Autor: Oana-Medeea Groza
În emisiunea „Dincolo de propagandă”, de la Radio Gold FM, profesorul de economie Petrișor Peiu a expus ipocrizia Occidentului în ceea ce privește ajutorul financiar oferit Ucrainei. Occidentalii vor să ajute Ucraina, dar cu banii țărilor mai sărace!
După Al Doilea Război Mondial, constatând că nu are cum să ajute statele sovietice, Occidentul s-a retras din jocul acesta pentru a nu se autodistruge. În prezent, când fostele state comuniste din blocul de est au intrat în sfârșit în rând cu occidentalii, s-au trezit forțate să sprijine Ucraina prin orice mijloace posibile, chiar cu prețul propriei prosperități. Plata pentru politica de ajutorare a Ucrainei este în cea mai mare parte făcută de niște popoare sărace. Marii perdanți, care au intrat în recesiune, sunt țările baltice, Ungaria, Germania, creșterea economică este încetinită și în România și Polonia. Normal ar fi ca prețul să fie plătit de statele bogate, care își permit astfel de cheltuieli și care au rezerve consistente.
Țările baltice, de pildă, și-au închis granița pentru comerțul cu rușii, deși înainte de război aveau relații importante și consolidate cu aceștia. În România, o cauză directă a încetinirii economice este reprezentată de prețul la energie, care a generat o scumpire aproape insuportabilă a tuturor produselor, mai ales a celor de zi cu zi, ce ne dă senzația unui nivel de trai foarte scăzut. Dacă Ucraina va adera la UE, subiect ce se află în dezbatere în forurile superioare ale uniunii, atunci va exista „o gură flămândă” în plus de hrănit, iar fondurile nerambursabile alocate statelor membre, inclusiv României, se vor recalcula și se vor diminua, mai ales în contextul în care Ucraina are nevoie de susținere financiară pentru mega-proiectul reconstrucției statale.
Emisiunea „Dincolo de propagandă”, moderată de Andrei Gușă, poate fi urmărită live în fiecare vineri începând cu ora 13 pe Facebook Radio Gold FM, dar și pe platforma goldtv.ro. Înregistrările integrale pot fi vizionate pe goldtv.ro, dar și pe pagina de Facebook a postului de radio, Radio Gold FM.