În ultimii 6 ani, doar 38 judecatori şi 16 procurori au intrat în vizorul Inspecţiei judiciare din cadrul Consiliul Superior al Magistraturii. Inspectorii CSM au exercitat acţiunile disciplinare asupra acestor magistraţi pentru abateri făcute pe art. 99, litera h) pentru îndeplinirea sarcinilor de serviciu cu neglijenţă sau rea-credinţă. Din nefericire pentru cititori şi justiţiabili, Inspecţia judeciară a anonimizat atât numele instanţelor cât şi cel al judecătorilor, dar cu siguranţă cei nedreptăţiţi de magistraţii respectivi îşi pot recunoaşte cazul.
Conform purtătorului de cuvânt al CSM, Monica Prejmereanu, faptul că în rapoartele judiciare ale instituţiei numele magistraţilor găsiţi vinovaţi de diverse nereguli sunt anonimizate, ţine de o regulă interioară a Inspecţiei CSM condusă de magistratul Mihaela Tropcea. “Este o chestiune legată de politica de anonimizare pe care o are Inspecţia judiciară, însă dacă se face o cerere pe Legea 544/2001 cred că numele magistraţilor pot fi puse la dispoziţie”, a spus Monica Prejmereanu, purtătorul de cuvânt al CSM. Cu toate acestea, chiar dacă reporterii Gazeta de Cluj au trimis CSM-ului solicitări în care se cerea numele magistraţilor care au fost în atenţia Inspecţiei Judiciare, răspunsul a venit tot cu datele solicitate anonimizate.
Judecători
R.M. – Tribunalul B. Art. 99 lit. h) teza a II-a, sancţionat cu avertisment.
S-a reţinut că judecătorul nu a respectat prevederile legale referitoare la dispunerea măsurilor pregătitoare judecăţii şi soluţionarea incidentelor procedurale, la activitatea ulterioară încheierii dezbaterilor şi menţionarea în condica de şedinţă a soluţiilor pronunţate, precum şi la calitatea motivării hotărârilor judecătoreşti, fapt ce a condus la apariţia unor disfuncţionalităţi în activitatea Judecătoriei B.
G.I. – Judecătoria M. 99 lit. h sancţionat cu avertisment, pt. abaterea disciplinară prev. de art. 99 lit. h)
S-a reţinut că judecătorul a avut o atitudine sfidătoare la adresa conducerii instanţei, a acordat consultaţii juridice justiţiabililor, a ameninţat salariaţii instanţei că îi concediază.
T.M. – Judecătoria T.M. Art. 99 lit. i) şi h) sancţionat cu diminuarea indemnizaţiei cu 15% pe 2 luni
S-a reţinut că judecătorul figura în evidenţele instanţei, la data de 21 martie 2006, cu un număr de 217 hotărâri judecătoreşti neredactate, pronunţate în perioada mai-decembrie 2005, în condiţiile în care acesta a participat la un număr de şedinţe şi a pronunţat un număr de hotărâri aproximativ egal cu ceilalţi judecători, judecând doar cauze civile spre deosebire de majoritatea colegilor care aveau repartizate şi cauze penale, iar începând cu data de 1 februarie 2005 a îndeplinit şi atribuţii de judecător delegat la organul financiar local, soluţionând cererile de acordare a personalităţii juridice asociaţiilor de proprietari.
Ţ.S.- Judecătoria N. Art. 99 lit. h) teza a II-a sancţionat cu avertisment
Judecătorul a modificat minutele pronunţate în două dosare penale adăugând la pedeapsa aplicată iniţial, cifra ”0”, cu ignorarea flagrantă a dispoziţiilor regulamentare. Ulterior efectuării menţiunilor corespunzătoare cu privire la aceste sentinţe, atât în condica şedinţelor de judecată, cât şi în registrul de executări penale, judecătorul a modificat minutele din dosare, în sensul că a adăugat câte un „0” la sumele iniţiale pentru ca pedepsele aplicate să se încadreze în limitele prevăzute de lege.
P.I. – Tribunalul B. Art. 99 lit. h) teza a II-a sancţionat cu avertisment
S-a reţinut că judecătorul nu s-a pronunţat asupra legalităţii şi temeiniciei măsurii arestării preventive, cu consecinţa punerii în libertate a unuia dintre inculpaţi
S.E. – Judecătoria V., sancţionat cu diminuarea indemnizaţiei cu 15% pe 3 luni
Judecătorul a creat o mapă în care păstra încrisurile originale depuse de părţi în diferite cauze, faptă ce a avut drept consecinţă pierderea a două astfel de înscrisuri.
B. L. – Judecătoria S.M. Art. 99 lit. h) teza I, sancţionat cu – mutare disciplinară pentru 3 luni, la Judecătoria Bozovici
S-a reţinut că judecătorul a refuzat să înregistreze pe rolul judecătoriei SM două acţiuni de chemare a sa în judecată.
B.I. – Tribunalul C.S. Art. 99 lit. h) teza a II-a sancţionat cu avertisment
Pârâtul – judecător sindic, investit cu soluţionarea dosarului nr. 4992/COM/1999, a primit la data de 04.09.2007 cererea de recurs formulată de petiţionara bancă comercială împotriva sentinţei comerciale nr. 930/JS/07.06.2007 şi a înaintat-o Curţii de Apel Y la
data de 29.01.2008.
F.A. – Judecătoria C. Art. 99 lit. h) teza I sancţionat cu avertisment
S-a reţinut că judecătorul a modificat minuta hotărârii pronunţată într-un dosar civil, după înscrierea ei în condica de şedinţă şi în evidenţele electronice ale instanţei, fără a semna respectivele modificări, contrar dispoziţiilor art. 265 din Codul de procedură civilă.
T.M. – Judecătoria T.M. Art. 99 lit. h) teza a II-a sancţionat cu excluderea din magistratură
Judecătorul, în 3 dosare penale a pronunţat soluţia în sala de judecată, imediat după acordarea cuvântului la dezbateri, fără a delibera în secret şi fără a întocmi în prealabil o minută, precum şi că în dosarul penal nr. 8218/2007 al Judecătoriei, după pronunţarea soluţiei de condamnare a inculpatului la amendă penală, ulterior, printr-o încheiere de îndreptare eroare materială, a modificat soluţia, în sensul achitării aceluiaşi inculpat, pentru aceeaşi faptă.
T.M. – Tribunalul B. Art. 99 lit. h) teza a II-a sancţionat cu diminuarea indemnizaţiei de încadrare lunară brută cu 15% pe 3 luni (în acest caz, magistratul a contestat sancţiunea şi a câştigat)
Judecătorul, la datele de 10.12.2007, 11.02.2008, 12.03.2008 şi 11.04.2008, a soluţionat între termenele de judecată, în camera de
consiliu şi fără participarea procurorului, cererile formulate de inculpaţii X şi Y, privind încuviinţarea părăsirii ţării, în condiţiile în care, faţă de aceştia, se dispusese anterior înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi ţara (inculpat X) şi respectiv liberarea provizorie pe cauţiune (inculpat Y). Încuviinţarea cererilor de părăsire a teritoriului ţării s-a făcut de către judecător printr-o rezoluţie înscrisă pe respectivele cereri, fără a încunoştinţa în prealabil procurorul de data stabilită pentru judecată, ulterior, predând cererile pe care înscrisese rezoluţiile grefierului de şedinţă, a întocmit încheieri şi a solicitat acestuia să contacteze pe unul dintre procurori în vederea menţionării lui în cuprinsul actului procedural şi consemnării retroactive a concluziilor.
A. I. – Judecătoria C. Art. 99 lit. i) şi h) teza a II-a sancţionat cu avertisment
Nu a manifestat interes pentru redactarea în termen a hotărârilor, nu a ţinut o evidenţă strictă a circuitului administrativ jurisdicţional al dosarelor, nu a predat în toate situaţiile conceptele spre motivare, nu a dat îndrumări grefierului de şedinţă, nu l-a controlat şi nu a anunţat conducerea instanţei despre modul defectuos de lucru al acestuia, a lăsat la latitudinea acestuia care anume hotărâri să fie redactate, nu a predat ori nu a explicat care anume formular urma să fie folosit de grefier (în măsura în care acest lucru era posibil) şi nu a semnat hotărârile motivate perioade îndelungate.
D.D. – Tribunalul C. Art. 99 lit. h) teza I şi i) sancţionat cu excluderea din magistratură
Judecătorul, în calitate de preşedinte al tribunalului, a determinat persoanele din subordinea sa, să completeze cu date necorespunzătoare adevărului rubricile registrului de evidenţă a redactării hotărârilor, cu scopul de a ascunde faptul că depăşise termenul legal de redactare a hotărârilor judecătoreşti. În aceeaşi calitate, a dispus comunicarea către conducerea Curţii de Apel şi CSM, a unor rapoarte privind situaţia restanţelor în redactări ce cuprindeau date nereale, prin omisiunea de a se menţiona
propriile hotărâri nemotivate în termen legal. Totodată, s-a reţinut că a redactat un număr de 102 hotărâri judecătoreşti peste termenul legal, în unele cazuri întârzierile fiind şi de 3 ani, cu consecinţa temporizării procedurilor judiciare.
L.A.C. – Judecătoria C. Art. 99 lit. g), h), i), j) inspecţia încă derulează cercetări în acest caz
Judecătorul a refuzat nejustificat să motiveze o sentinţă penală, în situaţia în care era exercitată calea de atac prevăzută de lege şi expira durata arestării preventive a trei inculpaţi, fapt ce a impus măsura motivării hotărârii de către un alt judecător. Totodată s-a reţinut că la datele de 14.01.2011 şi 20.01.2011 nu erau întocmite minutele în 13 dosare, pentru care hotărârile erau pronunţate din data de 22.12.2010. De asemenea, s-a reţinut că, la data de 28.04.2011, înregistra un număr de 489 hotărâri
judecătoreşti neredactate în termenul legal, dintre care 444 în materie civilă şi 45 în materie penală, termenul de redactare fiind depăşit cu durate cuprinse între 12 luni şi o lună. S-a mai reţinut că, după o perioadă de concediu medical de 10 zile, a lipsit nemotivat 4 zile, cererea de concediu fiind avizată nefavorabil, aspect adus la cunoştinţa judecătorului şi a fost trecut în condica de prezenţă şi în pontaj, ca absent nemotivat.
Procurori
M.I. – Parchetul de pe lângă Tribunalul H. 99 lit. e, h teza a II-a sancţionat cu diminuarea indemnizaţiei cu 15% pe 2 luni
S-a reţinut în sarcina procurorului că a tergiversat soluţionarea unor dosare penale ce îi fuseseră repartizate în urmă cu 4 ani şi 7 luni, 1 an şi 9 luni, 11 luni şi 5 luni, cu consecinţa împlinirii termenului de prescripţie a răspunderii penale
N.C. – P.Î.C.C.J. 99 lit. b, h teza a II-a sancţionat cu diminuarea indemnizaţiei cu 15% pe 3 luni
S-a reţinut în sarcina procurorului că într-un dosar i-a cerut colegului său să prezinte anumite concluzii în instanţă, iar la refuzul acestuia a decis să participe în şedinţa de judecată, fără să-l informeze pe procurorul ierarhic iar în concluziile prezentate în faţa instanţei, a făcut referire la probe care nu au fost administrate în cauză. Totodată, în concluziile de revocare a măsurii arestării preventive luate faţă de inculpat, procurorul a invocat ca probe acte medicale ce nu existau la dosarul cauzei.
B.(V.) M. – Parchetul de pe lângă Tribunalul D. 99 lit. h sancţionat cu diminuarea indemnizaţiei cu 15% pe 3 luni
S-a reţinut în sarcina procurorului că a omis să prezinte în şedinţa de analiză a soluţiilor precum şi conducerii unităţii o sentinţă penală la a cărei judecare a participat ceea ce a condus la neexercitarea în termen legal a căii de atac a apelului.
M. (D.)L. – Parchetul de pe lângă Judecătoria P. 99 lit. h teza a II-a sancţionat cu avertisment
S-a reţinut că procurorul X a omis predarea, în vederea înregistrării la grefa Parchetului, a patru declaraţii de apel, căi de atac declarate într-o şedinţă de analiză a soluţiilor, omisiune care a determinat decăderea din dreptul de exercitare a acestor căi de atac.
H.C.M. – Parchetul de pe lângă Judecătoria C. 99 lit. a, h în acest caz acţiunea a fost respinsă ca neîntemeiată
S-a reţinut că procurorul, a dispus trimiterea în judecată a unui inculpat care, într-o altă cauză a avut calitatea de parte vătămată, cauză în care procurorul, a asistat inculpatul, în calitate de avocat. S-a mai reţinut că, procurorul a audiat martorii cu privire la faptele unor inculpaţi dintr-un alt dosar, în care aceştia erau părţi vătămate, a înregistrat audierile fără a le depune ca probe în dosar, a făcut referiri compromiţătoare în rechizitoriu, privind apartenenţa la grupări interlope a unor părţi vătămate, martori sau persoane fără nici o calitate procesuală.
V.M. – Parchetul de pe lângă Tribunalul D. 99 lit. h sancţionat cu excludere din magistratură, dar după ce procurorul a contestat decizia, a avut câştig de cauză
S-a reţinut în sarcina procurorului că, în calitate de procuror de şedinţă, nu a dat dovadă de rol activ întrucât, deşi în raportul de expertiză medico-legală era menţionat expres faptul că acesta a fost întocmit în vederea soluţionării cauzelor ce formau obiectul a două dosare aflate pe rolul aceleiaşi instanţe, nu a solicitat reunirea acestor cauze deşi exista identitate de obiect şi părţi.
S-a reţinut de asemenea că, faţă de concluziile incomplete ale raportului de expertiză, procurorul nu a solicitat instanţei completarea acestuia pentru a se stabili dacă afecţiunea medicală constatată îl pune pe condamnat în imposibilitatea de a continua executarea pedepsei în regim de detenţie, iar în concluziile sale, nu a făcut referire la cea de-a doua condiţie impusă de dispoziţiile art. 453 lit. a) Cod procedură penală. De asemenea s-a mai reţinut că, în şedinţa de analiză a soluţiilor din 06.05.2008, procurorul a prezentat în mod incomplet o sentinţa penală, în sensul că nu a făcut referire la faptul că a mai participat la judecarea unei alte cereri cu acelaşi obiect, formulată pe acelaşi temei, de acelaşi condamnat, cerere care a fost respinsă de instanţă.
V.D. – P.Î.C.C.J 99 lit. a şi h, în acest caz procurorul s-a pensionat şi sancţiunea a rămas fără obiect
C.A. – Parchetul de pe lângă Curtea de Apel B. 99 lit. a şi h sancţionat cu excluderea din magistratură
Secţia a fost sesizată cu fapta unui procuror care s-a deplasat în localitatea Y împreună cu avocatul unui inculpat şi a acceptat să poarte discuţii cu acesta din urmă într-un alt cadru decât cel procesual, în condiţiile în care nu a anunţat conducerea unităţii de parchet în cadrul căreia îşi desfăşura activitatea sau a Ministerului Public, creând astfel aparenţa unei lipse de imparţialitate generate de interesul procurorului în cauză şi de nerespectarea obligaţiei legale de a se abţine în orice demers judiciar, dar şi de modalitatea în care a înţeles să accepte relaţia deontologică dintre magistrat – avocat impusă de cadrul judiciar. De asemenea, s-a mai reţinut că procurorul a refuzat să declare calea de atac a recursului împotriva unei încheieri prin care instanţa a revocat măsura preventivă dispusă faţă de un inculpat, deşi procurorul ierarhic i-a solicitat expres acest lucru, a avut o conduită necorespunzătoare desemnând un procuror care nu cunoştea dosarul pentru a motiva recursul într-un termen scurt, nu a fost consecventă în concluziile cu privire la aceeaşi cerere formulată de alţi doi inculpaţi, datorită acţiunilor persuasive ale avocatului inculpatului, permise şi acceptate de pârâta procuror într-un cadru extra procesual şi la iniţiativa sa.
M.A.A. – Parchetul de pe lângă Tribunalul B. Art. 99 lit. e, h sancţionat cu avertisment
Într-o cauză s-a reţinut că procurorul, în perioada în care şi-a desfăşurat activitatea la Parchetul de pe lângă Judecătoria Y, a lăsat în nelucrare o perioadă de timp situată între 1 an – 2 ani şi 9 luni, un număr de 7 cauze aflate la urmărire penală proprie şi, la încetarea activităţii la acest parchet nu a predat la grefă un număr de 9 plângeri referitoare la dosare cu privire la care efectua supravegherea urmăririi penale.
D.A. – Parchetul de pe lângă Judecătoria B. Art. 99 lit. h teza a II-a sancţiunea a fost respinsă ca neîntemeiată
S-a reţinut în sarcina procurorului că a omis verificarea condicii şedinţelor de judecată fapt ce a condus la pierderea termenului de apel împotriva unei sentinţe penale.
L.A.F. – Parchetul de pe lângă Tribunalul B. Art. 99 lit. h şi i sancţionat cu avertisment
S-a stabilit că nu a raportat şi astfel nu au fost trecuţi în situaţia statistică pe anul 2001 un număr de 17 inculpaţi achitaţi, denaturându-se astfel rezultatele Parchetului; a păstrat în nelucrare dosarul nr. 397/P/1994 în perioada 14.02.1096–30.11.2001 facilitând intervenţia prescripţiei răspunderii penale; nu a supravegheat cercetările în dosarul nr. 416/P/1996, repartizat la 04.12.1996 şi soluţionat la 9.01.2002, facilitând intervenţia prescripţiei răspunderii penale; a păstrat în nelucrare dosarul nr.
459/P/1997, în perioada 30.12.1997 – 12.12.2001 creând condiţii de intervenţie a prescripţiei răspunderii penale; a efectuat cercetări în dosarul nr. 135/P/2000, în perioada 29.02.2000 – 05.12.2001, deşi rezoluţia conducerii unităţii era de trimitere la poliţie iar începând cu luna iunie 2000 opera prescripţia răspunderii penale.
R.M. – Parchetul de pe lângă Judecătoria F. Art. 99 lit. h sancţiunea a fost respinsă ca neîntemeiată
Se reţine în sarcina procurorului că, la data de 26 iulie 2009, l-a contactat telefonic pe numitul D.D., una dintre persoanele despre care se susţine că a ocupat o suprafaţă de teren din domeniul public, fără drept, cu care a discutat în legătură cu eliberarea acestuia pentru a se amenaja un teren de fotbal, ameninţându-l că în caz contrar îi va face dosar penal şi îi va da o amendă; i-a telefonat agentului de poliţie M.N. pe care l-a rugat să vină la terenul în litigiu, unde el se afla împreună cu primarul A.D., ocazie cu care i-a cerut să se deplaseze la domiciliul cetăţenilor care se aflau în zonă şi să le pună în vedere să elibereze suprafeţele acaparate, deşi acest demers nu era justificat de existenţa vreunei cauze penale.
P.D.R. – Parchetul de pe lângă Judecătoria V. Art. 99 lit. g) h) sancţionat cu diminuarea indemnizaţiei de încadrare lunară brută cu 15% pe 3 luni
Se reţine că procurorul, la datele de 09.07.2010 şi 9.11.2010 a refuzat să se prezinte la şedinţele de judecată de la Judecătoria V. De asemenea, a refuzat să se conformeze dispoziţiei date de prim procurorul Parchetului de pe lângă Judecătoria V, în cauza ce a format obiectul dosarului nr. 3492/P/2010. Cu privire la cea de a doua abatere disciplinară, s-a reţinut că de la data de 21.07.2009 şi până în prezent nu a pus în executare sancţiunile cu caracter administrativ pe care le-a aplicat la 13 şi 15.07. 2009, în dosarele nr. 1578/P/2009 şi nr. 917/P/2009 ale Parchetului de pe lângă Judecătoria V, făcând incidente prevederile art. 126 alin. 2 Cod penal.
C.E. – Parchetul de pe lângă Judecătoria M. Art. 99 lit. b) h) sancţionat cu mutarea disciplinară pe o perioadă de 3 luni
Se reţine că procurorul, folosindu-se de funcţia sa de prim procuror, a cerut în repetate rânduri autorităţilor responsabile cu efectuarea lucrărilor destinate limitării efectelor inundaţiilor produse în luna iulie 2010, să-i aplice un alt tratament decât cel aplicat tuturor cetăţenilor din comuna S. Cu privire la cea de a doua abatere disciplinară, s-a reţinut că procurorul, folosindu-se de atribuţiile conferite de funcţia de conducere pe care o deţinea, a exercitat supravegherea cercetărilor în cauzele care au format
obiectul dosarelor nr. 733/P/2010 şi 734/P/2010 ale Parchetului de pe lângă Judecătoria M, deşi prin ordonanţa nr. 05/II/2/19.10.2010 a Parchetului de pe lângă Tribunalul T s-a dispus ca supravegherea cercetărilor în cele două cauze să fie efectuată de alt procuror, iar în dosarul nr. 247/P/2010 a cerut lucrătorului de poliţie care efectua cercetările să înceapă urmărirea penală în cauză.
C.M. – Parchetul de pe lângă Tribunalul B. Art. 99 lit. g şi h teza a II-a, Admite în parte acţiunea disciplinară şi aplică avertisment pentru art. 99 lit. h teza a II-a
Se reţine în sarcina procurorului că, fiind învestit cu soluţionarea unei cauze care avea ca obiect o infracţiune din cele prevăzute în mod expres de dispoziţiile art. 209 alin. 3 Cod procedură penală, şi în care datorită condiţiilor de timp şi de iluminat s-a amânat efectuarea cercetării la faţa locului pentru a doua zi, aceasta a refuzat să mai participe la continuarea cercetării la faţa locului, delegându-i „verbal” pe specialiştii criminalişti din cadrul IPJ Braşov să finalizeze această activitate. De asemenea, s-a reţinut şi neîntocmirea de către procuror a unor acte procedurale care impuneau urgenţă şi care vizau identificarea şi localizarea telefonului mobil al victimei. Cu privire la cea de a doua abatere disciplinară, s-a reţinut că nu a respectat dispoziţiile înscrise în regulament referitoare la primirea, soluţionarea şi predarea dosarelor penale nr. 5813/P/2005 şi 1467/P/2004 ale Parchetului de pe lângă Judecătoria B. Astfel, procurorul nu a luat măsurile necesare pentru păstrarea, soluţionarea şi predarea celor două dosare penale care i-au fost repartizate şi care au dispărut, fiind necesar să se procedeze la reconstituirea lor potrivit procedurii înscrise în art. 508 şi urm. Cod procedură penală.
Lista completă a magistraţilor aflaţi în atenţia Inspecţiei judiciare a CSM poate fi consultată pe site-ul instituţiei.
Ştefan Trandafir