Peste 87.000 de persoane au sunat, în perioada 31 decembrie 2023 – 2 ianuaeie 2024, la numărul unic de urgență 112. Apelurile s-au întețit în preajma Anului Nou, fiind înregistrată la data de 1 ianuarie o medie națională de 22 de apeluri pe minut.
Potrivit unui comunicat transmis, miercuri, de Biroul de presă al Serviciului de Telecomunicaţii Speciale, operatorii STS ai Serviciului de urgenţă 112 au preluat şi procesat 87.145 de apeluri, între 31 decembrie 2023 şi 02 ianuarie 2024, iar 62,31% dintre acestea (54.300 de apeluri) au constituit cazuri de urgenţă şi au necesitat intervenţia agenţiilor specializate – Ambulanţă, Poliţie, Pompieri, SMURD, Jandarmerie sau Salvamont.
Un număr de 1.395 de apeluri la 112 au vizat utilizarea de petarde, artificii sau alte materiale pirotehnice şi au generat evenimente privind ordinea şi siguranţa publică, distrugeri de bunuri, răniri, arsuri şi incendii.
Prima zi din an a fost şi cea mai solicitantă pentru operatorii STS care au fost la datorie în perioada minivacanţei de Revelion.
Pe data de 1 ianuarie 2024 s-au înregistrat, în medie, 22 de apeluri pe minut, la nivel naţional.
Cele mai multe cazuri anunţate la 112 în cele trei zile care au marcat trecerea în Noul An au reprezentat urgenţe medicale. 28.064 de apelanţi au solicitat intervenţia Ambulanţei pentru diferite probleme medicale, afecţiuni digestive sau respiratorii, persoane inconştiente sau persoane căzute în locuri publice.
În acelaşi timp, la 112 s-au primit 875 de apeluri care anunţau incendii sau alte evenimente din competenţa echipajelor de pompieri şi 1.464 de cazuri au vizat ordinea şi siguranţa publică, fiind transferate către Poliţie sau Jandarmerie.
În cele trei zile din preajma Anului Nou, 98 de apeluri au anunţat situaţii de urgenţă sau incidente în care au fost implicaţi turişti aflaţi pe pârtii sau trasee montane.
În perioada 31.12.2023 – 02.01.2024, la 112 au fost 809 apeluri care anunţau evenimente rutiere, 18 dintre acestea fiind efectuate în mod automat de la bordul maşinilor prin sistemul de comunicaţii eCall. Reamintim că, în cazul producerii unui accident rutier, sistemele eCall instalate pe autoturismele de generaţie nouă sună automat la 112 şi transmit informaţiile utile echipajelor de salvare.
Citește și: De la 1 ianuarie, Poliţia Română intoduce Clujul într-un sistem de supraveghere big brother