Femeilor le plac băieţii răi şi sexoşi, însă după ce aceştia îşi dau arama pe faţă caută băieţi buni cu care să convieţuiască şi să le salveze de cei din prima categorie! Însă, de cele mai multe ori, lucrurile scapă de sub control şi „răii” ajung să administreze bătăi noilor iubiţi, dacă nu cumva ”le rup” şi pe ele! Un astfel de incident, în prima variantă, a avut loc duminică dimineaţă, într-o parcare din municipiul Dej, chiar în faţa blocului unei tinere, unde noul iubit a adus-o pe aceasta după o noapte petrecută la discotecă. Iar „fostul”, un recidivist, a fost cât pe ce să-i distrugă pe toţi, inclusiv pe mama fetei – dar s-a mulţumit să-i aplice o corecţie rivalului şi să-l ameninţe cu moartea în caz că nu-i lasă fata.


Ciprian este un băiat în vârstă de 20 de ani, om liniştit şi cumsecade – după cum  îl
trădează chipul – de profesie mecanic auto la Dej. Mărturiseşte, pe culoarele I.M.L.Cluj, că sâmbăta trecută  a muncit toată ziua la atelier, după care şi-a scos la discotecă noua iubită, ca s-o distreze – tocmai în oraşul învecinat, Gherla. Au evitat oraşul lor, Dejul, pentru a nu se întâlni cumva cu fostul prieten al fetei, Silviu, recidivist, ins capabil de orice pentru a se răzbuna pe ea pentru că l-a părăsit – şi care, mai nou, o terorizează, mai ales de când a apărut el în viaţa tinerei femei. Însă, de ce le-a fost teamă, cei doi n-au scăpat: după o noapte de zbânţuială Ciprian a adus-o acasă, duminică, pe la ora cinci dimineaţa, parcându-şi maşina în faţa blocului ei. Povesteşte băiatul, bine „şifonat” în zona feţei: „Am rămas cu ea în maşină, două-trei minute, înainte să se dea jos şi să intre în bloc. Brusc, m-am trezit că apare fostul său prieten, îmi deschide portiera şi începe să mă ia la pumni şi picioare, acolo unde mă aflam, pe locul şoferului. Apoi a încercat să mă tragă afară, însă nu a reuşit acest lucru, fiindcă eu m-am prins de volan. A ieşit maică-sa şi a întrerupt bătaia la care – deşi iniţial a vrut s-o bată şi pe ea – individul a renunţat şi a plecat zicându-mi să-i las femeia în pace şi să nu-mi mai vadă faţa, altminteri mă omoară. Dar nu înainte de a-mi lua mobilul din trapa portierei şi a mi-l sparge de asfalt”. Povesteşte apoi că tânăra ajunsese cu timpul terorizată de fostul prieten, recidivist periculos, şi arată că fata tremura de frică atunci când vorbea la telefon cu respectivul, asta pentru că insul o bombarda cu telefoanele, zi-noapte, el fiind martor la câteva din aceste convorbiri. „N-am înţeles la început de ce tremură din tot trupul, ca varga, când vorbeşte cu el – şi am întrebat-o ce se petrece – însă ea mi-a spus că aşa tremură ea. Însă, curând mi-am dat seama că e pur şi simplu paralizată în acele clipe”, arată tânărul. După plecarea agresorului, Ciprian s-a deplasat la sediul poliţiei iar de acolo la secţia de Urgenţă a Spitalului Muncipal Dej. Tânărul este poftit, curând, în cabinetul de consultaţii al instituţiei, de unde se întoarce cu un certificat în care legiştii i-au recomandat între şapte şi opt zile de îngrijiri medicale.  Adaugă apoi, împăturindu-şi hârtia, înainte de a părăsi instituţia medicală clujeană: ”Din fericire ea va veni ca martor la Tribunal – şi de asemenea şi mama ei doreşte acest lucru – fiindcă intenţionăm ca, pe lângă plângerea penală să cerem ordin de restricţie, pentru acest individ, deoarece considerăm că, deja, ne pune în pericol viaţa”. Apoi, salutând respectuos urcă în viteză treptele instituţiei, îndreptându-se spre ieşire…

„În această cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunii de lovire sau alte violenţe. Poliţia efectuează cercetări în vederea clarificării aspectelor sesizate şi a participării celor implicaţi”, a declarat, pentru Gazeta de Cluj, Traian Morar, purtător de cuvânt al I.P.J.Cluj.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.