La începutul acestui an, un copil de 13 ani din Florești, care are probleme de retard psihic, a dispărut de acasă. După câteva zile, polițiștii l-au descoperit într-o locuință din comuna Baciu. Fusese ademenit de Berki Berți Călin, în vârstă de 21 de ani. În toată această perioadă copilul a fost pus să întrețină relații sexuale, iar norocul lui a fost că polițiștii l-au găsit și l-au salvat.

Berki a fost acuzat de act sexual cu un minor și arestat preventiv pentru aproximativ două luni de zile.

Însă, judecătorul BORLAN Ionuţ – Ovidiu de la Judecătoria Cluj Napoca a dispus eliberarea de îndată a pedofilului și condamnarea lui cu suspendare. soluția pe scurt a instanței poate fi citită AICI.

Procurorii au contestat decizia, iar dosarul a ajuns la Curtea de Apel Cluj fiind judecat de Claudia Ilieș și Valentin Chitidean. Cei doi magistrați au respins acțiunea procurorilor ca fiind nefondată și au menținut pedeapsa cu suspendare dată de colegul lor de la judecătorie.

Soluția pe scurt poate fi accesată AICI.

Cu alte cuvinte, un tânăr prădător sexual din Cluj Napoca, care a momit și abuzat sexual un copil cu retard psihic este acum în libertate.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.