În cursul acestei dimineți, polițiștii fac mai multe percheziții în cluj și alt județe din țară într-un dosar în care ar fi vizat Regele Cioabă.

Polițiștii din Mehedinți, sub coordonarea celor ai Direcției de Investigare a Criminalității Economice a Poliției Române, efectuează miercuri dimineață 28 de percheziții la persoane bănuite că ar fi cauzat un prejudiciu de peste 5 milioane de euro, prin evaziune fiscală și spălarea banilor, urmând să fie puse în aplicare 32 de mandate de aducere, potrivit IGPR.

Activitățile se desfășoară în județele Mehedinți, Timiș, Argeș, Cluj, Sibiu, Hunedoara, Dolj, Gorj și în municipiul București.

Conform unui comunicat de presă transmis de Poliția Română, din cercetări a reieșit că, în perioada 2009 — 2014, reprezentanții mai multor societăți comerciale ar fi creat un circuit infracțional evazionist bazat pe un sistem financiar-bancar fraudulos, în scopul eludării obligațiilor fiscale.

Cei în cauză ar fi înregistrat în contabilitatea societăților comerciale controlate mai multe facturi fiscale care ar fi avut la bază operațiuni comerciale fictive, în valoare totală de peste 18,4 milioane de euro, pentru care ar fi dedus ilegal TVA și ar fi diminuat artificial impozitul pe profit.

Prejudiciul cauzat bugetului de stat a fost estimat la peste 5 milioane de euro.

Ulterior, prin intermediul societăților comerciale controlate, ar fi fost supuse procesului de spălare a banilor toate aceste sume. Astfel, ar fi fost efectuate depuneri succesive de valori monetare, urmate de retrageri imediate sau de rularea acestora prin conturi bancare ale societăților, pentru disimularea provenienței ilicite a banilor.

32 de persoane vor fi conduse la sediul Inspectoratului de Poliție Județean Mehedinți, pentru audieri.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.