Tot mai mulţi penticostali clujeni sunt deconspiraţi pentru că au avut legături cu Securitatea înainte de anii 90. Mulţi dintre creştini au ajuns la centrele de reeducare, unde majoritatea au şi murit. Trimiterea lor după gratii a fost posibilă cu ajutorul turnătorilor, care participau la slujbele religioase şi apoi dădeau note informative Securităţii. Grigore Talpoş, zis ”Stere” în notele informative, a avut legături cu Securitatea, dădea informări organelor despre cunoscuţii lui, iar acum a ajuns să fie consilier în conducerea Cultului Creştin Penticostal din România. Frumos, nu?! Gazeta de Cluj vă prezintă o serie de note informative date de informatori din rândurile penticostalilor. Ulterior, o parte dintre turnători au ajuns pastori şi au ţinut prelegeri din amvon despre “iubirea aproapelui”.
Cultul Creştin Penticostal din România a cerut CNSAS să îi verifice pe Grigore Talpoş, ales în funcţia de consilier.
Înainte de 90, Securitatea i-a dat omului numele conspirativ de ”Stere” şi el şi-a văzut de treabă. A dat numeroase informări despre prieteni, cunoscuţi, despre părinţii cunoscuţilor, despre scrisorile pe care aceştia le primeau de la cei fugiţi peste graniţă, i-a criticat pe cei nemulţumiţi de regimul comunist în faţa organelor de Securitate, într-un cuvânt şi-a făcut treaba!
Acum, ţine prelegeri despre ”Căutarea Domnului” din amvon îmbrăcat în costume scumpe.
Potrivit documentelor din dosar, TALPOŞ Grigore, a fost recrutat la data de 13.04.1979 în calitate de rezident al Securităţii cu acelaşi nume conspirativ, însă nu există nicio altă referire privitoare la colaborarea prin dirijarea reţele informative.
Însă, ”Direcţia de Specialitate a identificat următoarele informaţii transmise Securităţii de către domnul TALPOS Grigore, regăsite atât în documente redactate de el cât consemnate de ofiţer: Document fără titlu, din 19.03.1981, olograf, semnat indescifrabil, în antet atribuit sursei „STERE”: „Vă informez că T. l., care este fugit din ţară, a scris o scrisoare acasă, pe adresa părinţilor, cam pe la sfârşitul lui ianuarie anul curent. Scrisoarea a fost trimisă din Austria, din lagăr. A scris că este bine şi sănătos, rugând pe bătrâni să nu-şi facă probleme de plecarea lui. Personal i-am răspuns la scrisoare şi, conform indicaţiilor dumneavoastră, i-am spus să se gândească şi să revină înapoi in ţară, întrebându-l în acelaşi timp ce are de gând să facă pe mai departe. Până în prezent nu am primit nici un răspuns, nici eu, nici părinţii lui. Vă informez că atât eu personal, cât şi părinţii lui sunt nemulţumiţi de hotărârea luată eu am să încerc, dacă o să-mi scrie de unde se va stabili definitiv, să-l influenţez să vină în ţară”, arată documentul CNSAS.
”Stere” dădea pe goarnă dizidenţii
Tot Talpoş îi indica pe cei care ar putea fi dizidenţii regimului. Astfel, dacă cei luaţi pe sus de Securitate s-au întrebat cum le-a intrat Miliţia în casă, răspuns ar putea veni din aceste rânduri. ”În antet atribuită sursei „STERE”: „Vă informez că în cadrul bisericii penticostale din Zalău deţin funcţia de diacon, calitate în care am încercat să existe o atmosferă corespunzătoare între credincioşii bisericii. În cadrul bisericii am avut probleme cu numiţii G., T. T., care au fost aliniaţi în mişcarea <universalistă> şi care, odată cu eşecul acestei mişcări, au revenit la biserică. Aceştia au avut legături înainte cu C. de la Arad şi cu V. de la Bucureşti, S. de la Oradea în prezent în S.U.A., legături care, după câte ştiu, s-au rupt. Eu în mod permanent am încercat să-i temperez şi să-i determin să se încadreze în rânduiala bisericii, sens în care, în anul 1980 (august-septembrie), am încheiat cu ei un proces verbal de bună înţelegere după ce s-a încheiat procesul, au continuat să vină normal la biserică, încadrându-se întocmai în programul bisericii în general, în normele prevăzute de statutul nostru, până când într-o duminică din toamnă (nu reţin luna), băiatul lui C, A. din Sângiorz cânta la orgă, iar o altă persoană recita o poezie, numitul G. a tras orga din priză, creând o atmosferă necorespunzătoare în rândul credincioşilor, motiv pentru care cazul a ajuns la supraveghetorul filialei de la Oradea, B., care s-a deplasat la biserica penticostală din Zalău şi fără a se consulta cu întreg comitetul de conducere a bisericii /…/ a încheiat un proces verbal, prin care s-a hotărât ca cei trei să nu mai vină la biserică. Consider că în acest fel s-a greşit îndepărtându-i de la biserică dând posibilitatea unei dizidente”, arăta ”Stere”.
Pastorul Şodolan, turnătorul Damian
Un alt turnător la Securitate a fost Ioan Şodolan, pastorul Bisericii Carpaţi din Cluj Napoca, care în notele date era cunoscut drept agentul „Damian Ioan”.
“Sursa vă informează că în ziua de 16 iulie 1964 orele 17 a mers cu o fată Mircea Elena din Cluj str. Piatra Craiului nr aproximativ 51 la adunarea penticostală din Cluj str. Carpaţi. (…) Simihaian Ioan şi Baciu din Valea Chintăului au spus sursei că în ziua de 19 iulie 1964 la adunarea penticostală din Cluj str. Cepei a fost lume din toate părţile că nu au avut loc nici în curte. La adunare a participat Pop Ioan de la Oradea, Cherecheş de la Turda, Sumanedea Iacob din Someşeni şi alţii. (…) Din datele pe care le posedăm rezultă că s-au mai făcut botezuri clandestine de către Cojocneanu şi Lazăr Dumitru din Cluj. Numitul Balea Vasile din Cluj str. Agriculturilor nr 9 născut la 15.I.1911 în Feleac Cluj, nu a mai fost semnalat până în prezent cu activitate duşmănoasă. Cojocneanu Vasile şi Pop Ioan din Cluj sunt cunoscuţi ca elemente fanatice şi active pe linia cultului penticostali. Mureşan zis Vichi nu este cunoscut de către organele noastre”, arată nota dată de pastorul penticostal.
Penticostali cu acordeoane
Un alt turnător penticostal, Someşan Ioan se întâlnea cu securistul Lăzăroiu N. În 9 iulie 1964, Someşan a făcut următoarea turnătorie.
“În ziua de 29 iunie sursa a făcut o vizită la familia lui Vereş din strada Observatorului. Când sursa a sosit acolo casa era plină cu mai mulţi din comunitatea maghiară şi din Someşeni, Simondea Iacob. Au fost adunaţi pentru rugăciune, dar când sursa a sosit acolo au căutat a spune că a făcut o vizită familiei Veres, pentru faptul că are un nou născut în casă.(…) În comunitatea maghiară din strada Cepei nr 6 de continuă tot manifestaţii cu caracter dizident. Sânt influenţaţi de Veres şi Bontho Fery. Sursa a discutat cu Pop Nicolaie şi cu Pop Ionel, secretarul de la Oradea, care arată că fac bine ceea ce fac. Arătând că de aceea curge atâta lume acolo, pentru faptul că numai acolo sânt bucurii”, arată documentele.
După ce persoanele care au fost turnate au fost “instrumentate” de securişti, li s-au făcut dosare.
“Asupra lui Vereş Ioan din Cluj, str. Observatorului s-a deschis dosar de verificare prealabilă deoarece fiind conducătorul adunărilor penticostale maghiare din Cluj str. Cepei, desfăşoară activităţi ilegale pe linia cultului penticostal, prin ore de stăruinţă vindecarea bolnavilor prin rugăciuni, etc. În ziua de 19 iulie, susnumitul va avea botezul copilului. În acest sens a invitat penticostali din alte localităţi pentru a participa cu acordeoane. Pop Ioan se află în atenţia organelor Crişana iar Pop Nicolae în atenţia organelor serv. Rai. Dej”, arată notele.
Acuzat că strigă la rugăciune!
O altă notă informativă ieşită din dosarele CNSAS arată cum ”la data de 10.6.1974, conducerea Bisericii Penticostale din Str. Carpaţilor 29 Cluj au avut o şedinţă cu comitetul lărgit a comunităţii, şedinţa a avut ca scop buna rânduială, organizare şi supraveghere a adunărilor, în discuţie persoana Şodolan Ioan a ridicat problema bisericii din str. Cepei 6 Cluj, el spune că acolo Nelu Vereş a început să facă o agitaţie exagerată, provoacă strigăte mari la rugăciune, proroceşte de la amvon, atrage acolo pe toţi dizidenţii şi pe acele persoane care au anumite nemulţumiri în Biserică, unde fac parte, la fel şi Crişan Gheorghe responsabilul Bisericii din Carpaţi şi-a arătat nemulţumirea faţă de atitudinea lui Vereş”, se arată în turnătoria semnată de ”Valerian”, care este de fapt pastorul Nicolae Pop
În Cluj este o comunitate importantă a penticostalilor. Pe vremea comuniştilor, în adunările religioase se infiltrau turnători, care dădeau informaţii Securităţii. Ulterior, celor turnaţi li se făcea un dosar şi mulţi dintre ei înfundau puşcăriile.
Dă în judecată SRI pentru protecţia turnătorilor
Gazeta de Cluj a prezentat cum o clujeancă vrea să dea în judecată SRI Cluj pentru că instituţia ţine la secret numele turnătorilor soţului ei. Clujeanca Elena Vereş încearcă să afle cine l-a turnat pe vremea comuniştilor pe soţul ei.
”Menţionez că unul dintre informatorii care a făcut mult rău familiei mele şi credincioşilor români din Cluj, a fost iredentistul maghiar Miszti Arpad, fost diacon din subordinea soţului meu, menţionat în Notele informative anexate prezenţei. Rog respectuos conducerea Serviciului Român de Informaţii să dispună Secţiei SRI Cluj să aplice cu bună-credinţa şi celeritate prevederile Legii CNSAS, comunicându-ne urgent numele conspirativ al liderului maghiar penticostal Miszti Arpad, actualmente pastor asociat al Bisericii Române EMANUEL din Anaheim, California, USA”, arată clujeanca într-o adresă oficială.
Drept răspuns, SRI îi răspunde Elenei Vereş că ar fi mai bine să se adreseze la CNSAS. ”Urmare cererii dumneavoastră adresată Serviciului Român de Informaţii şi înregistrată la Sectorul Relaţii cu Cetăţenii cu nr. 52.181 din 20.04.2015, vă comunicăm că, în conformitate cu prevederile legale, documentele create de fostele organe de securitate au fost predate Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii. Ca urmare, pentru clarificarea aspectelor sesizate este necesar să vă adresaţi Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, instituţie abilitată să rezolve astfel de solicitări, potrivit Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 24/2008, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 293/2008”, arată o adresă a SRI.
Însă, colegiul C.N.S.A.S. a deschis Dosarul Nr. 416/12/2012 şi a cerut apoi Serviciului Român de Informaţii să comunice cu celeritate identitatea reală a informatorilor şi colaboratorilor Securităţii Comuniste ce apar în dosarul menţionat. ”Constat cu uimire şi consternare că S.R.I. Cluj înţelege să-i conspire în continuare pe aceşti răufăcători, fapt pentru care mă văd obligată a vă sesiza, înainte de a depune o plângere penală împotriva S.R.I. Cluj pentru abuz în serviciu şi obstrucţionarea aplicării cu bună-credinţa a prevederilor Legii Deconspirării Securităţii Comuniste”, mai arată Elena Vereş.
Doi pastori penticostali, foşti turnători la SECU
- NICOLAE POP, pastorul penticostal al judeţului Cluj şi al Bisericii Nr. 1 „Carpaţi” Cluj-Napoca, alias informatorul ”VALERIAN / VALERIAN IOAN”, născut la 6 Aprilie 1919, în Comuna Căprioara, Judeţul Cluj, fiul lui Ilie şi Nastasia.
- IOAN HUDREA, ex-pastor al Bisericii Penticostale Nr. 1 Turda, Jud. Cluj, alias informatorul „TOMA VIRGIL”, născut la 6 Martie 1934, în Deleni, Jud. Cluj, fiul lui Ioan si Victoria.
Un pic de şantaj de la domnul pastor
Potrivit datelor de dosar, ””STERE” relatează că, aflând că N. l. a primit paşaportul pentru emigrare în S.U,A., l-a pus pe acesta în discuţia adunării credincioşilor penticostali din Zalău. Cu această ocazie, sursa i-a atras atenţia că, dacă va face propagandă emigraţionistă în rândul penticostalilor, ori va răspândi idei dizidente, va fi exclus din cult, fapt care îi va face aproape imposibilă primirea lui în vreo comunitate penticostală din S.U.A. Ca urmare a acestui fapt, N. l. este retras, nu poartă discuţii necorespunzătoare cu credincioşii penticostali, fapt stabilit de sursă prin observaţii directe şi prin discuţiile purtate cu alţi penticostali.
Oportunisti „credinciosi”.
Știam aceste aspecte și se cunosc de mult … Dar sunt și azi … Ciripitori ai securității care sunt pastori in adunări penticostale, care raportează lunar diverse aspecte și informați din rândul comunitarilor lor, dar sunt și diverși pastori care sunt agenți ai diverselor servici străine de informați … De de ce să ne mai miram … Pastorul Relu moldovan președintele comunități penticostale cluj, a fost recrutat de securitate încă de pe băncile facultății de teologie din București, pastorul adunări penticostale de pe strada albini din Cluj, negruser Alexandru era informatorul securități încă de când lucra ca magazioner șef la fabrica de medicamente terapia din Cluj-Napoca, pastorul adunari penticostale din Turda, Mirceaan detesan e un harnic informator al sri și exemplele pot continua …
Ești dezinformat.Mircea Detesan a fost bătut
Cu bestialitate pt ca a refuzat sa informeze SEcuritatea din vremea aceea
Si ce au rezolvat? si-au pregatit un loc in iad/? ce altceva/
Grigore Talpoş, acest „Stere” este un submediocru iar mentinerea lui in functia de pastor spune foarte mult despre nivelul de gandire al enoriasilor din biserica pe care acesta o conduce.
De asemenea, Mitszi Arpad este pastor asociat in biserica lui Lazar Gog, alaturi de un alt turnator pe nume Dorin Druhora. Faptul ca Lazar Gog s-a inconjurat doar de turnatori la Securitate, tradatori de frati, vorbeste de la sine despre profilul moral al acestui mare predicator penticostal. Credinciosii penticostali ar trebui sa-si faca curatenie in propriile ograzi daca vor sa fie luati in serios de catre oameni. Nu poti sa pretinzi moralitate cand tu pui tradatorii la rang de cinste. Caracterul indoielnic este acelasi si acum la Dorin Druhora, o infumurare sora cu prostia. De ce este acceptat la biserica Emanuel din Anaheim? Pentru ca acolo este o comunitate care-si lasa creierul la usa bisericii si care executa, fara sa gandeasca, tot ce le propune maharul lor, Gog, zis Magog. Oamenii de calitate din acea biserica s-au desprins de ei si s-au dus cu Crinisor Stefan, un pastor vertical care a semnalat in repetate randuri lipsa de verticalitate a pastorului senior Lazar Gog, a carei sanatate este acum pe butuci dar chiar si in aceasta situatie, continua sa-si puna turnatorii in conducerea bisericii. Acesti turnatori mai toarna inca si azi iar pastorii se pare ca au nevoie de astfel de lepre pe langa ei, bisericile fiind doar un fel de business-uri private ale unor d-alde Gog si-a organizatiei corupte in fata caruia se inchina (COG).
Fostul turnator la Secu, Dorin Ovidiu Druhora, a fost dat afara ca o masea stricata, de peste tot pe unde a jucat rolul de „pastor”, fiindca nu-i pasa de nimeni decat de imaginea personala. Desi era un lingusitor oportunist, gen Dinu Paturica, oamenii i-au vazut aroganta stupida si jocurile mizerabile pe care le facea in calitate de „manager” de biserica. Lazar Gog l-a luat in brate pe Dorin Ovidiu Druhora deoarece acesta i-a gadilat orgoliul. Druhora l-a laudat si lingusit pe Gog, gadilandu-i propriul orgoliu de pseudo „doctor” expirat. E tragic ca multe biserici penticostale si baptiste sunt conduse de astfel de specimene, in care oamenii au incredere orbeasca. Uitandu-ma aici la Talpos ma gandeam ca si baptistii au o epava numita Vasile Talos, care recent a spus o „predica” pe net in care le spune ascultatorilor cat de bun pastor a fost el in comparatie cu un altul pe care-l innegreste. Desigur, fiind un sarpe viclean, Vasile spune despre respectivul ca e „bun invatator” dupa care arunca noroi asupra caracterului omului respectiv. Unde ati mai vazut asa ceva, in spatiul public, la Biserica Ortodoxa? Aratati-mi cel putin un preot ortodox care sa vorbeasca public despre alt preot ortodox, ponegrindu-l pe ala si preamarindu-se pe sine. Baptistii insa spun toate aceste mizerii cu seninatate. Asta pentru ca nu mai au constiinta.
In anul 1987 la Biserica nr. 1 din Zalau Jud Salaj, Talpos Grigore a anuntat o sedinta fulger cerind excludera a 6 persone din biserica pentru ca au trecut granita, incercand sa plece din tara dar au esuat. Biserica nu a fost de acord cu excludera lor din biserica. Grigore Talpos i-a exclus in numele bisericii. L-am intrebat de ce ii excluzi in numele bisericii, biserica nu este de acord cu excluderea lor. El a raspuns ca face ce vrea. Negritas Isaia l-a intrebat de ce nu i-a exclus singur din biserica, sa nu ne tii ca pe niste prosti aici…
Din pacate faptul ca Grigore Talpos mai este inca in conducerea bisericii din Zalau este o palma adusa tuturor credinciosilor din acea biserica. A suspenda pe cineva dintr-o functie, pentru ca nu are calitatile cerute de Biblie nu inseamna sa-l „ucizi”, cum in mod gresit unii insinueaza. „Dar de ce sa-i dam in cap”? zic unii. Nu, dragilor, nu e vorba de dat in cap la nimeni. Asa cum aveti atatea criterii atunci cand ordinati pe cineva, tot acelasi criterii ar trebui sa le aplicati si pentru pastorii in exercitiu, cu state vechi de plata… E absurd ca pastorii sa fie pastori pe viata, chiar daca se afla despre ei ca sunt orice altceva numai slujitori ai lui Hristos nu. Ii tineti pe viata acolo ca si cum e mai important sarlatanul care joaca rolul de pastor, desi e nesincer, decat sute de suflete ale oamenilor care merg la biserica sa-L gaseasca pe Dumnezeu si dau de un smecher, afacerist, un tradator, care nu are nimic in comun cu Evanghelia.
Penticostalii sufoaca adevarul in numele „pacii”. Daca vii cu idei din acestea ca raul sa fie demascat si ipocriti precum Grigore Talpos sa fie detronati, vin tot felul de nevertebrati care spun „sa stam linistiti”, sa nu provocam discordie, ca „Domnul vrea unitate” etc. Sunt invatati sa nu obiecteze, sa nu critice, sa-si suspende gandirea inainte de-a intra pe usa bisericii sau cand e vorba de organizarea bisericii. Pe acest fundal, desigur, panarame precum Grigore Talpos isi folosesc creierul la maxim (cat il au) dar in interes propriu. Cate smecherii si ilegalitati a facut acest Talpos in Zalau ma mir ca nu a intrat in conflict cu legea. O simpla ancheta, prin care sa se arate cum si-a acumulat bogatiile pe care le detine ar releva faptul ca a comis multe hotii si fraude. Nu, sa nu credeti minciuni potrivit carora cineva ar da zeci sau sute de mii de euro pentru un „slujitor” de talia lui Grigore. Nicidecum! El a trebuit sa minta oamenii, sa deturneze fonduri, pentru a-si cumpara proprietatile imobiliare pe care le are. Minciuna, ipocrizia, slava desarta, parvenitismul etc, toate sunt caracteristici ale acestui Talpos, pe care penticostalii ingusti il mentin la conducerea bisericii, sustinand in mod inept ca inlaturarea impostorului de la conducerea bisericii ar fi echivalent cu a-i da in cap. „Sa nu te atingi de unul Domnului”. Stimati concetateni, asta nu e uns de Domnul. Grigore Talpos e doar unsuros. E o blasmefie la adresa Domnului ca sa spui ca unul care-si turna fratii de credinta a fost ales tocmai de Domnul ca fiind servul sau… Ar fi o schizofrenie sa crezi asta!
Aceste comentarii sunt clar opera aceluiași Nelu Pop, un tip plin de venin și manipulator. El știe să scrie sub 100 de nume și de adrese, ca să pară că sunt mai mulți. Schizofrenia se manifestă și astfel.
Cine mai crede minciunile lui Nelu Pop? Antoniu…Yates…
Nelu Pop este plin de invidie pe acest oameni. El si voi nu sunt ultimum cuvant, si chemarea vostra nu este sa judecati! „adveral” vostru ne este verificat nici incercat.
in cuvintele lui Nelu Pop (care a facut scoala/seminar cu acesti oameni si el stie adeverul adevart nu creat din aer, dar tocmai minte despre trecut si prezent… este un suflet pierdut care traiste in trecut.
Poezia lui Nelu Pop…
„CaCel rau, te-ndeamna mereu
Sa nu mai crezi in Dumnezeu
Numai in el, tu sa mai crezi
Si a lui cale sa urmezi
Dar sa nu crezi minciuna lui
Tu sa fii, robul Domnului
Ca El prin moarte te-a salvat
Cu sange te-a rascumparat”
I was the first one soon after ( Stere) was recruited to blow the whistle but i end up escaping to Yugoslavia then on to Australia were I’m residing.
Shameful act from someone who is still a leader and i really like him when i was listening to his sermons.
Ioan Negritas
Este interesanta demascarea unora care au colaborat,iar intrebarea : de ce cultul penticostal inchide ochii ???,pentru ca tot cultul a naufragiat ca si celelalte,putini sunt sinceri ,dar acestia n-au ajuns niciodata in functii de conducere,nu mai e un secret demult, cei care urmau sa fie ordinati treceau prima data pe la securitate,daca refuzau sa colaboreze era mazilit,dar in general atractia pacatului si dorinta dupa slava desarta era mare asa ca acceptau…pana si Bradin pionerul penticostalilor a fost vanzator iar Mircea Detesan initial a refuzat si a fost batut, apoi s-a muiat si a colaborat ca sa ramana in functie=mari surprize vor fi in ziua judecatii !!! in cartea :Rascumpararea memoriei,sunt doar cateva aspecte…eu personal am fost (parat)vandut de pastorii penticostali