Gazeta de Cluj a dezvăluit că judecătorul Virgil Andreieș, fostul președinte al Consiliului Superior al Magistraturii(CSM), în prezent judecător la Curtea de Apel Cluj, nu citește dosarele și ține oamenii în arest, deși este pasibil de conflict de interese. Drept dovadă, a doua oară când a ”picat” pe cauză, magistratul s-a abținut și i s-a aprobat cererea. Articolul integral poate fi citit aici. Ne-am făcut datoria și am cerut un punct de vedere oficial și de la Curtea de Apel Cluj pe care l-am prezentat integral în articol. Ba, mai mult, am încercat să primim mai multe informații de la purtătorul de cuvânt Dana Gîrbovan, însă aceasta ne-a trimis iarăși la procedura birocratică a solicitărilor scrise. Ei bine, nu am dorit să ne îngropăm în hârtii, ci să facem cunoscut un subiect de interes public. Chiar nu am mai făcut scandal că nu s-a respectat art 8(5) din Legea 544/2001 care explică foarte limpede că informațiile către mass-media se acordă verbal și în cel mult 24 de ore dacă nu pe loc. Cei de la Curtea de Apel Cluj nu au fost mulțumiți de informațiile pe care ei însuși le-au furnizat și au hotărât să facă o completare. Numai că ei i-ai spus drept la replică. Nicio informație publicată în articol nu este contra-zisă în acel drept la replică, nu e ca și cum nu le-am fi solicitat părerea magistraților de la Curtea de Apel Cluj pe această temă înainte de publicarea articolului și nici nu e ca și cum ar fi vorba despre instituția lor în articol, ci despre o persoană angajată în cadrul instituției. Dar, cu toate astea, le publicăm acest drept la replică ca să arătăm lumii întregi cât de penibil pot fi cei de la Curtea de Apel Cluj. Este de fapt vorba despre o replică la propria replică. Oare și la această replică vor veni cu altă replică și tot ne ”jucăm” așa până la infinit?
Curtea de Apel Cluj drept la replica
Oricum, ca să stea liniștiți vom sesiza noi CSM în legătură cu această suspiciune de conflict de interese ce planează asupra judecătorului Virgil Andreieș și atunci vom vedea cine dă dreptul la replică final…
avocatii sunt conform legii primii judecatori ai clientilor sai–altfel nu ar avea sens art. ce incrimineaza favorizarea infractorului–si daca acestia nsidera a acel Client prezinta pericol social–ramane conform legii pt. incalcarea acesteia dupa gratii!!!!!!!!!!!!!magist.judecator ciurea-david lelioara Denisa-Luminita–bals-olt.