Autorităţile consideră că măsurile luate pe perioada de desfăşurare a Untold fac din acesta cel mai sigur festival din Europa, după cum a explicat şeful Direcţiei Ordine şi Siguranţă Publică din cadrul Inspectoratului General al Jandarmeriei Române, Liviu Uzlău, marţi, într-o conferinţă de presă.
Pe parcursul celor patru zile ale evenimentului, peste 1.100 de jandarmi, poliţişti, pompieri şi cadre medicale vor asigura măsurile de ordine, de siguranţă publică şi de sănătate. De asemenea, pentru urmărirea perimetrului în care are loc festivalul, vor fi montate 70 de camere video de supraveghere.
„Untold este cel mai sigur festival din România, am reuşit să creăm cea mai eficientă siguranţă a spectatorilor din Europa. Misiunea este un sistem integrat, un parteneriat între mai multe instituţii. Avem forţe suficiente, 500 de jandarmi pe zi. Vor veni în sprijin colegi de la Gruparea Mobila de Jandarmi Târgu Mureş. De asemenea, vor fi instalate peste 70 de camere video de supraveghere pe întreg perimetrul festivalului, separate de cele ale stadionului Cluj Arena, care ne ajută pentru identificarea şi probarea unor fapte antisociale”, a spus Uzlău.
Acestora li se vor adăuga 450 de poliţişti de la diverse structuri şi 120 de pompieri. De asemenea, 60 de cadre medicale vor sigura asistenţa din spitalul mobil care va fi instalat în perimetrul festivalului, numărul fiind considerat suficient pentru a se putea face faţă intervenţiilor, care din experienţa anilor trecuţi se ridică la câteva zeci de cazuri pe zi.
La conferinţa de presă organizată marţi a participat şi directorul general al Untold, Bogdan Buta, care a declarat, la rândul său, că este aşteptată prezenţa la Cluj, pentru festival, a aproximativ 350.000 de persoane. Festivalierii provin, pe lângă România, din alte 75 de ţări, de la Noua Zeelandă până la Hong Kong, Africa de Sud, Argentina sau Canada.
Anul acesta vor fi amplasate, în total, 10 scene, pe care vor performa 250 de artişti.
Organizatorii le reamintesc festivalierilor că există câteva reguli stricte pe care trebuie să le respecta la intrarea în perimetrul festivalului şi, mai ales, pentru accesul în Cluj Arena, unde se află scena principală a festivalului. Ei au făcut apel la participanţi să nu aducă bagaje voluminoase, să se supună controlului la porţile de acces şi să nu folosească drone pentru a filma festivalul.