Peste 220 de jandarmi din cadrul Grupării de Jandarmi Mobile Cluj-Napoca, în cooperare cu poliţişti şi pompieri, vor asigura măsuri de ordine şi siguranţă publică în zona de desfăşurare a activităţilor ocazionate de procesiunea ce va avea loc la Mănăstirea Nicula

Pentru desfăşurarea într-un climat de siguranţă publică a manifestării religioase din perioada 14-15 august a.c. prilejuită de Hramul „Adormirea Maicii Domnului” a Mănăstirii Nicula, peste 220 de jandarmi din cadrul Grupării de Jandarmi Mobile Cluj-Napoca vor asigura măsurile de ordine publică în zonă.

Jandarmii vor fi prezenţi încă din data de 13.08.2018, atât pe traseele de afluire-defluire, în zona mănăstirii şi în interiorul acesteia, cât şi pe timpul procesiunii religioase, de la Biserica Sfântul Nicolae din Gherla la Mănăstirea Nicula, pentru evitarea producerii oricăror fapte de natură antisocială.

Măsurile luate vor viza instituirea unor dispozitive preventive şi reactive, prin acţiuni de patrulare, observare, supraveghere şi la nevoie, de intervenţie, atât în proximitatea locului de desfăşurare a evenimentului, cât şi pe traseele care converg către locaţia evenimentului.

Gruparea de Jandarmi Mobilă Cluj-Napoca recomandă participanţilor să respecte indicaţiile forţelor de ordine, să evite consumul de alcool, să îşi supravegheze obiectele de valoare deţinute şi să evite implicarea în orice fel de incident.

În cazul în care sunt victime ale unor fapte antisociale sau observă producerea unor astfel de fapte, cetăţenii se pot adresa direct jandarmilor aflaţi în dispozitivele de ordine publică sau pot solicita sprijin la numărul unic pentru apeluri de urgenţă 112.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.