PEŞTI FĂRĂ CURVE
Ana Demeter
Combaterea traficului internaţional de persoane în vederea practicării şi exploatării prostituţiei constituie o preocupare principală pentru multe state şi organizaţii internaţionale. Toate legislaţiile moderne incriminează traficul de persoane, care afectează grav regulile de convieţuire socială şi constituie un teren favorabil pentru alte fapte antisociale periculoase.

Încă din 1921, şi România se obliga să reprime traficul de persoane, prin Convenţia Internaţională privind combaterea traficului femeilor şi copiilor. După adoptarea, de către Organizaţia Naţiunilor Unite, în 1949, a Convenţiei pentru Combaterea Traficului de Fiinţe Umane şi a Exploatării Prostituţiei Semenilor, şi primirea statului român ca membru al ONU, România a aderat la această convenţie prin Decretul nr 482/1954. Mai recent, Parlamentul a adoptat Legea nr 678/2001 privind prevenirea şi combaterea traficului de persoane, care a fost publicată în Monitorul Oficial nr 783/11 decembrie 2001. Atât presa locală, cât şi cea centrală, au relatat adesea despre anihilarea unor reţele internaţionale de trafic de persoane, amăgite cu locuri de muncă bine plătite în Occident şi puse să se prostitueze sau să muncească la negru în condiţii de sclavie în folosul unor indivizi fără scrupule. Cei care au fost prinşi, şi-au meritat pedepsele cu vârf şi îndesat. Însă există şi situaţii speciale, în care lucrurile trebuie nuanţate pentru a nu face greşeala de a pedepsi oamenii fără dovezi, doar de dragul ideii că trebuie găsit un ţap ispăşitor.

 

În cele ce urmează vom prezenta un caz mai aparte, în care, datorită unor prevederi legislative aberante, care se bat cap în cap, coroborate cu îngustimea de vederi şi zelul unor magistraţi care doresc cu orice preţ să se afirme şi să găsească ţapi ispăşitori, mai mulţi cetăţeni străini au ajuns să fie cercetaţi penal şi trimişi în judecată pentru trafic de persoane fără probe, pe baza unor simple declaraţii fără nici o valoare juridică. La prima vedere, după cum sunt prezentate lucrurile de reprezentanţii acuzării, avem de-a face cu fapte de o gravitate deosebită şi cu o reţea internaţională de trafic de carne vie. În realitate, lucrurile nu stau deloc aşa şi, după cum vom arăta, doar procurorul încearcă să facă din rahat bici şi din ţânţar armăsar.

 

Un cuplu pe cinste

 

Potrivit rechizitoriului întocmit de procurorul Sebastian Vălean în dosarul aflat în prezent pe rolul Tribunalului Bihor, s-a stabilit că, în vara anului 2002, Melinte Ana Maria (căsătorită cu Melinte Mihail Leonard, zis “Leo”), a lucrat o perioadă de două săptămâni în localitatea Horni-Dvorişte din Cehia ca dansatoare şi prostituată. “În această calitate l-a cunoscut pe numitul Ivan Prastinec, cetăţean român stabilit în Cehia şi care frecventa barul unde lucra Melinte Ana Maria în compania numitului Bledy Iozsef. Ivan Prastinec i-a propus în repetate rânduri acesteia să lucreze la un bar patronat de el şi care se află în imediata apropiere cu graniţa germană. În cursul lunii decembrie, învinuita s-a întors în România însoţită de un cetăţean austriac cu care s-a stabilit în municipiul Iaşi, unde au stat împreună circa trei săptămâni, până în preajma sărăbătorilor de iarnă, într-un apartament închiriat. După ce s-a despărţit de persoana cu care a venit în România, Melinte Ana l-a anunţat pe soţul ei legitim, Melinte Mihail Leonard, despre faptul că a revenit în ţară, situaţie în care soţul ei a venit şi şi-a stabilit domiciliul în acel apartament. Întrucât posibilităţile financiare ale familiei Melinte nu acopereau cheltuielile imobilului închiriat şi fiind în permanenţă contactaţi de numitul Ivan care le făcea oferte pentru racolarea unor prostituate, cei doi s-au hotărât să obţină foloase materiale de pe urma activităţii lui Ivan Prastinec. În acest scop, ca urmare a unei întâlniri ocazionale cu Ciuta Elena, Mihalache Oana şi Asmarandei Ştefana, persoane despre care cei doi ştiau că se zbat într-o sărăcie cruntă, aceştia le-au oferit posibilitatea transferării în Cehia, unde să câştige sume importante de bani în valută. Oferta de lucru în străinătate a fost făcută de Melinte Ana Maria, cu cunoştinţa şi în asistenţa soţului ei. Celor trei li s-a explicat faptul că toate cheltuielile ocazionate de transport şi cazare vor fi suportate mai întâi de Melinte Ana Maria, pentru ca în final acestea să fie achitate de Ivan… Că în Cehia vor lucra la un bar de noapte, cu posibilitatea obţinerii de venituri din prostituţie, dans şi acompanierea clienţilor la consumaţie. Din contextul probatoriului administrat, reiese că Melinte Ana Maria şi soţul ei urmau să primească câte 200 de euro pentru fiecare prostituată racolată, transportată şi predată oamenilor lui Ivan. Astfel, pe data de 28 ianuaire, soţii Melinte şi cele trei prostituate au venit cu trenul de la Iaşi la Oradea, după ce în prealabil au stabilit cu Ivan că în jurul orelor 20.00 vor sosi două autoturisme din Cehia la Oradea, care vor asigura transportul fetelor. După trecerea câtorva ore şi văzând că oamenii de legătură întârzie, Melinte Ana Maria i-a transmis un mesaj scris (SMS) lui Ivan, care a contactat-o telefonic şi i-a transmis faptul că persoanele de legătură care vin cu cele două autoturisme au avut probleme la Budapesta şi ca urmare vor sosi în Oradea cu un singur autoturism, deoarece nu li s-a permis intrarea în România cu cel de-al doilea”.

 

Riscurile unei excursii în România

 

„În data de 29 ianuarie 2003, în jurul orei 03.00, în faţa gării centrale din Oradea a oprit un autoturism Peugeot, de la volanul căruia a coborât inculpatul Bledy Iozsef, pasagerii Kalensky Yaroslav, Zarosky Frantisek, Danko Iozsef şi Antonovics Maria…Bledy Iozsef a primit 2700 de euro de la Ivan Prastinec, din care 600 de euro erau destinaţi lui Melinte Leonard pentru recrutare, transportarea şi traficarea celor trei prosituate, iar 200 de euro reprezentau cheltuieli cu combustibilul necesar celor două autoturisme, iar restul de 1900 euro erau necesari prezentării la graniţă de către martore cu prilejul părăsirii ţării şi pentru a demonstra că deţin resurse proprii în vederea şederii pe o durată scurtă de timp într-un stat străin… Discuţiile purtate cu Melinte Mihail nu i-au inspirat încredere lui Bledy Iozsef şi acesta s-a îngrijorat când a realizat că după ce a plătit 600 euro pentru prostituate, nu avea siguranţa că le poate controla şi determina să le transfere în Cehia, cât timp nu deţinea un mijloc de contrângere. Deoarece aveau un singur autoturism şi grupul era numeros (9 persoane), Bledy Iozsef, prin intermediul lui Antonovics Maria, a angajat un taxi, cu care s-au deplasat în Băile Felix şi s-au cazat la Hotelul Poieniţa. În acest context, Bledy Iozsef a făcut tot ce i-a stat în putinţă să preia paşapoartele celor trei prostituate, ca mijloc de control, fapt ce l-a realizat la recepţia hotelului, unde a preluat de la recepţioner aceste documente. Cheltuielile de cazare şi masa au fost suportate de Bledy Iozsef, după care, în data de 29 ianuarie 2003, cu autoturismul său şi încă un autoturism Dacia, s-au deplasat până în localitatea Borş în vederea întocmirii asigurărilor de sănătate, care şi acestea au fost achitate de Bledy Iozsef. După întocmirea asigurărilor, au fost împărţite paşapoartele, asigurările şi sumele de valută necesare la vamă pentru trecerea prostituatelor. Inculpaţii intenţionau să ajungă în Ungaria cu acest grup, de unde urmau să se reîmpartă pe autoturismul lui Bledy Iozsef şi al lui Zarovsky Frantisek, mijloace de transport cu care aveau să ajungă în Cehia”.

Coroborând elemente din mai multe declaraţii, procurorul ajunge la concluzia că „rezultă în mod neîndoios faptul că inculpaţii Bledy Iozsef şi Kalenski Yaroslav sunt asociaţi cu numitul Ivan Prastinec şi desfăşoară activităţi ilicite în scopul obţinerii unor foloase materiale prin supunerea la prostituţie a unor persoane de sex feminin de naţionalitate cehă, ucrainiană şi română”. Magistratul concluzionează şi că „fapta inculpaţilor Bledy Iozsef, Kalensky Zarislav şi Zarovsky Frantisek de a primi, transporta, transfera şi caza persoane prin constrângere şi fraudă în scopul exploatării lor prin supunere la prostituţie, realizează conţinutul infracţiunii prevăzute de art. 12, alin 1 li alin. 2 din Legea nr 678/2001”.

 

Logica penală, pe înţelesul procurorului Vălean

 

Conform legii, elementul material al infracţiunii de trafic de persoane constă în „recrutarea, transferarea, cazarea sau primirea unei persoane în scopul exploatării acesteia”, fapta fiind incriminată doar „în condiţiile în care este săvârşită prin constrângere (ameninţare, violenţă sau alte forme de constrângere), răpire, fraudă, înşelăciune, abuz de autoritate, profitând de imposibilitatea persoanei de a-şi exprima voinţa şi prin oferirea, darea, acceptarea sau primirea de bani şi alte foloase pentru obţinerea consimţământului persoanei care are autoritate asupra altei persoane în scopul exploatării acelei persoane”. Ori, în cazul de faţă, nu se poate vorbi de aşa ceva la adresa cetăţenilor cehi.

Deşi nimic nu s-a făcut prin constrângere, procurorul îşi permite să afirme că „în cauza dată, se poate pune în discuţie şi constrângerea, pe acelaşi fond al capacităţii intelective şi volitive a celor trei victime care, deşi cunoşteau şi doreau să acţioneze sub influenţa ofertelor venite din partea inculpaţilor, au căzut într-o imagine nereală asupra consecinţelor juridice ce decurg din angajamentul lor şi au ajuns astfel să fie constrânse în a încheia acest raport, considerând că aveau imaginea reală a ceea ce fac, dar, în realitate, fără să ştie şi să cunoască pe deplin urmările ce decurg de aici”.

Nici unul din cetăţenii cehi nu a recunoscut acuzaţiile ce le-au fost aduse. De altfel,  Bledy Iozsef a prezentat o cu totul altă variantă a faptelor decât cea relatată de procuror.

 

15 ani de puşcărie pentru 250 de euro

 

„În data de 24 sau 25 ianuarie 2003, a venit la domiciliul meu numitul Ivan, care m-a rugat să vin în România după o cunoştinţă de-a lui şi să o transport în Cehia la el… Pentru acest lucru, Ivan mi-a dat suma de 2500 euro şi încă 200 euro pentru benzină. Atunci Ivan mi-a spus că cei 2500 de euro va trebui să-i dau unei persoane cu numele Maria, cu care mă voi întâlni în gară la Oradea. Atunci încă nu ştiam că voi fi rugat să o aduc şi pe Maria Antonovics în România. În circumstanţele date, având în posesie această sumă în valută, m-am hotărât să vin ca şi turist în România, sens în care l-am anunţat şi pe prietenul Danko Iozsef să vină cu mine şi să mă însoţească pe mine ca turist. Auzind despre această intenţie a mea şi prietenul meu Kalinsky Yaroslav s-a hotărât să mă însoţească cu maşina lui personală, marca Honda. Astfel şi Zarovski Frantisek a aflat despre intenţia noastră şi s-a hotărât şi el să ne însoţească în România… În gara CFR Oradea m-am întâlnit cu un bărbat care însoţea patru femei şi, după descrierile lui Ivan, mi-am dat seama că ei trebuie să fie Leo şi Ana Maria despre care mi-a vorbit şi cărora trebuia să le dau banii. Cu acest prilej i-am dat lui Leo suma de 600 euro, astfel cum mi-a spus Ivan şi am înţeles că această sumă de bani îi era necesară lui Leo pentru paşapoarte şi mâncare. Hotelul l-am plătit din banii mei personali, nu din cei primiţi de la Ivan, iar dimineaţa mi-am recuperat aceste cheltuieli de la Kalinsky, Zarovski şi Danko. Deşi noi nu ne grăbeam, am fost zoriţi de către cele patru fete care s-au alăturat la grupul nostru, care nu ştiu din ce motive se grăbeau şi la rugăminţile acestora am fost de acord să le transport cu maşina mea peste frontieră, însă am cedat la rugăminţile lor. Ivan mi-a spus că dacă fac acest serviciu îmi plăteşte suma de 200 euro pentru benzină şi încă 250 euro la reîntoarcerea în Cehia şi care reprezintă plata transportului unei singure persoane până la el. Restul de 1900 euro, bani care mi-au rămas de la Ivan, i-am dat numitei Antonovics Maria, care i-a împărţit fetelor, sume cuprinse între 500-600 euro. Nu ştiu dacă Zarovski Frantisek a dat sume de bani de genul celor de mai sus fetelor pentru ca să îi prezinte în vamă. Nu este adevărat că am venit în România pentu a prelua patru fete prostituate pe care să le transport apoi în Cehia la Ivan, unde să fie exploatate şi supuse prostituţiei”.

Conform adeverinţei depuse la dosar, Bledy Iozsef, care se află şi acum în arest împreună cu ceilalţi conaţionali, are un venit de circa 1000 de euro pe lună, el fiind angajat la o firmă de construcţii, având o casă familială încăpătoare şi o maşină valoroasă (Peugeot 307). În aceste condiţii, e ridicol să creadă cineva că, pentru 250 de euro, el ar fi fost dispus să încalce legea şi să se lase antrenat în traficul de persoane, faptă pentru care în România poate primi până la 15 ani de puşcărie. Nici în cazul celorlalţi cetăţeni cehi arestaţi odată cu el nu există o motivaţie convingătoare a acuzării pentru care aceştia ar fi putut fi determinaţi să se lase implicaţi în asemenea infracţiuni.

În materie penală, probaţiunea se administrează strict la obiectul cauzei şi nu se face prin asociaţii de idei, cum încearcă procurorul Sebastian Vălean.

 

Proxenetism fără prostituţie

 

În ce priveşte declaraţiile Anei Maria Melinte şi ale soţului ei, trebuie avut în vedere faptul că acestea sunt declaraţii de inculpaţi ce pot fi oricând retractate şi că ele reprezintă rezultatul negocierilor pe care aceştia le-au făcut cu anchetatorii pentru a-şi uşura situaţia proprie şi au fost date în sensul „sugerat” de organele de anchetă. În altă ordine de idei, conform art. 69 din Codul de Procedură Penală, aceste declaraţii pot fi luate în considerare în procesul penal doar „în măsura în care se coroborează cu alte probe”. Care probe, ca s-o spunem pe aia dreaptă, nu există. Aşa că declaraţiile soţilor Melinte valorează exact cât o tonă de ceapă degerată, adică nu au valoare probatorie. Pe de altă parte, procurorul, în dulcea tradiţie a justiţiei staliniste şi bolşevice, a conceput acuzarea ca şi cum nu ar fi auzit de conceptul prezumţiei de nevinovăţie, pe care şi justiţia română pretinde că îl respectă după 1990. Singura probaţiune care există e faptul că cei patru cehi au venit în România. De asemenea, e de necontestat faptul că lui Bledy Iozsef i s-a cerut să transporte o persoană în Cehia. Însă nu se poate demonstra ce intenţii avea cu acea persoană cel care i-a cerut să facă acest lucru. Aspectul că lui Iozsef Bledy i s-au dat nişte bani să îi transmită unor persoane, de asemenea nu poate fi catalogat ca infracţiune. Iar faptul că după mai bine de 10 ore de stat la volan, fiind şi noapte, s-a cazat la un hotel împreună cu amicii veniţi din Cehia şi a achitat cazarea pentru tot grupul, nu poate fi socotită cazare în înţelesul legii penale. Chiar poliţia rutieră l-ar fi sancţionat pe un şofer dacă, după un drum atât de lung, nu s-ar fi odihnit, ci ar fi pornit din nou la drum. În altă ordine de idei, conform Constituţiei şi legilor internaţionale, orice persoană, cetăţean român, e liberă să călătorească în ţările pentru care nu se solicită viză de intrare. Tot potrivit legii, intenţiile nu pot fi pedepsite. Şi, deocamdată, nu există probaţiune care să ateste faptul că Bledy Iozsef, Kalensky Yaroslav, Zarosky Frantisek şi Danko Iozsef fac parte dintr-o reţea de trafic de carne vie. Aceasta există doar în închipuirea procurorului Vălean şi a poliţiştilor bihoreni care ţin, probabil, să demonstreze şefilor lor şi instituţiilor Uniunii Europene ce monitorizează traficul ilegal de persoane cât de „vigilente” sunt organele româneşti în eforturile lor de stopare a acestui fenomen. Mihai Leonard Melinte ştia că soţia sa practicase prostituţia în Cehia şi a fost de acord să fie prezentat ca om de afaceri şi „băiat de cartier” pentru a obţine nişte bani în plus de la partenerul ceh al soţiei sale pentru racolarea prostituatelor. La rândul ei, Ana Maria Melinte şi-a înşelat soţul fără să clipească în repetate rânduri şi a turnat la minciuni cu toptanul în faţa cehilor. În aceste condiţii, ce credibilitate şi, respectiv, valoare juridică mai pot avea declaraţiile lor?! Nu e greu de presupus că, pentru a-şi uşura propria situaţie, soţii Melinte i-au implicat pe cetăţenii cehi. Deşi procurorul susţine acest lucru, Bledy Iozsef şi prietenii săi nu au solicitat să le fie prezentate fete pentru practicarea prostituţiei. Adică, nu pot fi acuzaţi de racolare. Şi nici de proxenetism. Fiindcă nici acuzaţia de proxenetism nu rezistă. De ce? Simplu! Proxenetismul, după cum se ştie, nu poate exista fără prostituţie. Conform definiţiei din Codul Penal, prostituţia este acea veche meserie „practicată în scopul asigurării principalelor mijloace de existenţă”. Pentru a nuanţa chestiunea, facem precizarea că, spre deosebire de o tânără care îşi asigură existenţa practicând exclusiv cea mai veche meserie din lume, de exemplu, fapta unei muncitoare care, după orele de program, îşi rotunjeşte veniturile practicând amorul tarifat, nu poate fi încadrată ca prostituţie. Judecătorul trebuie să aibă în vedere aspectul esenţial că fetele aduse din Iaşi au convenit să meargă în Cehia pentru a-şi câştiga existenţa ca dansatoare în bar, iar suplimentar, în orele libere, pentru a-şi rotunji veniturile realizate din această activitate, s-au declarat de acord să-şi ofere serviciile sexuale clienţilor. Faptă care nu intră, după cum am arătat, sub incidenţa legii penale ca prostituţie, ci eventual poate fi încadrată ca evaziune fiscală sau ceva asemănător. Iar proxenetismul, după cum spuneam, nu poate exista fără prostituţie. Tocmai de aceea, procurorul Vălean, realizând acest lucru dar dovedind în schimb o autentică rea-credinţă, a schimbat încadrarea juridică a cetăţenilor cehi, acuzându-i de trafic de persoane, forţând legea şi profitând de enumerările de texte din rechizitoriu. Noi, ca simpli cetăţeni, suntem de părere că, vorba cuiva celebru pe vremuri în cercurile magistraţilor bihoreni, justiţia nu trebuie să făcă dintr-un om nevinovat tâlhar, şi dintr-un tâlhar, criminal. Chair dacă domnul procuror Vălean gândeşte altfel.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.