În urmă cu 10 ani, Asociaţia Pro Democraţia (APD) publica un raport de monitorizare şi evaluare a modului în care instituţiile de stat din România aplică şi respectă Legea 544/2001 privind liberul acces la informaţiile de interes public. Din cele 957 de cereri adresate în cursul acestui proiect, doar 400 au primit răspunsuri complete, ceea ce înseamnă un procent de 42%.
„Această cifră scăzută sugerează faptul că, în România, accesul la informaţia de interes public este mai mult o chestiune de noroc sau şansă, decât un drept legal respectat”, arată APD.
Un deceniu mai târziu, biroul de presă din Primăria Cluj-Napoca, pe atunci fruntaşă la numărul de solicitări la care a răspuns, a învăţat la şcoala Emil Boc cum să se învârtă în jurul cozii, făcând publice informaţiile care convin şi care pun instituţia într-o lumină pozitivă, evitând aspectele neplăcute, cum ar fi incompetenţa angajaţilor sau faptul că lucrurile se fac „după ureche” în multe din birourile administraţiei locale.
Gazeta de Cluj scrie frecvent despre cetăţeni care nu primesc nici un răspuns la solicitările de informaţii de interes public adresate diferitelor departamente din administraţia locală. Iar reporterii noştri se confruntă cu această problemă chiar mai des. Dreptul cetăţenilor de acces la informaţiile de interes public este reglementat prin Legea nr. 544/2001, care prevede că:
„Autorităţile şi instituţiile publice au obligaţia să răspundă în scris la solicitarea informaţiilor de interes public în termen de 10 zile sau, după caz, în cel mult 30 de zile de la înregistrarea solicitării, în funcţie de dificultatea, complexitatea, volumul lucrărilor documentare şi de urgenţa solicitării. În cazul în care durata necesară pentru identificarea şi difuzarea informaţiei solicitate depăşeşte 10 zile, răspunsul va fi comunicat solicitantului în maximum 30 de zile, cu condiţia înştiinţării acestuia în scris despre acest fapt în termen de 10 zile. Refuzul comunicării informaţiilor solicitate se motivează şi se comunică în termen de 5 zile de la primirea petiţiilor.”
10, 30 de zile, tot degeaba aşteptăm
Problema este nu că nu se răspunde solicitărilor, deşi nici măcar cele 10 zile după care trebuie să fii înştiinţat că nu primeşti răspunsul decât în 30 de zile nu sunt respectate, ci că şi atunci când se răspunde, răspunsurile sunt incomplete sau evită întrebările cele mai importante. Este cazul solicitării referitoare la legislaţia care prevede modalitatea de facturare a abonamentelor pentru parcările din cartiere pentru cetăţenii cu maşină de firmă, despre care am mai scris, şi al cărei răspuns nu a făcut decât să confirme faptul că la Primăria Cluj banii cetăţenilor sunt încasaţi uneori după reguli arbitrare, pentru care nu există suport normativ (dar pentru poneiul din Parcul Central nu se pot face concesii).
Un nou exemplu de exces de zel face Biroul Mass-Media al Primăriei, care nu a răspuns nici până în ziua de astăzi unei solicitări trimise pe 2 aprilie, despre care am fost informaţi informal că este în lucru la Poliţia Locală (la solicitarea noastră, iar răspunsul, aparent, ţine loc de adresă oficială că răspunsul întârzie).
Dar trebuie să recunoaştem că din trei cereri, la două am primit răspuns. Prima dintre ele cerea informaţii referitoare la care au fost societăţile amendate sau care au făcut obiectul unei anchete a poliţiei locale pentru afişaj ilegal în anul 2013 şi 2014 în Cluj-Napoca, respectiv care a fost cuantumul amenzilor în cazul panourilor publicitare pentru aceste firme. Pentru că centrul oraşului arată cum arată, mai degrabă ca un panou de afişaj decât a centru istoric. Răspunsul este demn de Institutul Naţional de Statistică. Pentru că, bineînţeles, „care” este sinonim (identic!) al lui „câte”.
„Cât? Câte?”
Biroul Mass-Media ne comunică numărul de mijloace publicitare verificate, numărul de procese verbale întocmite şi valoarea totală a amenzilor. ”A fost verificată pe raza municipiului Cluj-Napoca amplasarea de afişe publicitare în alte locuri decât cele autorizate, fiind încheiate 109 procese verbale de constatare a contravenţiei în valoare totală de 120.500 lei”, arată răspunsul. V-aţi prins, nu? Informaţie detaliată de te dă peste cap!
A doua solicitare a fost ceva mai complicată, drept pentru care probabil întregul departament s-a scurtcircuitat. Din cinci întrebări, am primit răspunsuri la una singură, cea mai simplă, şi care răspunde la, aţi ghicit!, „cât”, formula interogativă preferată de la primăria clujeană. Am cerut informaţii despre contractul semnat în urmă cu un an de Primăria Cluj-Napoca pentru servicii de publicitate cu societatea Amprenta Advertising. Pentru că, vrem, nu vrem, şi de la Primărie mâncăm o pâine, eram curioşi cum s-a împărţit caşcavalul, după ce administraţia a pus brişca în mâinile agenţiei clujene, mai ales având în vedere declinul încet dar sigur al print-ului local.
În dorul lelii
Despre subcontractanţii Amprenta Advertising, nimic! Despre facturile emise de firmă, cui au mers banii şi cum s-au împărţit, tot aşa. Comenzile plasate de Primărie pentru diferitele servicii de publicitate din contract, zero barat. Iar documentele anexate contractului-cadru sunt şi acum printr-un sertar uitat în primărie, pentru că documentul ataşat răspunsului, care cuprinde tocmai caietul de sarcini şi contractul cadru, disponibile pentru orice mirean pe site-ul Primăriei, nu cuprinde aceste anexe. Anexe în care apar exact acele publicaţii subcontractate de Amprenta de care întrebam şi noi. Am aflat doar atât: „Până în acest moment, Primăria municipiului Cluj-Napoca a emis comenzi către furnizorul de servicii în valoare de 50.167,11 lei. Instituţia noastră este, în acest moment, cu plata la zi a facturilor emise în baza contractului menţionat.” Ce anume este atât de secret sau de ce nu ştie tocmai Biroul Mass-Media ce materiale a trimis spre publicare şi unde, rămâne un mister.
Tot Clujul îl vede pe Emil Boc la TV, îl aude la radio, îi citeşte declaraţiile în presă. Astfel că întârzierea unor răspunsuri simple şi concise ţine deja nu de incompetenţă, ci chiar de rea-voinţă. Primarul ştie să urle la jurnalişti când „publică informaţii false”, purtătoarele de cuvânt ştiu să-şi dea ochii peste cap când jurnaliştii insistă pe o problemă la care nu au primit un răspuns de bun-simţ de la instituţie, şi atunci ne întrebăm, când or avea timp să-şi facă şi treaba şi de ce se simt jigniţi când cetăţenii ajung la presă ca „ultimă speranţă”. Păi unde să venim, dom’le, dacă în Primărie toate uşile sunt închise?
