Pe Calea Dorobanților se intenționează a se construi două imobile, una de birouri și un centru de sănătate, cu toate că zona este deja înghesuită. Nu este prima dată când investitorii își prezintă proiectul, dățile trecute nu au avut prea mare noroc, iar afacerea a căzut.

În ședința din 23 august a Comisiei Tehnice de Amenajare a Teritoriului și Urbanism (CTATU), arhitecții de la Bogart Construct SRL au venit din nou în fața membrilor comisiei cu propunerea de construire a două noi clădiri pe Calea Dorobanților nr. 96, adică pe un petic de teren de lângă Biblioteca Octavian Goga.

”Beneficiarul lucrării dorește întocmirea proiectului în vederea construiri a două imobile: un imobil cu funcțiune de birouri / servicii și un imobil cu funcțiunea de sănătate. Terenul este proprietate privată situat pe Calea Dorobanților nr. 98, Cluj-Napoca, cu suprafața de 2896.11 mp”, se arată în proiect.

Arhitecții propun construirea a două imobile, unul cu regim de înălțime S+P+5E+R (subsol+parter+5 etaje + etaj retras), iar celălalt cu regim de înălțime 2S+2D+1E+R (două subsoluri+ două demisoluri+ un etaj + etaj retras).

”Terenul studiat se învecinează la vest cu un imobil de locuințe colective (str. Calea Dorobanților nr.96 ), cu regim de înălțime P+8E. La Est, se învecinează cu un imobil care are funcțiunea de birouri ( str. Calea Dorobanților nr.100), regim de înălțime S+P+10E. La Sud, terenul studiat are ca limita de proprietate strada Episcop Nicolae”, arată arhitecții de la Bogart Construct.

Retragerile față de blocurile locuite sunt de 6.00 m de la limita de proprietate din Sud. Fata de strada Episcop Nicolae imobilul propus va avea o retragere variabilă (de la maxim 6.00 m la minim 3.40 m ). Față de limita în vest se propune o retragere de 4.50 m, față de limita de Est se propune o retragere de 4.50 m, față de limita posterioara, se propune o retragere de 6.00 m și minim H/2 (înălțimea imobilului împărțită la doi).

”Accesul auto se propune din strada Calea Dorobanților, pe un drum de incinta cu profil de 1,5 m trotuar, 5,5 m carosabil. Acest drum va deservi atât imobilul de birouri cât și cel cu funcțiunea de sănătate. Zona de parcare pentru ambele imobile se va realiza la subsoluri. Necesarul de parcaj se va calcula conform Anexelor la regulamentul PUG Municipiul Cluj–Napoca. Pentru imobilul de birouri accesul pietonal se va realiza din strada Calea Dorobanților. Accesul pietonal pentru imobilul cu funcțiune de sănătate se va realiza din strada Calea Dorobanților, pe un trotuar. De asemenea se propune și un acces pietonal din strada Episcop Nicolae”, mai arată arhitecții.

Bogart Construct, firma de casă a administrației clujene

Societatea Bogart Construct, deţinută de fostul prorector al Universităţii Tehnice din Cluj-Napoca, Mircea Petrina, şi fiul acestuia, Bogdan Petrina. Societatea a fost o bună perioadă de timp apropiată PDL, în special lui Sorin Apostu.

Conform unei investigații din 2011 a jurnaliștilor de la Money.ro, clanul Petrina a pus stăpânire și pe UTCN: Mircea Petrina – profesor universitar doctor inginer la Facultatea de Construcții, la Catedra Mecanica Construcțiilor, dar si prorector. Tudor Petrina – fiul profesorului Petrina si asistent doctorand inginer la catedra la care performează și tatăl său (Catedra Mecanica Construcțiilor). Bogdan Petrina – fiul profesorului Petrina și asistent inginer la aceeași facultate, la Catedra Construcții din Beton Armat, Construcții Metalice.

Fratele lui Mircea Petrina, Liviu Petrina, a fost acuzat că a colaborat cu Securitatea, dar a fost “spălat” de CEDO.

În Cluj-Napoca, familia Petrina controlează o bună parte din afacerile care se fac în domeniul construcţiilor. Printre proiectele firmei Bogart Construct se numără și stadionul Cluj Arena, chiar dacă, iniţial, proiectarea stadionului a fost câștigată de UTCN, universitatea nu s-a putut descurca și a apelat la serviciile Bogart. De asemenea, chiar daca proiectarea Planului Urbanistic General (PUG) al Clujului a fost câştigată tot de UTCN, universitatea nici de această dată nu s-a putut descurca singura și a apelat la serviciile familiei Petrina.

0 cifră de afaceri, 0 angajați

Beneficiarul proiectului imobiliar de pe Calea Dorobanților este compania Manager Inversion SRL, companie aflată în portofoliul omului de afaceri spaniol Juan Carlos Pellicer Sanchez. În ultimii cinci ani, societatea a înregistrat o cifră de afaceri 0 și a funcționat cu 0 angajați, potrivit datelor de la Registrul Comerțului.

În urmă cu aproximativ 10 ani el a mai încercat să edifice un ansamblu imobiliar în aceeași locație, însă spaniolii au avut ghinion. Locatarii din zonă au organizat câteva proteste împotriva acestui proiect, clujenii și-au exprimat nemulțumirea pentru că între blocul lor și Olimpia Business Center sunt aproximativ 35-40 de metri, iar înălțimea construcției le-ar fi umbrit în totalitate locuințele. În scandal au fost implicate mai multe instituții din Cluj Napoca, printre care și Prefectura Clujului. Echipa de control a constatat o serie de neconcordanţe între Planul Urbanistic de Detaliu (PUD), avizat de Comisia Tehnică de Amenajare a Teritoriului şi Urbanism din cadrul Primăriei şi Planul Urbanistic Zonal pentru str. Dorobanţilor, astfel că afacerea a căzut.

1 COMENTARIU

  1. Distanta intre blocul 96 si Centrul Olimpia este de 23,95 m. Scara I are P +7E la blocul 96 iar Centru Olimpia are S+P+M+8E, iar la Legea 350/2001 prin constructia Centrului Olimpia a fost aprobata suprafata construita se mai poate construi doar P +M, asa a fost discutia in sedinta de urbanism.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.