În zilele de 4 şi 5 august, poliţiştii au acţionat pe lacurile de acumulare Beliş – Fântânele şi Tarniţa pentru prevenirea şi combaterea activităţilor ilicite din domeniul transportului naval, silviculturii, pisciculturii şi protecţiei mediului.

În urma activităţilor desfăşurate, au fost constatate 6 infracţiuni prevăzute şi pedepsite de legea nr. 191/2003, privind infracţiunile la regimul naval şi au fost aplicate 3 sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 1.000 de lei. Contravenţiile aplicate au vizat încălcări ale legislaţiei privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi comerciale ilicite şi şi a celei privind regimul transporturilor navale.

De asemenea, pe malurile celor două lacuri au fost identificate peste 100 de ambarcaţiuni de agrement, motovehicule nautice şi pontoane plutitoare propulsate, care nu prezentau elemente de înmatriculare sau înregistrare, motiv pentru care i s-a solicitat reprezentantului Oficiului de Căpitănie Dej să ia măsurile necesare punerii în legalitate, conform legislaţiei în vigoare.

Razia polițiștilor vine la scurt timp după ce Adrian Zaharia, fostul șef al APIA Cluj, a dispărut în 21 iulie în lacul Beliş – Fântânele, după ce acesta a căzut dintr-o barcă. A fost căutat timp de 10 zile, însă fără rezultat. Acesta poate fi declarat mort prin hotărâre judecătorească abia după 2 ani dacă până atunci cadavrul nu este scos la suprafaţă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.