Peste 100 de hectare de la Sic, din zona cunoscută drept Delta Ardealului, au luat fost aseară, flăcările fiind observate de localnici care au apelat serviciile de urgență.
Pompierii au intervenit pentru a controla mai multe focare, care nu au fost lichidate complet. În zona în care s-a intervenit nu se mai manifestau la finalul operațiunilor arderi cu posibilități de propagare, potrivit Gherla Info. .
Incendiile au avut loc într-o vale fără posibilitate de acces, cunoscută ca zonă unde revin aceste arderi necontrolate în fiecare an, din cauza efectuării lucrărilor de igienizare a pășunilor fără măsurile de prevenire corespunzătoare.
În zonă se află Stufărișurile de la Sic care alcătuiesc o arie protejată de interes național, de tip avifaunistic. Rezervația naturală a fost declarată arie protejată și se întinde pe o suprafață de 2 ha. Aria protejată reprezintă o zonă umedă în lunca văii Fizeșului – afluent de dreapta al Someșului Mic, alcătuită din mlaștini, iazuri și luciu de apă, cu vegetație de stuf și papură.
Stufărișurile adăpostesc și asigură condiții de hrană, cuibărire și viețuire pentru o mare diversitate de păsări migratoare de baltă, de pasaj sau sedentare, printre care corcodelul mic, buhaiul de baltă, stârcul cenușiu, lișița, presura, cufundarul polar, nagâțul, pițigoiul moțat, câneparul, lăcarul mare sau șorecarul comun.