SELCUKTEKIN APO WELAT, stăpânul unui câine Amstaff, a primit o reducere de patru luni din pedeapsa de 10 luni de închisoare primită la începutul anului. Inițial, SELCUKTEKIN a primit o pedeapsa de 10 luni închisoare cu suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei pentru 2 ani termen de supraveghere și la plata unor despăgubiri morale de 9000 euro.

El a fost condamnat după ce animalul a mușcat de cap un copil de 4 ani care era la plimbare cu mama și fratele lui în Parcul Central Simion Bărnuțiu din Cluj Napoca. Atacul a avut loc în martie 2021.

În fața judecătorului, SELCUKTEKIN APO WELAT a declarat că a lăsat câinele în parc, fără lesă şi fără botniţă, să se joace cu un alt câine, și nu s-a gândit că poate muşca pe cineva.

În aceeași zonă a parcului se afla copilul de patru, împreună cu fratele său mai mare și mama lor.

”Câinele a alergat spre copil și s-a urcat cu labele din față pe el. Inițial copilul nu s-a speriat, dar apoi a strigat și câinele a prins gluga hainei copilului care i se afla pe cap. În mişcarea de muşcare a glugii, câinele a prins şi fruntea copilului.

Câinele a rămas cu gura încleştată pe haina copilului, neputând fi tras deoparte de către inculpat, acesta neputându-i deschide gura. Ca urmare, pentru a-l îndepărta de copil, mama acestuia a dezbrăcat copilul de haină”, se arată în dosar.

În cadrul procesului, părinții copilului atacat ceruseră daune morale în valoare de 50.000 euro. 

Potrivit prevederilor art 6 alineat 4 OUG 55/2002 „accesul câinilor prevăzuţi la art 1 litera b (…) în locurile publice (…) este permis numai dacă aceştia poartă botniţă şi sunt ţinuţi în lesă de către o persoană care îndeplineşte condiţiile prevăzute la art 3 aliniat 1. În locurile special amenajate pentru câini accesul câinilor prevăzuţi în prezentul alineat este permis fără botniţă şi fără lesă. 

În România, câinii din rasa Amstaff sunt incluși în categoria a doua a câinilor periculoși. Proprietarii lor trebuie să fie atenți cum îi dresează și să evite metodele prin care să le sporească agresivitatea.

„Aceste rase, în spațiul public, trebuie să fie purtate în lesă, cu botniță. Este responsabilitatea proprietarului, deținătorului de câine, de a-și cunoaște partenerul, companionul și de a reacționa adecvat, de a fi pregătit și de a preîntâmpina orice fel de posibile probleme care apar.”, spune Horațiu Stan, Asociația Chinologică Română.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.