Asociația Societate Organizată Sustenabil lansează o nouă petiție prin care semnalăm abuzurile de la Tarnița. În paralel, parlamentarii clujeni au depus la comun o interpelare prin care cer Ministrului Transporturilor, Alexandru Răzvan Cuc, să scoată Tarnița de pe lista lacurilor navigabile, chiar dacă sunt deja interzise ambarcațiunile motorizate prin reglementări la nivel județean.

Amintim câteva petiții de succes la care a participat SOS, cu condiția mobilizării unui număr mare de oameni: blocarea construirii unei benzi auto la Someș care conducea la tăierea copacilor și lipsa unei viitoare promenade, petiția prin care am blocat modificarea PUG-ului care ar fi permis mai multe construcții în Făget și livezi, petiția care a condus la acceptarea de către Primărie a amenajării zonei La Terenuri ca spațiu public, cea mai mare petiție a orașului pentru prezervarea pădurii Hoia, care a condus la constatarea unor tăieri abuzive etc.

”Noi, semnatarii acestei petiții, cerem stoparea ilegalităților din lacul Tarnița și împrejurimile sale, pentru că lacul ne oferă apa potabilă pe care o bem.

Cerem demolarea tuturor construcțiilor ilegale de pe lac, de la pontoane, la garduri și cabane.

Cerem aplicarea legii care prevede interzicerea ambarcațiunilor motorizate, de la pontoane, la skijeturi, la bărci și până la hidroavioane.

Cerem amendarea proprietarilor care au construit ilegal, a celor care deversează fecalele în Tarnița, dar și a turiștilor care aruncă deșeuri”, arată semnatarii petiției.

Petiția online: https://campaniamea.declic.ro/petitions/sos-tarnita-nu-poluati-apa-pe-care-o-bem-2

Citeste si Ofițerii SRI Cluj puși să verifice fosele septice de lângă lacul Tarnița

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.