Sursa foto: Facebook

În acest weekend a avut loc Balul Toamnei, organizat de de Partidul Mișcarea Populară Turda, județul Cluj, la care au participat peste 250 de membri.

Președintele organizației PMP Turda, Adrian Nap, a fost amfitrion, iar potrivit reprezentanților partidului, balul este o tradiție în PMP Turda, reluat după doi ani în care, din cauza pandemiei, nu s-a mai ținut. Printre participanți s-a aflat și președintele PMP Cluj, Vasile Cristian Lungu, ales să conducă partidul în urmă cu câteva săptămâni.

Sursa foto: Facebook

Reamintim că Lungu Vasile-Cristian a fost reconfirmat în funcția de președinte al Filialei Județene a PMP, pentru următorii patru ani, de către delegații la Conferința Județeană de Alegeri a formațiunii politice.

În cadrul ședinței, președintele PMP Cluj, Cristian Lungu, și-a exprimat susținerea totală pentru actuala filială, care a ajuns sub conducerea sa la cea mai largă reprezentare în administrația publică locală din județ, având 68 de consilieri locali, 2 consilieri județeni, 3 primari și 4 viceprimari.

Sursa foto: Facebook

În urmă cu câteva luni, Consiliul Executiv Național PMP, prin semnătura lui Cristian Diaconescu, a hotărât pe 3 aprilie 2022, numirea lui Andrei Maxim ca președinte interimar al organizației județene PMP Cluj, iar în iunie, Călin Cosma a fost exclus pentru încălcarea prevederilor statutare. Consilierul PMP a depus la Tribunalul Cluj mai multe documente prin care cere anularea aceste hotărâri și susține că numirea lui Maxim Andrei la conducerea PMP Cluj nu a fost aprobată de către Consiliul Executiv Național în componența lui. 

Citește și: Țiganiada din PMP a luat sfârșit. S-a ales președintele Filialei Județene Cluj

1 COMENTARIU

  1. TURDA ,STR. GHEORGHE LAZAR NR. 18 , DE 3 LUNI PARCAREA OCUPATA , NU EXISTA AFIS CU NUMELE PROPRIETARULUI , FIRMA CARE EXECUTA LUCRARILE ( LA NEGRU ) SI CARE ESTE SCOPUL SI PERIOADA LUCRARILOR .

    CASA ESTE A PRIMARULUI ! Politia locala se face ca nu vede problema .

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.