007, Primăria Cluj Napoca a semnat un contract cu firma Impact Developer&Contractor pentru construirea unui cartier de locuințe sociale. Perioada respectivă a coincis cu criza imobiliară, care a pus la pământ compania privată. Însă, până când firma Impact să intre în insolvență, administrația locală clujeană a faultat consecvent proiectul pentru că afacerea era dedicată lui Arpad Paszkany, în virtutea relației strânse de la vremea respectivă între fostul finanțator al CFR Cluj și administrația condusă de Emil Boc. Primăria clujeană a refuzat constant să pună la dispoziție terenul pentru construirea cartierului invocând diverse motive. Ulterior, cei de la Impact au dat în judecată Primăria Cluj Napoca și acum au câștigat procesul care va lua din bugetul administrației locale aproape 8 milioane de euro. Nu este nici primul și nici ultimul proces cu miză de câteva milioane de euro pe care administrația clujeană îl pierde.
SC Impact Developer&Contractor a încheiat în 2007 un parteneriat cu municipalitatea clujeană pentru construirea unui cartier de locuinţe pe Dealul Lomb. Această asociere s-a materializat prin apariţia SC Lomb, care a fost înregistrată în 2008. În cadrul acestei societăţi, Primăria Cluj Napoca avea 51% din acţiuni, iar cei de la Impact, restul. În perioada respectivă companiei Impact i s-a cerut de mai multe ori insolvenţa pentru o serie de contracte neplătite. Firma era implicată în proiecte similare de mare anvergură în București, Constanța și Oradea, unele dintre ele fiind similare cu cel pentru care se asociase cu administrația locală din Cluj Napoca. În toată perioada respectivă (2007-2010) oficialii companiei au declarat că cererile de insolvență nu sunt o problemă în afacerile imobiliare de o asemenea mărime și că, pe de altă parte, compania este solvabilă, având de primit bani de urma altor contracte.
Însă, după semnarea contractului cu administrația Boc, oficialii primăriei clujene au refuzat în mai multe rânduri să pună la dispoziție terenul respectiv de teama de a nu îl pierde, declarau oficialii locali la vremea respectivă.
În optica lor, dacă terenul intra în proprietatea companiei Lomb SA, înființate de firma Impact și Primăria Cluj Napoca, cererile de insolvență care vizau firma Impact s-ar fi putut transforma în titluri executorii asupra terenului respectiv din Dealul Lomb.
Primarul Boc i-a pasat problema proiectului lui Radu Moisin, care atunci era viceprimar și exersa jonglerii cu cartofi fierbinți.
“S-a solicitat ca în 45 de zile să se revoce hotărârea aia prin care se anulează acţiunile consiliului. Dacă nu se va întâmpla acest lucru vor avea loc discuţii cu privire la respectarea clauzelor contractuale, iar dacă nu, se trece la rezilierea contractului. Până acum, nu am primit niciodată o informare clară nici pentru Tineretului (un alt proiect imobiliar de edificare a unui cartier în care primăria clujeană este parteneră cu SC Polus Real Estate, n.red), nici pentru Lomb. Ce a păzit omul nostru din Consiliul Local, Inceu? Era bine să fie prezent şi să avem şi poziţia sa”, declara în 2010 Radu Moisin din funcția de viceprimar.
Acum a avansat mult față de politica imobiliară clujeană și a ajuns să fie deputat PNL.
Nici până în momentul de față, nu există vreun document prin care Primăria Cluj Napoca să fi pus la dispoziție terenul, în virtutea contractului semnat cu Impact.
O afacere bună
Contractul cu Impact a fost semnat în virtutea faptului că firma a câștigat o licitație care avea, la nivelul anului 2007, o valoare de 600 de milioane de euro. Trebuiau construite mii de locuințe, iar planurile de pe hârtie arătau foarte bine. În caietul de sarcini se arăta că administrația locală va deține majoritatea părților sociale – 51%. Însă, în consiliul de administrației al SC Lomb compania Impact avea doi reprezentanți, iar Consiliul Local era reprezentat de Marius Raul Bostan. Ulterior, pentru serviciile prestate a ajuns să fie propus de Dacian Cioloș pentru funcția de ministru la Comunicaţii şi Societatea Informaţională din Guvernul Tehnocrat de acum 5 ani. Cât timp a fost în CA-ul firmei Lomb, Bostan nu a făcut mare lucru, ci doar a supravegheat modul în care deciziile erau luate de reprezentanții Impact. Ca ”norocul”, persoana care lua deciziile importante era Liviu Niță, un om de afaceri care făcea parte și din conducerea companiei Impact și era urmărit penal în perioada respectivă prin prisma în care compania Impact era ținta unor plângeri penale venite de la mai mulți clienți din Oradea, București și Constanța.
Astfel, firma Lomb pendula între deciziile părtinitoare luate de reprezentanții firmei private și inactivitatea lui Bostan, reprezentantul primăriei clujene.
În același timp, reprezentanții administrației locale aveau toate semnalele că trebuie să fie atenți la deciziile luate de reprezentanții Impact.
La Oradea, unde SC Impact a derulat un proiect asemănător cu cel de la Cluj, compania constructoare a fost acuzată de Primăria Oradea că nu şi-a respectat o serie de obligaţii contractuale. Municipalitatea orădeană a arătat că SC Impact nu ar fi avut voie să vândă metrul pătrat construit cu mai mult de 335 de euro, însă un contract de vânzare-cumpărare încheiat pe numele unui orădean arată că preţul de cumpărare a fost în jur de 500 de euro/mp. Conform oficialilor primăriei orădene, compania Impact Developer&Contractor nu şi-a respectat obligaţiile contractuale faţă de municipalitatea orădeană. „Vânzarea locuinţelor s-a făcut la un preţ peste valoarea stabilită în contract, de 335 de euro/mp şi locuinţele nu au fost terminate în termenul de 1.200 de zile”, se arată într-o adresă a primăriei din Oradea.
La Constanţa, unde şi aici au apărut nemulţumiri vizavi de modul în care Impact şi-a respectat obligaţiile contractuale, conflictele au apărut după ce clienţii s-au trezit acasă cu somaţii prin care li se sugera să accepte semnarea unui “Act adiţional la Contractul de Execuţie”, act prin care clienţii se angajează să plătească ratele de achitare a caselor la un alt curs al monedei euro decât cel care era în vigoare la data respectivă.
Daune de 8 milioane de euro
Revenind la anul 2022, Tribunalul Comercial Argeș a dat câștig de cauză companiei Impact, iar Primăria Cluj Napoca ar trebui să plătească, în situația în care sentința va rămâne definitivă și executorie, aproape 8 milioane de euro.
”Societatea informează acționarii și investitorii cu privire la pronunțarea instanței în dosarul nr. 1032/1259/2012 aflat pe rolul Tribunalului Specializat Argeș în cadrul căruia, Societatea de proiect (Clearline Development and Management SRL) solicita obligarea Consiliului Local al Municipiului Cluj-Napoca și Municipiului Cluj-Napoca – prin Primar, la plata de despăgubiri în sumă de 24.532.741,65 lei (TVA inclus) cu titlu de prejudiciu cauzat firmei Clearline (Lomb) de către pârâtă, rezultat din executarea parțială a proiectului „Cartierul Dealul Lomb”, la care se adaugă dobânda legală penalizatoare calculată până la data de 01.04.2021 în cuantum total de 13.862.967,16 lei. În data de 08.06.2022, Tribunalul Arges a pronunțat Hotararea nr. 277, după cum urmează: Admite cererea, astfel cum a fost modificată, formulată de Clearline Development and Management SRL, în contradictoriu cu pârâții Consiliul Local al Municipiului Cluj-Napoca și Municipiului Cluj Napoca – prin Primar. Obligă pârâții Consiliul Local al Municipiului Cluj-Napoca și Municipiul Cluj Napoca, în solidar, să achite reclamantei suma de 24.532.741,65 lei cu titlu de prejudiciu și suma de 13.862.967,16 lei reprezentând dobânda legală penalizatoare calculată pentru perioada cuprinsă între data plăților efectuate de reclamantă (stabilite conform raportului de expertiză judiciară contabilă efectuat în cauză) și până la data de 01.04.2021. Hotărârea este cu drept de apel în termen de 15 zile de la comunicare, cerere care se poate depune la Tribunalul Specializat Argeș. Litigiul a izvorat din relația contractuală din 2007, moment la care Impact a încheiat un contract de asociere cu Consiliul Local Cluj, contract prin care Impact urma să dezvolte un proiect rezidențial, iar Consiliul Local Cluj urma să aducă aport terenul – „Proiectul Lomb”. Societatea de proiect (Clearline Development and Management SRL- societate în care Impact deține 100% părțile sociale) a solicitat restituirea sumelor cheltuite cu investițiile realizate pentru Proiectul Lomb.
Consiliul Local Cluj nu și-a respectat obligațiile contractuale, respectiv nu a contribuit cu aportul propriu, Societatea aflându-se astfel în situația în care proiectul și veniturile ce puteau fi dobândite de pe urma acestuia, nu mai fost realizate”, arată un comunicat publicat la companiei private publicat la Bursa de Valori București.
Proiectul Lomb, presupunea construirea a 5700 de unităţi rezidenţiale, dar şi spaţii de birouri şi comerciale pe o suprafaţă de 267 de hectare. Proiectul ar fi trebuit să evolueze astfel:
– în termen de 12 luni de la obţinerea autorizaţiei de construire, investitorul trebuie să predea suprafaţa ofertată;
– în termen de 24 de luni de la obţinerea autorizaţiei de construire să finalizeze locuinţele sociale;
– în termen de 3 ani să finalizeze 50% din numărul total de locuinţe, iar în termen de 5 ani să finalizeze 100% din totalul locuinţelor rezultate din PUZ.
Patronul Impact a primit o despăgubire de 8 milioane euro
În momentul de faţă, acţiunile Impact sunt deţinute de omul de afaceri Gheorghe Iaciu, care controlează pachetul majoritar, de 48,49% din Impact Developer & Contractor SA, după ce preluat în 2013 participaţiile fondatorilor Dan Ioan Popp şi Carmen Săndulescu, ale căror acţiuni au fost executate silit, la cererea Băncii Transilvania. Adrian Andrici deţine 15,24%, Swiss Capital deţine 10,46%. Restul acţiunilor, de 24,82% sunt deţinute de alte persoane fizice şi juridice. Iaciu împreună cu Andrici figurează pe lista norocoşilor care au obţinut despăgubiri de la ANRP. Conform procurorilor DNA, primii patru mari beneficiari ai tranzacţiilor drepturilor litigioase au obţinut titluri de 450 de ori mai valoroase decât sumele pe care le-au cheltuit cu moştenitorii de drept. Cea mai profitabilă afacere a făcut-o Stelian Gheorghe, care a primit un beneficiu de 60 de ori mai mare, pe baza unei supraevaluări, datorită legăturii sale cu Dorin Cocoş şi a influenţei acestuia din urmă în lumea politică.
Gheorghe Iaciu a câştigat, dintr-o singură despăgubire, opt milioane de euro!
Andrici implicat în dosarul fostului șef DIICOT
Adrian Andrici, unul dintre foștii acționari Impact, a fost nominalizat de procurorii DNA în dosarul în care a fost arestată preventiv Alina Bica, fosta şefa a DIICOT, Potrivit acestora, Adrian Andrici şi Stelian Gheorghe au împărţit cele 61,7 milioane de euro cu care a fost prejudiciat statul. El era, cu 85%, principalul acţionar al Club Sportiv U Craiova SA. În afară clubului de fotbal, este implicat în domeniul construcţiilor, prin SCT Bucureşti şi CCCF Drumuri şi Poduri Timişoara SRL, al imobiliarelor – prin Rural Moldova SRL, Extraland SRL Voluntari şi Pro Real Estate Development SRL, şi al comerţului, prin Intensiv DVM SRL. Andrici este de asemenea prezent pe piaţa media, deţinând alături de Adevărul Holding postul Radio City FM Bucureşti(40%) şi este unul dintre finanţatorii revistei Kamikaze.
În SC Impact, partenerii lui Andrici erau Dan Ioan Popp, Carmen Daniela Săndulescu şi soţul Andreei Paul Vass (fost deputat PNL), Cristian Paul.
SC Impact – drișca imobiliară prin care Udrea a luat teren de la Becali
SC Impact Developer&Contractor a întâmpinat probleme şi din cauza băncii Lehman Brothers, “promotorul” crizei financiare, care în toamna anului trecut figura ca acţionar al companiei SC Impact Developer&Contractor. După falimentul băncii americane, la începutul acestui an acţiunile companiei care se tranzacţionează la bursă au suferit o scădere. La data respectivă, principalul acţionar al Impact era preşedintele şi fondatorul companiei, Dan Ioan Popp.
El a fost implicat în afacerea prin care Elena Udrea şi-a construit casa. În 2002, Gigi Becali vinde terenul casei lui Udrea către firma Impact Developer & Contractor (fost Impact SA, fondat de Dan Ioan Popp). Suprafaţa pe care se va construi casa fostului ministru de la Turism şi Dezvoltare făcea parte dintr-un teren de 50.000 de mp care a fost vândut de Gigi Becali către Impact.
În momentul de faţă Popp nu mai face parte din nici proiect imobiliar de anvergură.
Executați silit de Banca Transilvania
În 2011, potrivit informaţiilor furnizate de Registrul Comerţului, Lomb SA şi-a schimbat denumirea în SC Clearline Development & Management SA, iar structura acţionariatului a suferit nişte modificări importante. Astfel, în 3 iunie 2011, acţionarul minoritar al companiei, Impact Developer & Contractor SA, denunţă contractul-cadru încheiat cu Consiliul Local al Municipiului Cluj-Napoca, încheiat în 2007, anulând cele 47.299.266 de acţiuni pe care municipalitatea le deţinea în cadrul Clearline Development & Management SA, ca urmare a neîndeplinirii obligaţiei Consiliului Local de a constitui aportul în natură prevăzut în actul constitutiv al societăţii. Acţiunile au fost scoase la vânzare, iar Impact şi-a utilizat dreptul de preempţiune, devenind, astfel, acţionarul unic al firmei.
Nici situaţia acţionarilor Impact Developer & Contractor SA nu a fost una tocmai fericită, după ce au decis să scoată din joc Consiliul Local al premierului Emil Boc. Banca Transilvania i-a executat silit pe fondatorii companiei, Dan Ioan Popp şi Carmen Daniela Săndulescu, prin vânzarea pachetelor de acţiuni pe care aceştia le mai deţineau în cadrul societăţii. Executarea a avut loc ca urmare a unor credite pe care cei doi le-au contractat de la Banca Transilvania, credite gajate cu acţiunile pe care le aveau la Impact.
Acţiunile au fost tranzacționate prin intermediul companiei de brokeraj a Băncii Transilvania, BT Securities, pentru suma de 1,6 milioane de euro.
Emil Boc: ”Eu eram plecat”
”Am luat caz de ceea ce s-a decis la Argeș, e interesant… ca să nu spun altfel, pentru că procesul a fost strămutat de la Cluj la Argeș. În condițiile în care n-a mai vrut să continue proiectul, pentru că a venit criza financiară din 2008 și atunci au cerut să se încheie pe o cale amiabilă acest proiect. Eu nu am fost aici la momentul acela pentru că eram la București ca premier, dar am verificat exact situația, colegii mei au procedat ca la carte. La Cluj, am câștigat pe fond câteva sentințe în această direcție. Ok, se încheie pe calea aceasta amiabilă pentru că nu au mai dorit să continue proiectul din cauza crizei economice și a imposibilității financiare de a duce mai departe proiectul. Este straniu, așteptăm motivarea acestei decizii de la Argeș”, a declarat Emil Boc la un post de radio.
Studiaţi fostul proiect Casarom, care a fost stopat de Boc tot pt Arpi. Primăria şi-a asumat obligaţia de a face drumul şi utilităţile, dar a dat înapoi. Culmea, chiar după ce Casarom a declarat că va face pe banii ei ceea ce era obligaţia primăriei, proiectul tot a fost stopat, deşi investitorul israelian avea destui bani încât să facă singur tot. Scârbit, acesta s-a retras din afacerile în românica…