Peste 900 de jandarmi, polițiști, pompieri și piloți ai M.A.I. asigură măsurile de siguranță la festivalul Untold

Cu prilejul desfășurării festivalului Untold, ce urmează să se desfășoare în municipiul Cluj-Napoca, în perioada 4-7 august.a.c., peste 900 de jandarmi, polițiști, pompieri și piloți ai M.A.I., vor acționa în sistem integrat pentru asigurarea măsurilor de ordine și siguranță publică.

Pentru buna desfășurare a acestui eveniment, la care organizatorul estimează prezența a peste 350 de mii de participanți, Jandarmeria, alături de celelalte structuri ale Ministerul Afacerilor Interne au luat măsuri suplimentare în vederea asigurării și menținerii ordinii publice, prin intensificarea acțiunilor de patrulare și acțiuni preventive, atât în proximitatea locului de desfășurarea a evenimentului, cât și în zonele de cazare și pe traseele care converg către locația evenimentului.

În toată această perioadă, reprezentanții forțelor de ordine publică vor executa misiuni de patrulare ce vizează menținerea și asigurarea ordinii publice, în zona gărilor, aeroportului, în mijloacele de transport în comun, precum în zonele de cazare a turiștilor români și străini care se vor afla în Municipiul Cluj pe durata desfășurării festivalului.

Conform planului integrat de menținere și asigurarea a ordinii publice, pe timpul desfășurării festivalului Untold 2016, reprezentanții Inspectoratului Județean de Poliție Cluj, vor desfășura misiuni specifice de menținere a ordinii publice, de fluidizare și restricționarea temporară sau deviere a traficului rutier pe traseele și în zonele de desfășurare a concertelor.

Inspectoratul pentru Situații de Urgență al județului Cluj va monitoriza și evalua tipurile de risc aflate în domeniul de competență, asigurând răspunsul operativ în cazul apariției unor situații de urgență pe timpul festivalului, fiind în măsură să execute, la nevoie, operațiuni de evacuare a persoanelor, stingere a incendiilor, descarcerare și acordare a primului ajutor medical de urgență.

Pe timpul desfășurării acestui eveniment, un elicopter al Inspectoratului General de Aviație al M.A.I. va survola zona, cu misiunea de a monitoriza și transmite în timp operativ datele și imaginile necesare pentru buna desfășurare a acestui eveniment.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.