Fostul şef al SRI George Maior a confirmat, la audierile de marţi din Comisia de control al activităţii SRI, petrecerile care au avut loc la sedii ale Serviciului cu ocazia Zilei Naţionale a României, a Zilei SRI, a zilelor de naştere, printre participanţi numărându-se Victor Ponta, Liviu Dragnea, Laura Codruţa Kovesi, Livia Stanciu, a declarat preşedintele comisiei, Claudiu Manda.

„A fost abordat un subiect legat de petrecerile sau evenimentele din sediile SRI. A confirmat (George Maior – n.r.) aceste evenimente, cu ocazia Zilei Naţionale a României, a zilei SRI sau cu ocazia zilelor de naştere sau de nume ale domniei sale sau ale primului adjunct. A confirmat lista de participanţi. Noi am mai avut în cadrul comisiei astfel de nominalizări: toate unităţile de forţă din România de la pachet, poliţie, informaţie, de la instanţe, conducerea din partidele politice, persoane din Guvern, unele dintre ele sunt apărute în spaţiul public. Le-a confirmat, spunând că unele au venit mai des, altele mai rar, dar persoane apărute în spaţiul public, le-a confirmat, spunând că nu este nimic rău în acest lucru să existe şi o discuţie informală între oameni care au relaţii formale şi instituţionale”, a afirmat Claudiu Manda, preşedintele Comisiei de control al activităţii SRI.

Întrebat despre persoanele pe care George Maior le-a confirmat că ar fi participat la aceste evenimente informale, Manda a menţionat membri ai Guvernului, Victor Ponta şi Liviu Dragnea, dar şi fosta şefă a Instanţei supreme Livia Stanciu şi procurorul şef al DNA, Laura Codruţa Kovesi.

„La acele evenimente de socializare, petreceri s-a vorbit de şefi de instituţii, dar s-a vorbit cu nume şi prenume. S-a vorbit de persoane din Guvern, la nivel de prim-ministru – Victor Ponta, la nivel de viceprim-ministru – Liviu Dragnea, a dat şi alte nume din Guvern. În afară de numele din Guvern s-a vorbit de şefii de structuri de forţă din ţară: STS, SIE, SPP, instituţiile de culegeri de informaţii – DGA, DGIPI -, conducerile de parchet, de la Parchetul de pe lângă ÎCCJ. Nu pot să confirm despre domnul Lazăr, dar persoane din conducerea unităţilor de parchet, procurori, unităţile de instanţă, în speţă doamna Livia Stanciu, am spus şi despre doamna Kovesi”, a adăugat Manda.

Maior a menţionat că persoanele care veneau erau de regulă cam aceleaşi.

„Nu am stat să detaliem să vedem dacă există vreo diferenţă: instituţii de parchet, armată, interne, SIE, STS, SPP, conducerea din ÎCCJ, acestea erau persoanele. Au fost la acele evenimente în mare cam aceleaşi persoane. (…) A spus (Maior – n.r.) că au fost întâlniri la K2 şi T 14 şi a fost întrebarea aceasta legată de tăierea porcului şi a spus că a fost o masă de Crăciun şi atât, pe care a confirmat-o că a existat. Cred că a confirmat şi domnul Dragnea şi doamna Kovesi la masa aceea de Crăciun”, a adăugat Manda.

Potrivit unor surse confidențiale, persoanele care participau la aceste petreceri se delectau consumând diverse tipuri de bere la pet în timp ce prăjeau mititei pe ritmuri de manele.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.