Percheziţiile la cele cinci adrese din Capitală vizează destructurarea unui grup infracţional, la finalul acestora urmând să fie duse la audieri şase persoane.
Anchetatorii au stabilit că, în perioada 2011-2013, membrii grupării au racolat persoane cu posibilităţi financiare reduse, pe numele cărora au înfiinţat societăţi comerciale.
După ce au preluat societăţile pe numele intermediarilor, membrii grupării au cumpărat materiale de construcţii în cantităţi mari, prin achiziţii intracomunitare. Mărfurile au fost apoi comercializate pe piaţa internă, fără ca în evidenţele contabile să fie operate tranzacţiile economice efectuate, a precizat Poliţia Capitalei.
Poliţiştii bucureşteni specializaţi în investigarea fraudelor verifică şi eventuala implicare a suspecţilor în activităţi infracţionale pe linia spălării de bani.
Prejudiciul adus bugetului de stat de către membrii grupării a fost estimat la peste 750.000 de euro.