În România peste 960.000 din totalul de 4.156.316 de angajati care au aderat la fondurile private de pensii au avut conturile goale. Dupa trei luni situatia nu pare a se fi îmbunatatit. Dimpotriva

Orange, Volksbank, Pireus Bank, Distrigaz au fost amendate pentru ca nu au depus declaratiile nominale. La Cluj se lucreaza la o lista a firmelor „cu probleme”

Solutia- liberalizarea Pilonului III

Luni, 21 iulie fondurile de pensii rpivate obligatorii au încasat contributii în valoare de 97,6 milioane de lei. Acesti bani reprezinta cea de a treia transa de colectare, dupa aplicarea noii legislatii. Dintre cele 97,6 milioane de lei, 2,3 milioane sunt, de fapt, restante din lunile anterioare. Numarul conturilor goale a fost de 895.122, adica 21,5% din total, cu 18.406 mai multe decât la runda anterioara, iar contributia medie pentru cea de a treia runda de colectare a fost de 8,31 euro, fata de 8,95 euro la runda anterioara de colectare. Astfel, dupa primele trei luni de functionare, se estimeaza ca fondurile de pensii obligatorii au colectat cca. 80 milioane de euro.

Dupa trei luni de la implementarea legii pensiilor private, la Cluj se lucreaza la o lista a firmelor a caror angajati au avut conturi goale. Georgeta Somesfalea, purtatotul de cuvânt alCasei Judetene de Pensii Cluj, a declarat ca, în mare, responsabilitatea gestionarii fondurilor de pensii îi revine institutiei centrale, dar la Cluj, în acest moment se luceara la întocmirea unei liste cu numele firmelor cu probleme. Acestea urmeaza a fi atentionate în perioada urmatoare si somate sa depuna declaratiile nominale, cerute prin lege.

Sistemul de pensii – un svaiter românesc total

Dintre cei aproape un milion de români care au aderat la fondurile de pensii, aproape un million au ramas, la prima strigare “pe dinafara”. Dintre acestea, circa 65.000 de persoane nu au realizat venituri, iar în alte 35.000 de cazuri este vorba despre femei aflate în concediu de maternitate. Restul de aproape 860.000 de persoane sunt angajati a caror angajatori nu au despus declaratiie nominale la timp. Existenta conturilor goale se va rasfrânge, în cele din urma tot asupra participantilor din sistem, desi într-o prima faza le-a afectat serios pe companiile care ofera pensii private.

Astfel, dat fiind faptul ca exista aproximativ un milion de

conturi goale în sistem, administratorii fondurilor, care au platit comisioane de achizitie pentru acesti clienti, de la care acum nu încaseaza contributii si de pe urma carora nu au venituri, au pierdut sume considerabile. Mai mult, estimând un comision mediu de circa 50 de euro pentru atragerea fiecarui client, milionul de conturi goale reprezinta, în fapt, pierderi de circa 40-50 milioane de euro pentru companiile de pensii.

Potrivit reprezentantilor Casei Nationale de Pensii numarul mare al conturilor goale (fara contributii) a fost cauzat, în principal de indisciplina angajatorilor (de a vira contributiile sau de a depune declaratiile nominale), dar si de neglijenta unor agenti de vânzare, care au adus în sistem participanti neeligibili.

Conturile goale, de peste 961.000, reprezinta 23,1% din numarul total de aproape 4,2 milioane de participanti lafondurile de pensii private obligatorii.

Alaturi de un sistem care, deja, scârtâie

Desi implementarea Pilonului II a ridicat probleme înca de la început, operatorii de pe piata de profil cer liberalizarea Pilonului III si flexibilizarea legilor din domeniu. Chiar si ministrul de finante a declarat ca va lua masuri pentru  a le oferi companiilor de profil mai multa libertate.

"Stimularea sistemului de pensii private voluntare se face numai regândind sistemul de deductibilitati fiscale, iar eu sunt un sustinator al acestui tip de masuri. Saptamâna trecuta am dat la minister dispozitia pentru realizarea unei analize privind cresterea deductibilitatii fiscale a pensiilor facultative. Nu va fi o majorare spectaculoasa, dar pentru ca masura sa fie eficienta, va fi cel putin de la simplu la dublu, adica de la 200 de euro pe an la cel putin 400 de euro pe an. Analizam si posibilitatea unei majorari mai consistente, dar trebuie întâi sa vedem ce impact va avea asupra pietei, dar si asupra bugetului, o asemenea masura. Cel mai probabil, majorarea deductilbilitatii va fi aplicata începând cu 1 ianuarie 2009, dar e posibila si o devansare, în sensul aplicarii chiar de la 1 octombrie 2008", a spus Varujan Vosganian. El a precizat ca rezultatul analizei, ca si decizia finala, vor fi anuntate "în scurt timp".

Tudor Asavoaie

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.