Polițiștii de investigații criminale din Cluj, Timiș și Hunedoara sub coordonarea Direcției de Investigații Criminale – I.G.P.R. au efectuat, astăzi, percheziții la locuințele a cinci persoane din Timișoara, suspectate că ar fi sustras bani din bancomate.

La data de 4 decembrie a.c., polițiștii Serviciului de Investigații Criminale din cadrul I.P.J. Cluj, împreună cu cei de la I.P.J. Timiș și I.P.J. Hunedoara, sub coordonarea Direcției de Investigații Criminale — I.G.P.R., au efectuat percheziții la locuințele a cinci persoane, cu vârste între 23 și 44 de ani, toate din municipiul Timișoara, suspectate de furt calificat și distrugere.

În fapt, cei cinci sunt suspectați că, în luna iunie a.c., folosind un card aparținând unei unități bancare, ar fi efectuat mai multe retrageri frauduloase de sume cuprinse între 20 lei și 1.800 de lei, din ATM-uri situate în Sibiu, Mediaș, Turda, Cluj-Napoca, Oradea, Deva, Alba Iulia, Orăștie, Dobra și Simeria.

Valoarea totală a prejudiciului cauzat se ridică, până în prezent, la aproximativ 40.000 de lei.

În urma efectuării perchezițiilor, au fost ridicate mai multe mijloace de probă, iar suspecții depistați au fost conduși la sediul I.P.J. Cluj, pentru audieri și luarea măsurilor ce se impun.

Acțiunea a beneficiat de suportul de specialitate al Direcției Operațiuni Speciale — I.G.P.R..

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.