Onacă Olimpiu Ioan, fostul secretar al comunei Iara, beneficiază de clemența judecătorilor de la Curtea de Apel Cluj care i-au redus cu aproape jumătate pedeapsa primită pentru că a fraudat banii de la APIA Cluj. Inițial, el a fost condamnat la patru ani și zece luni de închisoare pentru că a falsificat mai multe cereri de finanțare la APIA pentru persoane care nu ar fi trebuit să beneficieze de aceste fonduri.

Însă, Curtea de Apel Cluj a emis o sentință definitivă prin care reduce cu aproale jumătate pedeapsa primită de Onacă.

Timp de mai multă vreme, fostul secretar al comunei Iara, Onacă Olimpiu Ioan, a fraudat banii de la APIA Cluj falsificând mai multe documente pe care le depunea în numele oamenilor din sat.

După ce a fost trimis în judecată a primit o condamnare de  patru ani și zece luni de închisoare cu executare. Însă, la mijlocul acestei luni, Curtea de Apel Cluj a redus simțitor pedeapsa la 2 ani 8 luni şi 10 zile închisoare. Ceilalți cinci inculpați au primit pedepse cu suspendare.

În cadrul audierilor, s-a descoperit că Onaca Olimpiu Ioan i-a propus unuia dintre beneficiarii rambursărilor APIA să achiziționeze anumite suprafețe de teren, spunându-i că, ulterior, vor obține bani de la APIA și practic își va recupera banii dați pe achiziția terenurilor. 

Potrivit procurorilor, Onaca Olimpiu Ioan i-a solicitat unui ”client” un avans de 30.000 lei, o copie de pe actul de identitate și un extras de cont, spunându-i că îi sunt necesare pentru încheierea actelor pentru achiziționarea terenului. 

”Conform celor susținute de suspect, la începutul anului 2015 a constatat că în cont i-a intrat o sumă de bani de la APIA, deși nu achiziționase niciun teren și nici nu a solicitat la APIA subvenții. Motiv pentru care l-a contactat telefonic pe inculpatul Onaca Olimpiu Ioan, care însă a nu i-a dat niciun răspuns concret, propunându-i să se vadă, întâlnire care nu a mai avut loc. Ulterior, a primit o înștiințare de la APIA pentru a restitui banii, lucru pe care l-a și făcut”, arată dosarul.

De altfel, în cadrul procesului, Onaca a recunoscut că el a depus la APIA Centrul local Turda cererea unică de plată pe suprafață pe numele persoanei respective, pe care a încercat să o convingă să facă afaceri cu banii fraudați de la APIA. 

De asemenea, procurorii au descoperit că fostul secretar al comunei folosea o ștampilă falsă a primăriei.

Primea bani de la APIA, dar spune că nu știa de cererea făcută pe numele ei

Unul dintre beneficiarii banilor de la APIA, Mădălina Mocan, a declarat că ea nu a depus nicio cerere de finanțare la APIA și că alte persoane s-au folosit de datele ei cu caracter personal pentru a formula cererile respective.

Însă, procurorii arată că MOCAN REBECA MĂDĂLINA ”nu a făcut vreun demers la APIA sau la organele de urmărire penală prin care să reclame faptul că i-au fost utilizate în mod fraudulos datele de identitate și datele bancare cu ocazia depunerii cererii unice de plată pe suprafață. Mai mult inculpata a restituit o parte din suma de bani primită cu titlu de subvenții de la APIA. Inculpata nu poate nega că nu a avut cunoștință de virarea sumelor de bani în contul său deschis la BCR, deoarece, așa cum am arătat mai sus, după ce s-au făcut plățile aceasta a scos personal banii din bancă în numerar. Banii nu au fost scoși din bancă de persoana împuternicită de inculpată pe cont. Totodată, raportat la cele consemnate în extrasul de cont, inculpata MOCAN REBECA MĂDĂLINA, nu poate susține nici măcar faptul că ar fi fost în eroare cu privire la persoana care a virat în contul său sumele de bani. Așa cum am menționat mai sus, inculpata nu a primit în perioada 2014-2015 sume de bani de la APIA pentru o altă cerere. Inculpata a cunoscut că în contul său urmează să-i fie virate sumele de bani de la APIA, deoarece înainte de intrarea sumelor în cont soldul era de 24 lei, respectiv 13 lei, iar la o zi /două zile de la momentul intrării banilor în cont, fără a-i fi virate alte sume de bani în acest interval, a procedat la scoatere din cont a întregii sume primite de la instituția mai susmenționată.

A încercat să influențeze martori și inculpați

Potrivit DNA, în același dosar, au fost trimiși în judecată Vasile Constantin Stoian, consilier APIA la data faptei; Marius Emil Todor, consilier în comuna Iara; Veronica Todor, casieră la Primăria Iara; Rebeca Mădălina Mocan și Marius Adrian Pașca.

În perioada 2009 – 2014, inculpatul Onacă Olimpiu Ioan, în calitate de secretar al Primăriei comunei Iara, a eliberat mai multe adeverințe false care au fost folosite ulterior de către nouă persoane, la obținerea de fonduri europene, acordate în cadrul schemelor unice de sprijin pe suprafață, pentru suprafețe de teren agricole, pe care aceștia nu le dețineau în realitate.

S-a stabilit că cele nouă persoane beneficiare a fondurilor europene au obținut în această modalitate în perioada respectivă, peste 1.100.000 lei. O mică parte din sumele încasate în mod nelegal de către beneficiari a fost restituită către Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură, după identificarea neregulilor de către această agenție.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.