Doi bărbați de 35 și 49 de ani au fost condamnați în primă instanță la 7 ani, respectiv 11 ani de închisoare. Aceștia au fost condamnați pentru că au agresat sexual 7 copii cu vărste cuprinse între 9 și 12 ani. Cei doi agresori și procurori au constestat condamnarea, sub motivul că victimele și-au dat acordul. Procesul urmează să fie reluat, în cale de atac, pe 5 mai.

Complexul comercial Iulius Mall din Cluj-Napoca a fost scena unor orori sexuale timp de doi ani, fără ca nimeni să bănuiască. Doi angajați care se ocupau cu manipularea cărucioarelor acostau copiii pe care îi observau nesupravegheați îi ademeneau cu bani și dulciuri pentru ca, în final, să-i abuzeze sexual.

„Pedofilii de la Iulius Mall”

Așa cum au fost numiți de presa locală cei doi agresori, în vârstă de 35 și 49 de ani, se află în arest preventiv din luna mai, anul trecut. Ancheta procurorilor a fost declanșată după ce unul dintre copii, un băiat de 11 ani, a dispărut de la locuința bunicii. Copiii erau puși să urmărească filme porno Bărbații exercitau actele sexuale împotriva copiilor în zone retrase ale complexului comercial (scări interioare, zona depozitelor etc).

Unul dintre ei a improvizat „un culcuș”  în zona unei scări de urgență, unde își ducea victimele. Acolo încuraja copiii să privească materiale pornografice, iar apoi îi îndemna să pună în practică ceea ce vedeau. Unele dintre victime au fost duse și la locuința unde agresorii trăiau alături de alți trei bărbați. 

Audiați ca martori, aceștia din urmă au observat comportamentul deviant al colegilor de apartament, care intrau în pat cu copii, însă niciunul nu i-a reclamat la Poliție, deși afirmau că erau scârbiți de ceea ce vedeau. 

Băiat de 11 ani violat în repetate rânduri

În urma cercetărilor, polițiștii au descoperit că unul dintre copii, un băiat de 11 ani (cel care a dispărut de la bunică), a fost transformat în partener de viață de unul dintre agresori. Bărbatul îl ajuta la școală, îi oferea bani și bunuri, l-a dus la locuințele sale, la petreceri, l-a luat chiar într-o călătorie timp de mai multe zile în satul său natal, în județul Teleorman. În urma expertizei medico-legale, s-a constatat că băiatul de 11 ani fusese violat în repetate rânduri.

„Deși persoanele vătămate minore și-au exprimat acordul pentru a întreține actele sexuale, acesta nu poate echivala cu existența unui consimțământ, deoarece un consimțământ presupune ca cineva să aibă reprezentarea clară a ceea ce face, a consecințelor în plan emoțional și fizic pentru a putea decide asupra unei anumite conduite de urmat”, au subliniat magistrații Judecătoriei Cluj-Napoca în motivarea hotărârii de condamnare.

Instanța a făcut trimitere și la practica Înaltei Curți de Casație și Justiție, care a arătat într-un dosar de viol, că deși o minoră de 12 ani și-a dat acordul pentru întreținerea unui raport sexual nu se poate reține că aceasta și-a dat consimțământul cerut de lege, din cauza vârstei reduse a victimei. În opinia judecătorilor, și în cazul de față, victimele celor doi agresori nu au avut reprezentarea a ceea ce fac. Copiilor le era rușine de ceea ce se întâmplă și-au ascuns anumite fapte.

Victime în copilărie, agresori la maturitate 

În urma procesului derulat pe rolul Judecătoriei Cluj-Napoca, bărbatul de  49 de ani a fost găsit vinovat de agresiune sexuală și corupere sexuală a minorilor, ambele în formă continuată, și a fost condamnat la 7 ani, 2 luni și 20 de zile de închisoare. Bărbatul de 35 ani a fost condamnat la 11 ani de închisoare, în sarcina sa fiind reținută și infracțiunea de viol în formă continuată, pe lângă agresiune sexuală și coruperea sexuală a minorilor.

Potrivit documentelor din dosar, ambii bărbați au fost victime ale abuzurilor sexuale în copilărie, iar parcursul vieții lor „nu se încadrează în limitele firești”. În urma evaluărilor, specialiștii Serviciului de Probațiune au evidențiat că tocmai abuzurile din copilărie au facilitat decizia de a deveni la rândul lor abuzatori. Unul dintre bărbați a relatat că a fost victima membrilor familiei, în timp ce celălalt a vorbit despre abuzurile la care a fost supus în centrele de plasament unde a crescut.

Astfel, au dobândit comportamente deviante

Dacă în cazul bărbatului mai tânăr, anchetatorii au stabilit că acesta era atras de copii băieți, în cazul agresorului de 49 de ani acesta dobândise un fetiș la care a supus toate victimele. El le cerea copiilor să-i stimuleze organul genital cu tălpile picioarelor.

Evaluările psihologice ale celor doi inculpați au relevat faptul că ambii au fost abuzați, prin urmare aceștia, în loc să protejeze minorii să nu treacă prin experiențele neplăcute pe care le-au avut, au realizat la rândul lor abuzuri asupra persoanelor vătămate minore, existând așadar riscul ca o unii dintre aceștia să abuzeze la rândul lor, la un moment dat, alte persoane. Hotărâre Curtea de Apel Cluj-Napoca: Și-au încurajat victimele la prostituție 

În fața anchetatorilor și a instanței, cei doi agresori au avut atitudini oscilante, recunoscând parțial faptele. Bărbatul de 49 de ani nu a manifestat niciun sentiment de empatie față de victimele sale, declarând că „în cazul în care copiii ar fi suferit, nu ar fi comis infracțiunile”. El s-a apărat susținând că victimele erau obișnuite să presteze servicii sexuale pentru diferite persoane, în schimbul jucăriilor, alimentelor sau a diferitelor sume de bani. Racolarea victimelor era facilă dată fiind vârsta fragedă.

Copiii erau vulnerabili și ușor de convins sub promisiunea de bani sau diverse bunuri, în special telefoane mobile. Cei doi agresori ajunseseră să-i încurajeze spre practicarea prostituției. 

Consecințele abuzurilor sexuale Infracțiunile sexuale asupra copiilor le-au deturnat evoluția normală spre persoane adulte, atrag atenția magistrații, realizându-se grave sincope care ar putea avea ca efecte „neadaptarea socială, neadaptarea familială, schimbarea orientării sexuale, traume psihice, exercitarea la un moment dat sub influența anumitor factori sau impulsuri de fapte similare”.

De altfel, în cazul victimei în vârstă de 11 ani, abuzurile sexuale la care a fost supus au produs transformări anatomice și comportamentale. Victima a fost agresată sexual de ambii bărbați, care ajunseseră la accese de gelozie. 

„Dacă nu ar fi întâlnit persoane ca cei doi inculpați ar fi existat mari șanse să devină altcineva, acum el este modificat poate ireversibil în plan uman, există posibilitatea ca el să își continue viața pe această direcție, să nu mai poată reveni la o altfel de viață din cauza abuzurilor la care a fost supus”, a conchis Judecătoria Cluj-Napoca în motivarea sentinței.

Citește și: Judecătorii clujeni au decis că pedofilul din Iulius Mall rămâne în arest

Sursă: libertatea.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here