Potrivit ISU Cluj, pompierii militari au intervenit în ultima săptămână pentru a stinge peste 20 de incendii de vegetație uscată, acestea reprezentând jumătate din totalul incendiilor de acest fel, înregistrate de la începutul acestui an.

”Reamintim cetățenilor faptul că modul incorect de a igieniza terenurile agricole reprezintă una dintre cauzele incendiilor ce pot provoca pierderi materiale însemnate sau chiar adevărate tragedii”, transmite ISU Cluj.

Astfel, pompierii clujeni au reușit să intervină și să evite extinderea flăcărilor ce au cuprins vegetația uscată din localitățile Cluj-Napoca, Florești, Dej, Turda. Băișoara, Leghia, Nireș, Luna, Cheia, Nădășelu, Corpadea, Șaula și Buru. În aceste cazuri, intervenția este necesară pentru a evita extinderea flăcărilor la zonele împădurite, imobilele sau bunurile materiale aflate în apropierea terenurilor aprinse și apoi lăsate nesupravegheate.

Incendiile de vegetație sunt un pericol ce trebuie conștientizat!

Utilizarea focului deschis de către persoane neindentificate reprezintă principala cauză probabilă a mistuirii a peste 100 de hectare de vedegație uscată. Totuși, din fericire, nu au existat victime, iar datorită intervenției prompte a pompierilor flăcările nu au ajuns să cuprindă și locuințe. Arderile de vegetație sunt interzise, iar nerespectarea prevederilor legale se sancționează cu amezni de până la 2.500 lei. Arderea miriștilor, vegetației uscate și resturilor vegetale se efectuează numai după obținerea permisului de lucru cu focul, document eliberat de către Șeful Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență constituit la nivelul autorităților publice locale sau persoana desemnată în acest sens și cu respectarea următoarelor reguli și măsuri pentru utilizarea focului deschis:

  1. Utilizarea focului deschis în locuri cu pericol de incendiu, pe timp de vânt, de uscăciune avansată este interzisă;
  2. Utilizarea focului deschis nu se admite la distanțe mai mici de 40 m față de locurile cu pericol de explozie (gaze și lichide combustibile, vapori inflamabili, explozivi etc.), respectiv 10 m față de materiale sau substanțe combustibile (lemn, hârtie, textile, carton asfaltat, bitum, ulei etc.) fără a fi supravegheat și asigurat prin măsuri corespunzătoare;
  3. Arderea resturilor vegetale, gunoaielor, deșeurilor și a altor materiale combustibile se face în locuri special amenajate ori pe terenuri pregătite, cu luarea măsurilor ce se impun pentru împiedicarea propagării focului la vecinătăți, asigurând supravegherea permanentă a arderii și stingerea jarului după terminarea activității;
  4. Arderea vegetației uscate și a resturilor vegetale se execută cu respectarea următoarelor prevederi generale: – condiții meteorologice fără vânt; – colectarea în grămezi a vegetației uscate şi a resturilor vegetale în cantități astfel încât arderea să poată fi controlată; – executarea arderii în zone care să nu permită propagarea focului la fondul forestier/construcții și să nu afecteze rețelele electrice, de comunicații, conductele de -transport gaze naturale, produsele petroliere ori alte bunuri materiale combustibile; – curățarea de vegetație a suprafeței din jurul fiecărei grămezi pe o distanță de 5 m; – desfășurarea arderii numai pe timp de zi; – asigurarea mijloacelor și materialelor pentru stingerea eventualelor incendii; – supravegherea permanentă a arderii; – stingerea totală a focului înainte de părăsirea locului arderii.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.