O clujeancă a câştigat în instanţă daune de peste 50.000 de euro de la SC Dedeman SRL, firma care administrează lanţul de magazine de bricolaj. Compania patronată de fraţii Dragoş şi Adrian Pavăl a pierdut primul termen al procesului în care a fost dată în judecată de Juliana Uţiu. În martie 2019, femeia s-a împiedicat de un diblu metalic, de mărimea unui cui, în parcarea magazinului din Cluj-Napoca, iar în urma căzăturii şi-a rupt nasul de asfalt şi şi-a luxat umărul drept.

În 13 martie 2019, după ce a ieşit din magazinul Dedeman, Juliana Uţiu a vrut să traverseze parcarea pentru a ajunge la maşină. S-a împiedicat de un diblu înfipt în asfalt care ar fi trebuit să asigure un stâlpişor metalic. Clujeanca a căzut suferit o căzătură, fără a îşi putea proteja faţa, şi şi-a rupt nasul. Tot din cauza loviturii şi-a luxat umărul stâng, însă dislocarea a avut efecte timp de mai multe luni, perioadă în care abia şi-a putut folosi mâna. 

În martie 2022, ea a deschis un proces împotriva SC Dedeman SRL, după ce, anterior, negociase cu avocaţii magazinului de bricolaje acordarea unor daune, fără a ajunge la un consens.

În cererea de chemare în judecată ea a cerut 19.470,67 lei, cu titlu de daune materiale, reprezentând contravaloarea prejudiciului material rezultat din cheltuielile ocazionate cu îngrijirea medicală, 2.700 euro, cu titlu de daune materiale, reprezentând beneficiu nerealizat, respectiv contravaloarea echivalentului câștigului din muncă nerealizat, aferent perioadei 01.04.2019 – 30.06.2019 şi 200.000 euro cu titlu de daune morale.

Potrivit actelor medicale depuse la dosar pentru a demonstra suferinţele îndurate sunt înşirate, pe aproximativ două pagini, afecţiunile şi complicaţiile medicale suferite de Uţiu de pe urma căzăturii. A purtat orteză timp de aproximativ 3 luni şi a făcut kinetoterapie de recuperare pentru o perioadă de şase luni . Perioada de recuperare s-a estimat până la un an, fiind menţionată posibilitatea ca ea să rămână cu un deficit de sensibilitate şi/sau mobilitate. În urma căzăturii, clujeanca a prezentat leziuni care au necesitat, din punct de vedere medico-legal, 45 – 50 zile de îngrijire medicală. Ulterior, potrivit evaluării medicale de specialitate, mobilitatea activă a umărului drept şi a întregului membru este de aproximativ 60%.

Pe de altă parte, avocaţii Dedeman au arătat, în principiu, că dacă ea s-ar fi uitat pe unde merge accidentul putea fi evitat.

”(…) reclamanta a ignorat regulile de circulație din spațiul organizat în afara magazinului, acționând în mod voluntar, cu ignorarea măsurilor, fapt ce a contribuit la producerea incidentului soldat cu vătamare corporală. Reclamanta putea să evite producerea evenimentului dacă era atentă la deplasarea sa şi ar fi respectat regulile de circulație marcate în parcarea magazinului”, se arată în actele dosarului. Practic, reprezentanţii Dedeman au transmis că, în pofida faptului că obiectul de care s-a împiedicat este de mărimea unui cui, uitat accidental înfipt în asfalt, şi ea are o parte din vină pentru că nu a respectat regulile de circulaţie din parcare. 

Pietonii ar trebui să leviteze prin parcarea de la Dedeman

În pofida faptului că reprezentanții Dedeman au atras atenția că pietonii din parcare pot folosi un culoare destinat lor, în realitate acesta nu există.

”(…) nu imobilul în sine sau materialul asfaltic conţinând diblul metalic a produs, ca atare, un prejudiciu reclamantei, ci acesta a survenit în contextul în care nu s-au adoptat măsurile cuvenite pentru înlăturarea obstacolului, aşa încât să se evite orice consecinţe vătămătoare şi nici nu s-a semnalizat corespunzător prezenţa sa în asfalt. (…) 

În realitate, nu există un culoar dedicat exclusiv pietonilor, care să poată fi utilizat de aceştia, pentru a ajunge la oricare dintre locurile de parcare din cadrul magazinului. Rezultă că, în mod evident, se impune tranzitarea spaţiilor destinate circulaţiei şi staţionării vehiculelor. Or, aceasta presupune efectul direct că nu i se poate imputa reclamantei că şi-a schimbat direcţia de mers prin locul afectat parcării autoturismelor şi nici că ar fi omis a respecta regulile de circulaţie din parcare”, este concluzia la care a ajuns judecătorul dosarului. 

În final, SC Dedeman SRL a fost obligată să îi plătească clujencei peste 50.000 de euro.

”Obligă pârâta să achite reclamantei suma de 20633,67 lei cu titlu de daune materiale, actualizată cu indicele de inflaţie la data plăţii, împreună cu dobânda legală penalizatoare aferentă, calculată de la data rămânerii definitive a hotărârii şi până la achitarea integrală. Obligă pârâta să achite reclamantei suma de 2700 euro, în echivalent lei la data plăţii, cu titlu de daune materiale, reprezentând beneficiu nerealizat, actualizată cu indicele de inflaţie la data plăţii, împreună cu dobânda legală penalizatoare aferentă, calculată asupra sumei în lei, de la data rămânerii definitive a hotărârii şi până la achitarea integrală. Obligă pârâta să achite reclamantei suma de 50000 euro, în echivalent lei la data plăţii, cu titlu de daune morale, actualizată cu indicele de inflaţie la data plăţii, împreună cu dobânda legală penalizatoare aferentă, calculată asupra sumei în lei, de la data rămânerii definitive a hotărârii şi până la achitarea integrală”, arată soluția instanței. 

Dedeman a mai plătit daune pentru clienții accidentați

Acsta nu este singurul caz în care clienții Dedeman au câștigat daune în urma faptului că au sufeit accidente în timp ce erau la cumpărături. Alexandru Cristian Viciu a câștigat în urma unui proces daune morale de 50.000 de lei de la firma fraților Pavăl. Reclamantul ceruse un milion de lei (600.000 lei daune materiale și 400.000 lei daune morale). La data de 29 septembrie 2018, se afla în magazinul Dedeman Băneasa din București pentru a cumpăra materiale de construcție, moment în care ”La raionul cu țevi metalice, după ce a luat din raft ce avea nevoie, fără a acționa în vreun fel asupra celorlalte produse rămase la raft, i-au căzut în cap, în zona frontală și cea parietală, două țevi metalice cu dimensiune 60x40x2, lungi de 2 metri (rectangular), acestea fiind așezate la o înălțime considerabilă.”

Printr-o sentință definitivă, din noiembrie 2018, firma patronată de frații Pavăl a fost obligată la plata a 6.000 de euro daune morale către un bărbat din Iași. Adrian Alexie s-a plâns în fața judecătorilor că, în data de 16 iulie 2013, în timp ce se afla în magazinul acestei firme din Valea Lupului-Iași, fiind la casierie, o coală de tablă aflată în căruciorul unui alt client a căzut şi l-a tăiat la un picior. Colile nu fuseseră așezate corect, iar anterior un angajat Dedeman îl atenționase pe acel client asupra acestui lucru, Alexie reproșând celor de la Dedeman că angajatul respectiv nu a oprit-o pe acea persoană şi nu i-a interzis să mai circule astfel prin magazin. Dedeman s-a apărat afirmând că ”dat fiind specificul produselor ce se vând în magazinele sale, nu poate asigura (şi nici nu are o asemenea obligaţie prin lege) paza fiecărui client şi instructajul fiecărui client cu privire la manevrarea produselor aflate pe suprafaţa de vânzare”, iar judecătorii au catalogat societatea drept parțial responsabilă de incident. În primă instanță, Alexie obținuse daune de 10.000 de euro.

13 COMENTARII

  1. Firma trebuie să inițieze o acțiune în regres pentru recuperarea pagubei de la angajații vinovați. Dar dacă acțiunea se aplică precum magistraților vinovați de pagube de multe milioane de lei, este apă de ploaie.

  2. Pe bune??? Uauuu maine merg si eu in dedeman poate imi pica ceva de pe raft in cap sau poate cu zapada asta alunec si imi rup un picior in parcare. Voi cere 2 mil de euro despăgubiri sa traiasca si nepotii mei regeste!!!

    • Și încă odată s-a demonstrat că domnia și prostia se plătesc în viață…doar că în cazul de față este vorba de a doua variantă! Mai nou dacă ești prost de dai în gropi…primești 50 000€

  3. Regretabil,toate întâmplările neplăcute
    Fata de situațile prezentate eu nu as mai vinde in sistem autoservire produse mari metalice care pot produce accidente de manipulare sau de raft

  4. Este prea putin pentru Dedeman,fiindca nu prea respecta clientii.Fratii Pavăl cred ca nici nu le stiu pe toate cite se petrec la nivel de magazine.Vinzatorii se comporta de parca clientii ar avea obligatii sa dea explicatii,un fel de ,,hai sictir”daca ceri mai multe relatii .Pacat ca nu au o concurenta mai mare,daua-r falimentu-n ei.

  5. Mai berila nu trebuie sa cauti magazinul Dedeman,in orice magazin ai dreptul la despagubiri daca din vina angajatilor sau a activitatii din magazin ai suferit un accident sau pagube materiale.Magazinele cu actionariat din occident au o polita de asigurare pentru raspundere civila din care se achita pagubele materiale si morale.

    • Voi astia care sunteti de partea Dedeman, daca va pica voua ceva. Imediat cereti ajutor si plangeti ca miei in ajunul pastelui. Din cauza unora ca voi tara este patetica la respecat reguli. Pt ca voi sustineti

      ‘Lasa boss, merge si asa!’

      Inculti sunt multi romani si o zic statisticile, peste 80% fara studii superioare sau bac. Ce si cine sa comenteze… Evident ca prostii!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.