Pe marginea unei anchete de acum 70 de ani

În 1937, într-un mod cât se poate de discret, Ministerul Cultelor şi Artelor din Regatul României îi cerea lui Aurel Filimon – un reputat intelectual din Mureşul interbelic – să se implice într-o anchetă deşi de acest lucru ar fi trebuit să se ocupe Poliţia. Motivul anchetei? Din Biblioteca Teleki dispăruseră – nu se ştia când – un număr de 96 de volume cu o valoare ştiinţifică şi materială excepţională. Cercetările făcute de Filimon au dus la cîteva concluzii importante, dar nici de această dată ministerul nu a considerat necesar să sesizeze Poliţia. Semnele de întrebare au rămas însă peste timp.

Pasionat colecţionar, etnograf, arheolog, folclorist şi bibliofil, Aurel Filimon (1891-1946), a fost un intelectual de marcă al Mureşului interbelic. Multitudinea preocupărilor sale, ideile novatoare, consecvenţa cu care a urmărit să le pună în practică, precum şi rezultatele obţinute l-au impus atenţiei unor mari personalităţi ale culturii române. Nicolae Iorga, Tudor Vianu, Vasile Pârvan, Emil Racoviţă, Alexandru Lapedatu, Emil Sion, Ion Minulescu, S. Tzigara-Samurcaş, Simion Mândrescu, dar şi mulţi alţii s-au interesat de preocupările lui Filimon, l-au vizitat la Târgu-Mureş sau chiar au purtat corespondenţă cu acesta.

O bibliotecă de excepţie şi un fond pe măsură

Deschisă publicului larg în 1802, Biblioteca Teleki – una ştiinţifică prin excelenţă – cuprinde volume de o valoare deosebită, datorită informaţiilor oferite. Densuşianu şi-a elaborat lucrarea "Revoluţiunea lui Horea în Transilvania şi Ungaria, 1784-1785", documentându-se, în parte, şi în această bibliotecă, iar Iorga şi Lupaş, care ne-au vizitat oraşul în iulie 1922, n-au scăpat prilejul să o viziteze şi ei, arătându-se impresionaţi de cele constatate acolo. Fondatorul acestei biblioteci, contele Samuel Teleki a dorit ca odată cu darea ei în folosinţă în 1802, să faciliteze accesul publicului mureşean la tezaurul de valori spirituale al umanităţii. Născut la Gorneşti în 1739, contele Samuel Teleki a fost în mod indiscutabil, un spirit iluminist. Călător neobosit, spirit căutător şi cutezător în acelaşi timp, după îndelungi peregrineări prin Europa (la Leiden, Utrecht, Rotterdam, Paris, ş.a.), Teleki a adus la întoarcere circa 2000 de volume achiziţionate din fonduri proprii. În 1787 s-a stabilit la Viena, iar în 1791 a devenit cancelar al Transilvaniei. Prin eforturile sale, între 1799-1802 a fost construită clădirea bibliotecii care a şi fost deschisă în toamna anului 1802. Între timp, fondul de carte achiziţionat de Teleki a crescut foarte mult, el ajungând la momentul deschiderii la circa 36000 de volume. Tot în urma demersurilor sale, între anii 1796-1819 a fost tipărit la Viena catalogul bibliotecii, cel dintâi catalog ştiinţific tipărit pentru acest spaţiu geografic.

De ce nu a fost implicată Poliţia?

Ministerul Cultelor şi Artelor din Regatul României dispunea de anumite informaţii, parvenite prin surse oficiale, cum că din valoaroasa bibliotecă Teleki ar fi dispărut importante volume cu caracter ştiinţific. Cu toate acestea nu a considerat necesar  să înştiinţeze Poliţia, pentru ca aceasta să demareze o anchetă care să ducă la elucidarea cazului. Cu adresa nr.166 din 24 februarie 1937, Cabinetul Ministrului Cultelor şi Artelor îl anunţa pe Aurel Filimon: "…prin deciziunea noastră nr.165, din 24 februarie a.c., sunteţi numit delegat onorific al Ministerului Cultelor şi Artelor pe lângă Biblioteca Contelui Samuel Teleki din Târgu- Mureş…vă rugăm ca după examinarea atentă a situaţiei bibliotecii să ne trimiteţi un raport amănunţit despre starea ei, stabilind cu mijloacele pe care le veţi găsi utile, dacă au fost înstrăinate cărţi şi manuscrise din bibliotecă, de cine, când şi unde se găsesc azi lucrurile înstrăinate". După cum se poate observa, cercetările lui Filimon au avut la bază o cerere expresă a forului său ierarhic superior, care este de presupus că a fost înştiinţat de aceste dispariţii de către Poliţie. Atunci, de ce acelaşi for, ca beneficiar a unei informaţii deosebite, nu a cerut o anchetă oficială şi a apelat la o persoană cu puteri şi competenţe strict limitate pentru a face o anchetă discretă? Sau de ce acelaşi minister, odată încheiată ancheta lui Filimon şi concluziile puse şi trimise ministrului, nu a dispus o cerere de aprofundare a anchetei prin organele specializate ale statului român? Ce interese oculte se ascundeau de fapt în această cerere?

Cercetări dificile şi piedici birocratice

Pe data de 6 martie 1937, Aurel Filimon a făcut primele diligenţe pe lângă contele Carol Teleki pentru a i se pune la dispoziţie catalogul-inventar ("revizorius catalogus"). Plecat din ţară cu catalog cu tot, contele Carol Teleki i-a răspuns lui Filimon, o lună mai târziu, într-un stil arogant, că respectivul catalog îi va fi pus la dispoziţie de bibliotecarul Guylas Carol. Filimon purtase o asiduă corespondenţă nu numai cu curatorul bibliotecii, contele Teleki Carol, dar şi cu contele Teleki Adam, contele Teleki Domokos şi juristul Fundaţiei Teleki, dar şi cu bibliotecarul, eminentul profes Guylas Carol. Teleki Carol îl tratase însă pe Filimon încă de la bun început cu multă aroganţă şi nu i-a răspuns la scrisori. Pe data de 10 aprilie şi pe 13 iulie 1937, Filimon i-a adresat din nou două scrisori lui Teleki Carol, în legătură cu inventarul pe care îl avea de făcut. Abia de această dată a primit răspuns şi a început să–şi îndeplinească sarcina încredinţată de minister. Pe data de 10 noiembrie 1937, Filimon şi-a înaintat raportul cu concluziile sale: 96 de volume dispărute.

Concluzii pertinente pe marginea unei anchete

"…ele (cărţile – n.a.) astăzi, scria Filimon în raportul său, se află în posesiuni străine şi formează din când în când subiectul vânzării publice sau tacite.." În cuprinsul aceluiaşi raport, Filimon mai preciza: "nu există mijloace care ar putea să indice persoane precise cărora s-ar putea atribui înstrăinările din inventarul bibliotecii. Forţat de împrejurările constatate şi descrise mai sus, nu vreau să mă bazez pe prezumţiuni care eventual în aparenţă ar fi întemeiate, însă nu pot fi absolut sigure". Evident că Filimon dispunea de unele informaţii şi ajunsese la nişte concluzii referitoare la anumite persoane suspecte de a fi sustras parte din acele volume. Nu avea însă mijloacele de probă necesare şi ca atare, nefiind sigur şi nu putea face afirmaţii nefondate pentru că risca să fie dat în judecată. De aceea, era vital ajutorul Poliţiei. Cu toate acestea (inexplicabil), Poliţia nu a fost implicată, iar evenimentele precipitându-se – 1940, anul Diktatului de la Viena şi ulterior instaurarea comunismului în România – raportul lui Filimon a fost dat uitării. În Târgu-Mureş s-a mai vorbit din când în când, în cercuri restrânse, despre respectivele dispariţii. Trecerea timpului însă a aşternut însă un val de tăcere peste această anchetă discretă. Mapa de corespondenţă a lui Aurel Filimon care se află în posesia fiicei sale ce trăieşte în prezent la Târgu-Mureş ascunde cu siguranţă nişte răspunsuri. Din cele 96 de volume, parte în Ungaria, Austria sau în SUA – după unele informaţii – n-ar fi exclus ca unele să se mai găsească încă la Târgu-Mureş, probabil în anumite colecţii particulare. Dar cine mai este interesat azi, după aproape 70 de ani, să afle adevărul? Urmaşii hoţilor din 1937 potă să răsufle uşuraţi. O dată în plus se dovedeşte faptul că timpul le rezolvă pe toate.

Nicolae BALINT